Scrisoarea pastorală a ÎPS Aurel Percă la Sărbătoarea Învierii Domnului 2022

Viață nouă în bucuria pascală
SCRISOARE PASTORALĂ
LA SĂRBĂTOAREA ÎNVIERII DOMNULUI 2022

Cucernici Părinți preoți, slujitori ai Bisericii din Arhidieceza de București,
Dragi persoane consacrate,
Iubit popor al lui Dumnezeu,

Trăim în acest an sărbătoarea Învierii Domnului într-un scenariu mondial îngrijorător, când continentul nostru este lovit de un război absurd și tragic. La această realitate se adaugă violența și celelalte conflicte militare care par să se răspândească fără limite în fiecare colț al pământului, ceea ce provoacă în mulți oameni teamă și întunecă bucuria sărbătorilor. Vocea Bisericii s-a făcut auzită prin nenumăratele intervenții ale Papei Francisc pentru reducerea armelor la tăcere.

Este o situație tragică ce ne trimite la misterul răului prezent în lume, și un rău foarte mare este tocmai războiul. Isus a venit pe pământ pentru a ne scoate de sub puterea răului, acceptând suferința și mergând până la capătul suferinței, murind pe Cruce. Dar nu Crucea și suferința au fost ultimul său cuvânt, ci Învierea lui: dincolo de Cruce, prin Învierea lui Cristos, Dumnezeu a deschis o altă cale pentru întreaga omenire și ne oferă speranța într-un alt destin pentru lume.

Paștele rămâne totuși „ziua pe care a făcut-o Domnul!”, versetul pe care îl cântăm cu bucurie și recunoștință în ziua Învierii Domnului. Este cu adevărat o zi nouă și strălucitoare: ziua în care Răscumpărătorul nostru, Cristos Domnul, învingând moartea, învie din morți. Este ziua în care moartea este învinsă de iubirea Fiului lui Dumnezeu, care a îmbrăcat trupul nostru, a luat asupra sa păcatul nostru și tot răul lumii, l-a distrus pe lemnul pe care a fost atârnat, devenind el însuși blestem (cf. Gal 3,13), pentru ca o nouă binecuvântare să se coboare asupra noastră de la Tatăl.

Aceasta este cu adevărat ziua în care Domnul face toate lucrurile noi și, în primul rând, reînnoiește relația noastră cu El.

„Dacă Cristos nu a înviat, zadarnică este predica noastră și zadarnică este credința voastră” (1Cor 15,14).

Cu aceste cuvinte, apostolul Paul exprimă inima întregului mesaj creștin. Întreaga orientare religioasă a omului tinde spre un scop unic, își înfige rădăcinile într-o unică speranță: o viață fără de sfârșit.

Mormântul gol al lui Cristos a devenit pentru întreaga omenire o ușă larg deschisă spre viață. Iată de ce pentru orice creștin, botezul este o scufundare în moartea lui Cristos, început al trecerii noastre spre acea plinătate a vieții care trece prin misterul Crucii. Astfel începe viața cea nouă pentru creștini.

Vestea pascală este într-adevăr un mesaj plin de bucuria victoriei asupra morții: „Moartea și viața s-au înfruntat în mod minunat: Stăpânul vieții a murit, dar acum e viu și domnește” (Secvența pascală). Și nu este vorba de o victorie parțială, provizorie, lipsită de însemnătate, dar o victorie totală, definitivă, glorioasă; o victorie care nu lasă spațiu pentru revanșă sau pentru întoarcere înapoi.

Se realizează astfel visele cele mai curajoase ale profeților: al lui Isaia, de exemplu, care visa lăcomia de nepotolit a morții înghițită la rândul ei de o putere de viață și mai mare: „Va înlătura moartea pentru totdeauna. Domnul Dumnezeu va șterge lacrimile de pe fața tuturor și va îndepărta rușinea poporului său de pe tot pământul, căci Domnul a vorbit” (Is 25,6-9); al profetului Ezechiel, care vedea o întindere de oase uscate care și-au reluat în mod miraculos viața prin puterea cuvântului lui Dumnezeu și a suflării Duhului său (Ez 37,1-14).

De asemenea, se împlinesc dorințele cele mai arzătoare ale omului care, cu neliniște, vede moartea sfâșiind, una după alta, legăturile sale de afecțiune, zădărnicind realizările pentru care a trăit și a nutrit mari speranțe. Și trebuie să notăm: Paștele nu promite o prelungire fără de sfârșit a acestei vieți cu neajunsurile ei; promite însă arătarea glorioasă a unei vieți noi, integrale, pe care noi putem să o exprimăm drept „comuniune cu Dumnezeu”.

Victorie asupra timpului

Și mai mult, încă: mesajul pascal vestește iruperea irezistibilă a lui Dumnezeu în istoria omului. Desigur, întreaga istorie a mântuirii vorbește despre intervențiile mântuitoare ale lui Dumnezeu (mirabilia Dei). Dar aici este vorba de o adevărată irupere pe care Dumnezeu o realizează în țesutul istoriei: drumul liniar al istoriei, care cuprinde viața și moartea, este frânt; omul care se naște nu mai este numai un condamnat la moarte, dar este chemat în mod real la viață.

Paștele este un eveniment care privește istoria, dar care nu este cuprins în cadrul istoriei; pentru aceasta timpul care trece nu o depășește și nici nu o slăbește.

Paștele, însă, ne permite să depășim teama de timp care, cu scurgerea lui de neoprit, ne încătușează și ne ucide. Să ne gândim doar la boli, la bătrânețe, la slăbiciuni, la singurătate: toate, temeri care se nasc din frica radicală de moarte și îi exprimă diferitele lui manifestări.

În fața tuturor acestor temeri, Paștele Domnului ne dă speranță: „De aceea noi nu ne descurajăm, dimpotrivă, dacă omul nostru din afară se distruge, cel interior se înnoiește din zi în zi” (2Cor 4,16).

Victoria asupra răului

Paștele înseamnă victoria binelui asupra răului, a loialității asupra înșelăciunii, a ascultării de Dumnezeu asupra condiționărilor lumii.

Isus din Nazaret – exprimă Sfântul Petru în prima lectură la liturghia din ziua Învierii – a trecut făcând bine și vindecând pe toți cei care erau sub puterea diavolului, pentru că Dumnezeu era cu el (cf. Fap 10,34-43). Este paradoxal că o viață ca aceasta, țesută din bunătate, s-a terminat cu o moarte violentă; nu s-ar putea înțelege cu mai mare claritate prezența păcatului, care lucrează înlăuntrul istoriei umane.

Moartea umilitoare a lui Isus pare să proclame victoria cinismului și a resemnării. De multe ori auzim spunându-se: „Vezi? Nu folosește la nimic; a fi buni nu rentează; nu este Dumnezeu cel care conduce efectiv lucrurile, ci lumea cu regulile sale și jocurile sale de formă.”

Împotriva tuturor acestor atitudini se ridică mesajul pascal: „Dar Dumnezeu l-a înviat!” Dumnezeu a răsturnat opera oamenilor și a anulat decretul lor de moarte; i-a dat dreptate lui Isus; a frânt puterea păcatului: „O, moarte, unde este boldul tău? O, mormânt, unde este victoria ta?” (1Cor 15,55).

Există atunci speranța pentru o lume nouă; există ca un dar al lui Dumnezeu. Putem, și de aceea trebuie, să trăim ca făpturi noi: „Dacă ați înviat cu Cristos, căutați cele de sus…” (Col 3,1).

Sfântul apostol Paul nu ne cere să trăim „în nori”, ci cum se spune, într-o lume nouă, fantastică. Ne cere să trăim aici, în cotidian, în mijlocul greutăților vieții, dar ținând privirea îndreptată spre Domnul înviat cu speranța de a ajunge într-o zi acolo unde este El, în glorie. Și cum?

Despre Cristos se spune că „a trecut făcând bine și vindecând…”. Aceasta este starea drumului lui Isus, care l-a condus până la victoria Paștelui; la fel va trebui să fie și itinerariul creștinului, care îl poate duce până la învierea sa. „Gândiți la cele de sus” – deci la voința lui Dumnezeu și la speranța care vine de la Dumnezeu – este remediul care ne permite să nu fim sclavi ai lumii, sufocați de multiplele lucruri și de interese.

Semnele noutății

Așadar, un mesaj mare pentru noi, plin de perspective mărețe: singura veste adevărată de noutate în fața căreia nici chiar bătrânul, descurajatul Qohelet nu ar putea să spună: „Ceea ce a fost va mai fi şi ceea ce s-a făcut se va mai face: nu este nimic nou sub soare” (Qo 1,9). Nu: Învierea lui Cristos este o noutate absolută, care rămâne ca atare de-a lungul veacurilor pentru că este prezența lui Dumnezeu în noi: „Iată, eu fac un lucru nou: încolțește, nu-l recunoașteți?” (Is 43,19).

Cum să traducem acest mesaj extraordinar în cuvinte omenești ?

Sfântul Matei încearcă să o facă în evanghelia sa: un mare cutremur, un înger coborât din cer, o piatră (pe care trebuie să ne-o imaginăm grea) rostogolită (cu ușurință), aspectul strălucitor și haina luminoasă a îngerului, spaima paznicilor (cf. Mt 28, 1-9). Semne mici, cu totul disproporționate pentru mesajul pe care vor să-l transmită.

Putem să exprimăm semnificația fiecărui semn (cutremurul exprimă intervenția lui Dumnezeu; îngerul este instrumentul manifestării divine… și așa mai departe). Dar poate este mai bine să surprindem și să facem a noastră uimirea pe care toate aceste semne vor să ne-o transmită.

Mai ales trebuie să punem toate acestea în raport cu centrul mesajului evanghelic. Și esențialul vine după descriere, în cuvintele îngerului care dă vestea învierii: „Nu este aici… a înviat!” (Mt 28,6; Mc 16,6; Lc 24,6).

Apoi încredințarea misiunii de a vesti Învierea: „Mergeți și dați de știre ucenicilor…” (Mc 16,7); apoi și întâlnirea femeilor cu Domnul înviat care le transmite bucuria: „Pace vouă!” „Bucurați-vă!” (Mt 28,9).

Și în cele din urmă reînnoirea misiunii: „Nu vă temeți! Mergeți şi dați de știre fraților mei să meargă în Galileea şi acolo mă vor vedea!” (Mt 28,10).

Cucernici Părinți, dragi persoane consacrate, iubiți frați și surori în Cristos,

Cu reînnoită bucurie şi cu vie speranță celebrăm marea sărbătoare a Învierii lui Cristos. După ce în Noaptea Sfântă a Învierii primim „lumina lui Cristos” şi intrăm în bisericile noastre, inimile tresaltă de bucurie la cântarea  Preconiului pascal, cântarea de biruință a lui Cristos. Cântăm imnul vieții noi dăruite prin Învierea Domnului!

Cu această lumină și bucurie în suflet, împreună cu Preasfințitul Episcop auxiliar Cornel și Înalt Preasfințitul Arhiepiscop emerit Ioan, Vă salut pe toți cu salutul creștinesc:

Cristos a înviat! Pace vouă, aleluia!

Fie ca Domnul Înviat să ne deschidă inimile la speranță și pace, la bucuria credinței, la curajul iubirii zilnice. În calitate de creștini, suntem mereu chemați să fim martori ai Domnului Înviat, purtători de bucurie și de pace în lume.

Vă doresc tuturor Sărbători pascale luminate în pace și sănătate!

 Dat la București, Solemnitatea Învierii Domnului 2022

+Aurel Percă
Arhiepiscop Mitropolit de București

Hits: 235