Inițiativă CCEE: Liturghii pentru pace în Ucraina și pentru victimele pandemiei, în fiecare zi din Post

liturghie pt pace CCEE

Inițiativă CCEE: Liturghii pentru pace în Ucraina și pentru victimele pandemiei, în fiecare zi din Post

Fiecare națiune europeană celebrează Sfânta Liturghie într-o zi din Postul Mare, anunță un comunicat transmis de Consiliul Conferințelor Episcopale din Europa (CCEE).

Biserica din Europa se adună în jurul mesei euharistice. Începând cu Miercurea Cenușii și pe tot parcursul Postului, președinții Conferințelor Episcopale de pe continentul nostru vor celebra Sfânta Liturghie pentru a invoca pacea și pentru a se ruga pentru cei care au murit ca urmare a războiului și a pandemiei COVID-19.

Episcopii europeni se alătură apelului Papei Francisc „de a face din 2 martie, Miercurea Cenușii, o zi de post pentru pace. Îi încurajez pe credincioși într-un mod special să se dedice intens rugăciunii și postului în acea zi”.

Dorim să ne unim vocea, afirmă Excelența Sa Mons. Gintaras Grušas, Arhiepiscop de Vilnius și Președinte al CCEE,„cu cea a Papei, care a cerut oprirea armelor, încheierea imediată a războiului din Ucraina și eforturile pentru pace: „Motivele pentru pace sunt mai puternice decât orice calcul al intereselor speciale și orice încredere în folosirea armelor”.

Acest timp al Postului este, de asemenea, un prilej de a reafirma apropierea Bisericii față de cei care au suferit și se luptă încă cu coronavirusul, pentru a chema la încetarea pandemiei și, în cadrul Sfintei Liturghii, pentru a aduce aminte de victimele COVID-19 – multe victime.

Inițiativa include toate Conferințele Episcopale din Europa conform unui calendar stabilit și va stabili, ca și anul trecut,fiecare Conferință Episcopală Națională să fie implicată în organizarea a cel puțin unei Sfinte Liturghii. Aceasta se dorește a fi un semn de comuniune și speranță pentru întregul continent; un timp pentru post și rugăciune „pentru a ne simți frați și surori și pentru a-L implora pe Dumnezeu să pună capăt războiului”.

Pentru Conferința Episcopilor din România (CER), data stabilită este 31 martie; detalii suplimentare cu privire la organizarea acestei Sfinte Liturghii vor fi comunicate ulterior.

Hits: 110

/ Știri / Tags: ,

Share the Post