Papa Francisc: „Tu care treci, gândește-te la pașii tăi, la ultimul pas”. Omilie în Pomenirea tuturor credincioșilor răposați

Pe data de 2 noiembrie, Pomenirea tuturor credincioșilor răposați, Sfântul Părinte Papa Francisc a prezidat Sfânta Liturghie în Cimitirul Militar Francez din Roma.

La sosirea sa, Papa a așezat flori albe pe unele morminte și s-a recules într-un moment de rugăciune la un mormânt anonim. Apoi, înainte de a ajunge la altar, a salutat un grup de copii cu membri ai familiei.

Omilia Sfântului Părinte:

Îmi vine în minte o scriere, la ușa unui mic cimitir, în nord: „Tu care treci, gândește-te la pașii tăi, iar dintre pașii tăi, gândește-te la ultimul pas”.

Tu care treci. Viața este o călătorie, suntem cu toții pe drum. Noi toți, dacă vrem să facem ceva în viață, suntem pe drum. Care nu este o plimbare, nici măcar un labirint, nu, este un drum. Pe drum, trecem prin fața atâtor fapte istorice, în fața atâtor situații dificile. Și chiar și prin fața cimitirelor. Sfatul acestui cimitir este: „Tu care treci, oprește-ți pasul și gândește-te, la pașii tăi, la ultimul pas”. Cu toții vom face un ultim pas. Cineva îmi poate spune: „Părinte, nu fi atât de lugubru, nu fi tragic”. Dar acesta este adevărul. Important este ca ultimul pas să ne găsească pe drum, nu doar plimbându-ne; în călătoria vieții și nu într-un labirint fără sfârșit. Să fim pe drum, astfel încât ultimul pas să ne găsească mergând. Acesta este primul gând pe care aș vrea să-l spun și îmi vine din suflet.

Al doilea gând sunt mormintele. Acești oameni – oameni buni – au murit în război, au murit pentru că au fost chemați să-și apere patria, să apere valori, să apere idealuri și, de multe alte ori, să apere situații politice triste și lamentabile. Și sunt victimele, victimele războiului, care consumă copiii patriei. Și mă gândesc la Anzio, la Redipuglia; Mă gândesc la Piave în  ’14 – mulți au rămas acolo -; Mă gândesc la plaja din Normandia: patruzeci de mii, în acel debarcader! Dar nu contează, au căzut…

M-am oprit în faţa unui mormânt de acolo: „Inconnu. Mort pour la France. 1944″ [Necunoscut. Mort pentru Franța. 1944]. Nici măcar numele. În inima lui Dumnezeu este numele tuturor, dar aceasta este tragedia războiului. Sunt sigur că toți aceștia care au mers cu bunăvoință, chemați din patria lor să o apere, sunt cu Domnul. Dar noi, care suntem pe drum, luptăm suficient ca să nu fie războaie? De ce economiile țărilor nu sunt întărite de industria armelor? Astăzi predica ar trebui să privească la morminte: „Morți pentru Franța”; unii au nume, alții nu. Dar aceste morminte sunt un mesaj de pace: „Opriți-vă, frați și surori, opriți-vă! Opriți-vă, fabricanți de arme, opriți-vă!”.

Aceste două gânduri vi le las. „Tu care treci, gândește-te, la pașii tăi, la ultimul pas”: să fie în pace, în pacea inimii, în pace cu totul. Al doilea gând: mormintele acestea care vorbesc, strigă, strigă prin ele însele, strigă: „Pace!”.

Domnul să ne ajute să semănăm și să păstrăm aceste două gânduri în inimile noastre.

Sursa: press.vatican.va
Foto: Vatican Media

Hits: 615