ANULAT – 2 octombrie: Deschiderea Noului An Pastoral al tinerilor (CDPT)

ANULAT

ANULAT – 2 octombrie: Deschiderea Noului An Pastoral al tinerilor (CDPT)

Actualizare 30.09.2021

Întrucât orașele București și Popești-Leordeni se află în scenariul roșu, depășind nivelul de 6/1000 locuitori, Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului – București consideră că este mai oportun să anuleze evenimentul care urma să se desfășoare la Oratoriul ”Sfântul Leonardo Murialdo” din Popești-Leordeni.

În aceste condiții, Centrul recomandă ca acest moment de debut să se marcheze la nivel parohial, duminică, 3 octombrie, în cadrul unei liturghii duminicale stabilite la nivel local. Către parohii vor fi trimise câteva materiale pastorale care pot favoriza o liturghie cu caracter specific startului de an pastoral. De asemenea, momentul va fi marcat și pe pagina de Facebook, în zilele de 3, 4 și 5 octombrie.

Se va anunța din timp, în funcție de circumstanțele pandemice, în ce formă se vor desfășura următoarele activități prevăzute în programul pastoral.

Dorim tuturor un nou an pastoral 2021 – 2022 rodnic, chiar și în circumstanțele actuale!

Echipa CDPT


Sâmbătă, 2 octombrie 2021, la Oratoriul Leonardo Murialdo din Popești-Leordeni, se va da startul noului An Pastoral 2021-2022. Adolescenții și tinerii din București, dar și din împrejurimi, însoțiți de lucrătorii pastorali (coordonatorii grupurilor din parohii) sunt așteptați pentru ca, împreună cu membrii Centrului Diecezan pentru Pastorația Tineretului (CDPT), să pășească împreună într-un nou an în care multe activități și experiențe noi așteaptă să fie trăite.

Binecuvântarea pentru acest nou început va fi oferită de către PS Cornel Damian, Episcop Auxiliar de București, care va prezida Sfânta Liturghie din programul prevăzut pentru acest moment.

Programul pregătit de organizatori va începe la ora 10, cu primirea oaspeților, va continua cu pregătirea pentru Sfânta Liturghie, fiind oferită și posibilitatea de spovadă. Sfânta Liturghie va începe la ora 11, fiind urmată de pauza pentru prânz. În intervalul 12.30-15, tinerii din Echipa diecezană au pregătit, într-un concept nou, o serie de activități prin care să fie aprofundată noua temă a anului pastoral: „Maria a pornit și s-a dus în grabă.” (Lc 1,39). Pentru prânz, fiecare va trebui să se prezinte la eveniment însoțit de pachețelul construit după preferințele proprii.

Vă așteptăm cu drag!

Echipa CDPT

Hits: 547

/ Știri / Tags:

Share the Post