Rechizite pentru copii: o acțiune a Asociației Caritas București
La finalul lunii august, Asociația Caritas București, în colaborare cu Pr. Augustin Cadar, administratorul Cimitirului Bellu Catolic, a distribuit rechizite pentru 161 de copii din Arhidieceza de București, pentru a susține elevii în dificultate la începutul noului an școlar.
Marţi, 24 august, am ajuns în parohia Motru, unde am distribuit un număr consistent de ghiozdane şi multe rechizite şcolare pentru 100 copii din Motru, Mătăsari şi Rovinari. La Motru, Pr. Iosif Balint tocmai organiza un campus de vară pentru copiii din parohie, la sfârşitul căruia a oferit rechizitele copiilor. Tot într-o zi de marţi, 31 august, am ajuns şi la copiii din Medgidia şi Tortoman. Aici, Pr. Vincenţiu Vochin, împreună cu o parte dintre enoriaşi şi copii, ne aşteptau. În total, au primit rechizite şcolare 61 copii din Medgidia şi filialele parohiei. Mulţumesc Părintelui Augustin Cadar şi prietenilor săi pentru importantul ajutor material acordat în realizarea acestui proiect. (Marius Cocuţ-Forminte, Director Caritas Bucureşti)
Cei care doresc să susțină proiectele Asociației Caritas Bucureşti o pot face prin donații sau voluntariat.
Informații suplimentare: Marius Cocuţ-Forminte, Director Caritas Bucureşti – 0727 224 115; marius.cocut@caritasbucuresti.org
Hits: 317

