Papa Francisc: „Isus este pâinea esențială a vieții” (Angelus, 8 august 2021)

Screenshot 2021-08-09 at 12.15.25

Papa Francisc: „Isus este pâinea esențială a vieții” (Angelus, 8 august 2021)

Duminică, 8 august 2021, Sfântul Părinte Papa Francisc a apărut la fereastra biroului din Palatul Apostolic Vatican pentru a recita rugăciunea „Îngerul Domnului” cu credincioșii și pelerinii adunați în Piața Sf. Petru.

În Evanghelia Liturgiei de astăzi, Isus continuă să le predice oamenilor care au văzut minunea înmulțirii pâinilor. Și îi invită pe acei oameni să facă un salt calitativ: după a reevocat mana, cu care Dumnezeu i-a hrănit pe părinți în lunga călătorie prin deșert, el își aplică acum simbolul pâinii lui însuși. Spune clar: „Eu sunt pâinea vieții” (In 6,48).

Ce înseamnă pâinea vieții? Pentru a trăi ai nevoie de pâine. Cel care este flămând nu cere mâncare rafinată și scumpă, cere pâine. Cine este lipsit de muncă nu cere salarii uriașe, ci „pâinea” unui loc de muncă. Isus se revelează ca pâine, adică esențial, necesar pentru viața de zi cu zi, fără el lucrurile nu merg. Nu o pâine printre multe altele, ci pâinea vieții. Cu alte cuvinte, fără el, în loc să trăim, ne târâm zilele; pentru că numai el ne hrănește sufletul, numai el ne iartă de răul pe care singur nu-l putem birui, doar el ne face să ne simțim iubiți chiar dacă toți ne dezamăgesc, numai el ne dă puterea de a iubi, numai el ne dă puterea de a ierta în dificultăți, numai el dă inimii pacea pe care o caută, numai el dă viață pentru totdeauna când se termină viața de aici pe pământ. Este pâinea esențială a vieții.

„Eu sunt pâinea vieții”, spune el. Să rămânem asupra acestei frumoase imagini a lui Isus. El ar fi putut face un raționament, o demonstrație, dar – știm – Isus vorbește în pilde, și în această expresie: „Eu sunt pâinea vieții”, el își rezumă cu adevărat întreaga ființă și întreaga sa misiune. Se va vedea aceasta pe deplin la sfârșit, la Cina cea de Taină. Isus știe că Tatăl îi cere nu numai să le dea oamenilor de mâncare, ci să se dea pe sine, să se frângă pe sine, viața lui, carnea lui, inima lui, astfel încât noi să putem avea viață. Aceste cuvinte ale Domnului trezesc în noi uimirea pentru darul Euharistiei. Nimeni în această lume, oricât de mult ar iubi o altă persoană, nu poate să se facă hrană pentru ea. Dumnezeu a făcut-o și o face pentru noi. Să reînnoim această uimire. Să o facem adorând Pâinea vieții, pentru că adorația umple viața de uimire.

În Evanghelie, însă, în loc să fie surprinși, oamenii sunt scandalizați, își sfâșie hainele. Ei gândesc: „Îl cunoaștem pe acest Isus, îi cunoaștem familia, cum poate spune: Eu sunt pâinea care a coborât din cer?” (cf. vv. 41-42). Poate și noi suntem scandalizați: ar fi mai convenabil pentru noi să avem un Dumnezeu care este în Ceruri, fără să se amestece în viața noastră, în timp ce noi ne putem gestiona treburile de aici de pe pământ. În schimb, Dumnezeu a devenit om pentru a intra în concretețea lumii, pentru a intra în concretețea noastră, Dumnezeu a devenit om pentru mine, pentru tine, pentru noi toți, pentru a intra în viața noastră. Și totul în viața noastră îl interesează. Îi putem povesti ceea ce simțim, munca, ziua, durerile, neliniștile, multe lucruri. Îi putem spune totul, pentru că Isus dorește această intimitate cu noi. Ce nu vrea? Să fie dat la o parte ca un accesoriu- El, care este pâine -,să fie neglijat și lăsat deoparte, sau adus în discuție numai atunci când avem nevoie de el.

Eu sunt pâinea vieții. Cel puțin o dată pe zi ne regăsim mâncând împreună; poate seara, cu familia, după o zi de muncă sau studiu. Ar fi frumos, înainte de a frânge pâinea, să-l invităm pe Isus, pâinea vieții, să-l rugăm pur și simplu să binecuvânteze ceea ce am făcut și ceea ce nu am putut face. Să-l invităm acasă, să ne rugăm în stil „domestic”. Isus va fi la masă cu noi și vom fi hrăniți de o iubire mai mare.

Fecioara Maria, în care Cuvântul s-a făcut trup, să ne ajute să creștem zi de zi în prietenie cu Isus, pâinea vieții.

Sursa: press.vatican.va

Imagine: captură Vatican Media

Hits: 99

/ Știri / Tags: ,

Share the Post