Actualitatea creștină: nr. 8/2021, disponibil de la 1 august

acaugust

Actualitatea creștină: nr. 8/2021, disponibil de la 1 august

Începând de duminică, 1 august, va fi disponibil în parohii numărul din august al revistei Actualitatea creștină. Editorialul semnat de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, aprofundează tema relaxării estivale, atrăgând, în același timp, atenția asupra sărbătorilor acestei luni: „Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului ne îndeamnă să ne ridicăm privirea din nou spre Rai. La începutul lunii, am fost «transportați» pe Tabor. Acum ne ridicăm ochii spre Maria care intră în Taborul veșnic – Cerul”.

La rubrica „Focus – Semnificații liturgice”, Pr. Gabriel Anghel explică varietatea și originea Rugăciunilor Euharistice. Prima Ziua Mondială a Bunicilor și Vârstnicilor aduce în atenția cititorilor „Rugăciunea bunicilor și a persoanelor în vârstă”, publicată în pagina „Evenimente”. Compromisurile, minciuna și sinceritatea alcătuiesc firul roșu al dosarului „Suflet tânăr” îngrijit de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului (CDPT). Rubrica „Universul Familiei” continuă explorarea Exortației Apostolice „Amoris Laetitia”, prin meditația Pr. Fabian Măriuț asupra vocației la căsătorie.

Pagina „Din Catehezele Papei” aduce în prim-plan „criteriile de discernământ”, pornind de la comentariul Papei Francisc pe marginea Faptelor Apostolilor. În cadrul rubricii „Spiritualitate”, Pr. Tarciziu Șerban se oprește asupra Psalmului 131, un text biblic indicat pentru momentele când dorim să ne cultivăm mai mult încrederea în Dumnezeu. Pr. Ștefan Lenghen prezintă Uniunea Pontificală Misionară, una din cele patru opere incluse în Operele Misionare Pontificale (OMP), fondată de Fericitul Paolo Manna.

Aniversarea de 160 de ani a ziarului L’Osservatore Romano face obiectul unui dosar de 3 pagini, care explorează istoricul și influența acestui ziar a cărui misiune este documentarea gândurilor, cuvintelor, lucrărilor Papei și ale Sfântului Scaun. La „Pagina Ghika” facem cunoștință cu Scarlat Callimachi, cel supranumit „Prințul roșu”, care s-a folosit de trăsăturile Monseniorului Vladimir Ghika pentru a creiona unul din personajele romanului său autobiografic. Mons. Ieronim Iacob face o interesantă incursiune în istoria edificării bazilicii Sfântul Anton de Padova din Constanța, prezentând balul de binefacere care a avut loc în 1936 pentru strângerea de fonduri necesară construirii noului locaș catolic de la malul mării.

În paginile revistei se mai găsesc știri din țară, de la Vatican și din lume, anunțuri, idei pentru timpul liber.

Hits: 144

/ Știri / Tags:

Share the Post