Întâlnirea de încheiere a anului social al persoanelor consacrate din ARCB

WhatsApp Image 2021-06-20 at 21.46.53

Întâlnirea de încheiere a anului social al persoanelor consacrate din ARCB

Sâmbătă, 19 iunie 2021, la Ciofliceni, la Mănăstirea Părinților Carmelitani Desculți a avut loc întâlnirea de încheiere a anului social al persoanelor consacrate din Arhidieceza de Bucureşti.

Persoanele consacrate din Arhidieceză au fost invitate să se adune în jurul enciclicei „Fratelli Tutti” pentru mai multe momente de rugăciune, reflecție și împărtășire. Această enciclică ne invită la dialogul și prietenia socială, dar mai ales să extindem slujirea și dăruirea noastră celor săraci și marginalizați, dincolo de granițele vreodată imaginate.

img-20210619-wa0001

Dimineața, după un moment de rugăciune și introducere legată de enciclică, am avut posibilitatea să  împărtășim din provocările enciclicei, observând realitățile trăite local şi nu numai, gândindu-ne la câteva întrebări cum ar fi: „Care sunt aspectele în care observăm umbrele unei lumi închise?”; „Ce este cultura întâlnirii?”, „Ce presupune fraternitatea universală?” sau „În ce constă cea mai bună politică pentru noi?”, urmând ca odată ce deschidem mai mult acest dialog social să ne gândim în ce fel putem întări mai departe sprijinul între noi pentru cei în nevoie.

După prânz am putut auzi mărturiile unor frați și surori implicate trup și suflet în lucrul cu cei de pe stradă, persoane cu dizabilități, victime ale diverselor forme de abuz, sau alte categorii vulnerabile.

20210619_163053

Ziua noastră s-a  încheiat cu Sfânta Liturghie și cu dorința de a ne reîntâlni la toamnă, dar mai ales cu dorința de a face paşi mai concreți pentru „a căuta efectiv binele tuturor persoanelor în dimensiunea socială care le unește”.

Sr. Gabriela Lungu FCJ

Hits: 1024

/ Știri / Tags:

Share the Post