Papa Francisc: „Când strigăm către El, El poate face minuni în noi” (Angelus, 20 iunie)

cq5dam.thumbnail.cropped.750.422-2

Papa Francisc: „Când strigăm către El, El poate face minuni în noi” (Angelus, 20 iunie)

Duminică, 20 iunie 2021, Sfântul Părinte Papa Francisc a apărut la fereastra biroului din Palatul Apostolic Vatican pentru a recita rugăciunea „Îngerul Dom cu credincioșii și pelerinii adunați în Piața Sf. Petru.

În liturgia de astăzi este povestit episodul furtunii potolite de Isus (Mc 4, 35-41). Barca cu care ucenicii traversează lacul este atacată de vânt și valuri și le este frică să nu se scufunde. Isus este cu ei în corabie, totuși stă la pupa pe pernă și doarme. Ucenicii, plini de frică, strigă la el: „Învățătorule, nu-ți pasă că pierim?” (v. 38).

Și de multe ori și noi, asaltați de încercările vieții, am strigat către Domnul: „De ce rămâi tăcut și nu faci nimic pentru mine?”. Mai ales când pare că ne scufundăm, pentru că dragostea sau proiectul în care ne pusesem mari speranțe dispar; sau când suntem la mila valurilor persistente de neliniște; sau când ne simțim copleșiți de probleme sau pierduți în mijlocul mării vieții, fără traseu și fără port. Sau, din nou, în momentele în care ne lipsește forța de a continua, deoarece nu avem de lucru sau un diagnostic neașteptat ne face să ne temem pentru sănătatea noastră sau a unei persoane dragi. Sunt multe momente în care ne simțim într-o furtună, ne simțim aproape terminați.

În aceste situații și în multe altele, și noi ne simțim sufocați de frică și, la fel ca discipolii, riscăm să pierdem din vedere cel mai important lucru. De fapt, pe barcă, chiar dacă doarme, Isus este acolo și împărtășește cu familia sa tot ce se întâmplă. În timp ce somnul lui ne surprinde pe de o parte, pe de altă parte ne pune la încercare. Domnul este acolo, prezent; de fapt, așteaptă – ca să spunem așa – ca noi să-l implicăm, să-l invocăm, să-l plasăm în centrul a ceea ce trăim. Somnul lui ne face pe noi să ne trezim. Pentru că, pentru a fi discipoli ai lui Isus, nu este suficient să crezi că este Dumnezeu, că el există, ci trebuie să te implici față de el, trebuie să ridici și tu vocea cu el. Ascultați acest lucru: trebuie să strigi la el. Rugăciunea, de multe ori, este un strigăt: „Doamne, salvează-mă!”. Vedeam, în programul „După chipul lui”, astăzi, de Ziua Refugiatului, mulți care vin cu bărcile și în momentul înecului strigă: „Salvați-ne!”. Același lucru se întâmplă și în viața noastră: „Doamne, salvează-ne!”, Iar rugăciunea devine un strigăt.

Astăzi ne putem întreba: care sunt vânturile care lovesc viața mea, care sunt valurile care îmi împiedică navigarea și pun în pericol viața mea spirituală, viața mea de familie, chiar și viața mea psihică? Să-i spunem toate acestea lui Isus, să-i spunem totul. El dorește, vrea ca noi să ne lipim de el pentru a găsi adăpost împotriva valurilor anormale ale vieții. Evanghelia spune că discipolii se apropie de Isus, îl trezesc și îi vorbesc (cf. v. 38). Iată începutul credinței noastre: recunoscând că singuri nu suntem capabili să rămânem pe linia de plutire, că avem nevoie de Isus ca marinarii de stele, pentru a ne găsi drumul. Credința începe prin a crede că nu suntem suficienți prin noi înșine, a simți că avem nevoie de Dumnezeu. Când depășim tentațiile de a ne închide, când depășim falsa religiozitate care nu vrea să-l deranjeze pe Dumnezeu, când strigăm către El, El poate face minuni în noi. Este forța blândă și extraordinară a rugăciunii, care face minuni.

Isus, rugat de discipoli, calmează vântul și valurile. Și le pune o întrebare, o întrebare care ne privește și pe noi: „De ce vă temeți? Nu aveți încă credință?” (v. 40). Discipolii s-au lăsat cuprinși de frică, pentru că au rămas fixați cu ochii pe valuri, mai degrabă decât să se uite la Isus. Și frica ne determină să privim dificultățile, problemele urâte și să nu ne uităm la Domnul, care doarme de atâtea ori. Este la fel și pentru noi: de câte ori rămânem să rezolvăm problemele în loc să mergem la Domnul și să ne aruncăm grijile în el! De câte ori îl lăsăm pe Domnul într-un colț, în fundul corabiei vieții, pentru a-l trezi doar în timp de nevoie! Să cerem astăzi harul unei credințe care nu obosește niciodată să-l caute pe Domnul, să bată la ușa Inimii Sale. Fecioara Maria, care în toată viața ei nu a încetat niciodată să se încreadă în Dumnezeu, să retrezească în noi nevoia vitală de a ne încredința lui în fiecare zi.

După rugăciune, Papa Francisc a evocat situația dificilă din Myanmar, precum și Ziua Mondială a Refugiatului.

Îmi unesc vocea cu cea a Episcopilor din Myanmar, care săptămâna trecută au lansat un apel atrăgând în atenția lumii întreaga experiență îngrozitoare a mii de oameni din acea țară care sunt strămutați și mor de foame. Fie ca Inima lui Cristos să atingă inimile tuturor, aducând pacea în Myanmar!

Astăzi sărbătorim Ziua Mondială a Refugiatului, promovată de Națiunile Unite, pe tema „Împreună putem face diferența”. Ne deschidem inimile către refugiați; le facem proprii durerile și bucuriile noastre; să învățăm din reziliența lor curajoasă! Și astfel, împreună, vom face să crească o comunitate mai umană, o familie mare.

Sursa: press.vatican.va
Foto: Vatican News

 

Hits: 95

/ Știri / Tags: ,

Share the Post