ÎPS Ioan Robu, la hramul Parohiei Sf. Anton de Padova (București)

sf anton buc

ÎPS Ioan Robu, la hramul Parohiei Sf. Anton de Padova (București)

Duminică, 13 iunie 2021, a avut loc hramul Parohiei Sfântul Anton de Padova din București. Sfânta Liturghie a început la orele 10.30 și a fost prezidată de ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit emerit; au concelebrat mai mulți preoți din București. Au participat credincioși din parohie, dar și mulți cinstitori ai Sfântului Anton, cunoscut pretutindeni ca Sfântul minunilor.

Lectura I, psalmul, lectura a II-a și intențiile la rugăciunea credincioșilor au fost proclamate de mai mulți lectori parohiali. SfântaEvanghelie a fost proclamată de pr. Iulian Dancă din comunitatea Părinților Augustinieni Asumpționiști din București, care a ținut și cuvântul de învățătură.

La oferirea darurilor, copiii îmbrăcați în costume populare au adus darurile la Sfântul Altar, trecând pe sub arcadele de flori ținute mai mulți credincioși. Potirul cu ostii, Biblia, lumânarea, crucea, Rozariul, icoana Sfântului Anton de Padova, colacul cu sticla de vin și coșul cu flori, în special cu crini, florile Sfântului Anton de Padova, au fost așezate pe altar și în jurul altarului.Corul parohial suștinut de orgă și viori a făcut și mai frumoasă participarea la jertfa Sfintei Liturghii.

După primirea Sfintei Împărtășanii, au urmat binecuvântările sărbătorii Sfântului Anton: mai întâi binecuvântarea copiilor, apoi a crinilor și a pâinii. După binecuvântări, am pornit în procesiune cu statuia Sfântului Anton, implorând ajutorul dumnezeiesc pentru toți cei prezenți și în special pentru toți cei bolnavi și marginalizați.

La sfârșitul Liturghiei, Pr. paroh Ciprian Andrei a adus mulțumiri tuturor: preoților, corului și tuturor celor care au contribuit și s-au implicat în buna desfășurare a hramului și nu numai. În special, în numele comunității, i-a adus un prinos mulțumire Arhiepiscopului emerit Ioan, pentru toată prețuirea pe care o are față de parohia Sfântul Anton. O fetiță i-a oferit Înaltpreasfințitului un buchet de flori din partea comunității și i-am cântat cu toții „La mulți ani!” Arhiepiscopului emerit.

La final, după binecuvântarea solemnă, a urmat un scurt program artistic susținut de Ansamblul artistic de copii și tineret „Antonian și prietenii”. Conform tradiției, totul s-a terminat cu o agapă în curtea parohiei.

Pr. paroh Ciprian Andrei
Foto: Cristian Dumitrache

Hits: 286

/ Știri / Tags:

Share the Post