ÎPS Aurel Percă, la înmormântarea Pr. Ionel Bejan
Luni, 7 iunie, la ora 10.30, în Parohia Sfânta Treime din Butea (Iași) a fost celebrată slujba de înmormântare a Pr. Ionel Bejan, din Dieceza de Iași. La Sfânta Liturghie prezidată de PS Iosif Păuleț, Episcop de Iași, au concelebrat ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, și numeroși preoți din Dieceza de Iași și Arhidieceza de București.
Pr. Ionel Bejan a fost coleg de generație cu ÎPS Aurel Percă, fiind amândoi hirotoniți în aceeași zi, pe 29 iunie 1979 la Iași de către PS Jakob Antal, Episcop Auxiliar de Alba Iulia, alături de alți 22 de colegi.
Născut la 18 octombrie 1947, la Butea – Iaşi, pr. Ionel a absolvit Şcoala Generală de 7 clase la Butea în anul 1961 şi Institutul Teologic Romano-Catolic “Sfântul Iosif” din Iaşi în anul 1979. A fost sfinţit preot la 29 iunie 1979 la Iaşi de către PS Iakob Antal, episcop auxiliar de Alba Iulia. A slujit ca vicar la Prăjeşti (1 august 1979 – 11 ianuarie 1982), paroh la Focuri (11 ianuarie 1982 – 1 august 1996), Băluşeşti (1 august 1996 – 31 august 2010), Buhonca (1 septembrie 2010 – 31 august 2013). Din anul 2013 a locuit o perioadă la Butea, iar din anul 2015 a slujit ca preot pensionar la Bacău – “Sfântul Nicolae”. Ultimele zile ale vieţii sale le-a petrecut în Căminul de bătrâni “Sfântul Ioan Paul al II-lea” din Butea. A fost dorinţa părintelui Ionel de a fi îngrijit în această casă şi de a fi în comunitatea natală. (Biografie semnată de Pr. Adrian Blăjuță, ercis.ro)
Hits: 2983