Film documentar: Biserica şi şcoala. Din istoria învăţământului catolic în Arhidieceza de Bucureşti

Screenshot 2021-05-13 at 15.39.14

Film documentar: Biserica şi şcoala. Din istoria învăţământului catolic în Arhidieceza de Bucureşti

Cu ocazia primei Zile Mondiale a Educației Catolice, 13 mai 2021, ne întoarcem asupra tradiției bogate a educației catolice în ARCB, prin acest scurt film realizat de Centrul „Biserica și Istoria” al ARCB. Text și voce: Dănuț Doboș. Imagini din arhiva ARCB.

Anul 1985, Bucureşti. La ordinul dictatorului Nicolae Ceauşescu începe demolarea clădirilor din Calea Călăraşilor, printre acestea aflându-se şi complexul şcolar catolic „Sfântul Andrei”, opera arhitectului Julius Magni şi a arhiepiscopilor Francisc Xaveriu Hornstein[i] şi Raymund Netzhammer[ii]. Aceeaşi soartă o au şi vechea reşedinţă episcopală, ctitoria Episcopului pasionist Giuseppe Molajoni[iii], precum şi biserica ortodoxă Sfânta Vineri Herasca. Este un adevărat atentat la patrimoniul arhitectural, la istoria şi memoria catolicilor din Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti, devenită greu apăsătoare pe umerii comuniştilor. Aceste locuri găzduiseră timp de peste un secol şi jumătate vechea reşedinţă a episcopilor pasionişti de Nicopole, cu sediul la Bucureşti, capela episcopală Sfânta Ana, frecventată de regii Carol I şi Ferdinand I, şcolile parohiale de băieţi şi fete, pensionul călugăriţelor din Congregaţia „Damele Engleze” (actuala Congregatio Jesu), vechiul imobil al seminarului diecezan, Şcoala primară „Sfântul Andrei”, Liceul „Sfântul Andrei”, Convictul „Sfântul Andrei” şi reşedinţa Fraţilor Şcolilor Creştine.

Nu au fost demolate în mod miraculos fostele Saloane „Tomis”, ctitoria Arhiepiscopului Raymund Netzhammer.

Pentru a percepe dramatismul evenimentului din anul 1985 şi efectul acestuia asupra conştiinţei şi memoriei catolicilor, trebuie să ne întoarcem în istorie, în anul 1816, atunci când, la chemarea Episcopului pasionist Fortunato Ercolani[iv], călugării liguoriani sau redemptorişti au deschis la Bucureşti cu aprobarea Sfântului Clemens Maria Hofbauer, prima şcoală catolică din istoria Bisericii Catolice din Valahia. Şcoala a funcţionat în complexul mănăstirii franciscane minorite de la „Bărăţia”, iar după retragerea în Bulgaria a călugărilor redemptorişti, conducerea acesteia a fost preluată de călugării franciscani de la „Bărăţia”.

Şcoala devenită mixtă, a fost transferată în anul 1844 în noua reşedinţă episcopală din Calea Călăraşilor, fiind constant sprijinită de episcopii Angelo Parsi[v], Iosif Anton Pluym[vi], Ignazio Felice Paoli[vii], Paul Iosif Palma[viii] şi Constantin Costa[ix].

La chemarea Episcopului Angelo Parsi au venit la Bucureşti călugăriţele din Congregaţia „Damele Engleze” (actuala Congregatio Jesu), pentru a fonda şcoli de fete, precum şi Fraţii Şcolilor Creştine, pentru a fonda şcoli de băieţi. Surorile aveau să deschidă apoi şcoli de fete la Turnu Severin, Craiova şi Brăila.

În cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, principalele parohii din Arhidieceză au deschis şcoli primare pentru băieţi şi fete, Biserica Catolică continuând astfel o tradiţie începută cu mult succes în anul 1816. Aceste şcoli au avut un rol important în dezvoltarea conştiinţei şi identităţii catolicilor de pe teritoriul Arhidiecezei, iar evoluţia istorică a Bisericii locale a fost dependentă de progresul respectivelor şcoli.

Ad perpetuam rei memoriam

Fondarea în anul 1870 la Bucureşti a Seminarului „Sfântul Duh” a fost un adevărat eveniment în istoria Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, fiind opera marelui arhiepiscop pasionist Ignazio Felice Paoli, ctitorul Catedralei „Sfântul Iosif”.

Seminarul a cunoscut o evoluţie spectaculoasă, căpătând în perioada interbelică renumele de cel mai bun seminar catolic din România.

Seminarul „Sfântul Duh” a funcţionat iniţial în clădirile reşedinţei episcopale din Calea Călăraşilor şi în fosta reşedinţă episcopală de la Cioplea, pentru ca începând cu anul 1893 acesta să beneficieze de un imobil propriu, aflat în curtea Catedralei Sfântul Iosif, imobil ctitorit de Episcopul pasionist Constantin Costa.

În perioada 1906-1924 seminarul a funcţionat într-o aripă a noii reşedinţe arhiepiscopale din Bucureşti, ctitoria Arhiepiscopului Francisc Xaveriu Hornstein, astăzi reşedinţa Nunţiaturii Apostolice din Bucureşti, iar între anii 1924 şi 1925 în Convictul „Sfântul Andrei” şi în Saloanele „Tomis” din Calea Călăraşilor.

În anul 1926, Seminarul „Sfântul Duh” a fost transferat în noua reşedinţă arhiepiscopală de lângă Catedrala Sfântul Iosif, ctitoria Arhiepiscopului Alexandru Theodor Cisar[x], iar în anul 1940 seminariştii au fost mutaţi la Timişu de Jos, din cauza avarierii reşedinţei arhiepiscopale în urma cutremurului din noiembrie 1940.

Aflat în plină ascensiune, Seminarul „Sfântul Duh” şi-a închis definitiv porţile la 3 august 1948, printr-o acţiune brutală a regimului ateu comunist. La rândul lor şcolile arhiepiscopale „Sfântul Andrei” au beneficiat începând cu anul 1898 de imobile proprii, precum şi de coordonarea Fraţilor Şcolilor Creştine. Şcolile au fost susţinute cu multă dăruire de arhiepiscopii Francisc Xaveriu Hornstein, Raymund Netzhammer şi Alexandru Theodor Cisar, devenind şcoli model pentru învăţământul românesc.

O evoluţie similară au avut şi școlile „Sfântul Iosif” înfiinţate în anul 1906 de Arhiepiscopul Raymund Netzhammer şi care au desfăşurat activitatea în imobilul seminarului – Palatul „Costa” din curtea Catedralei Sfântul Iosif.

La rândul lor institutele şcolare pentru fete patronate de surorile din Congregaţia „Sfânta Maria” (actuala „Congregatio Jesu”) şi „Notre Dame de Sion” au cunoscut o dezvoltare spectaculoasă în prima jumătate a secolului al XX-lea, căpătând o faimă deosebită în mediile sociale ale capitalei României şi ale celorlalte oraşe de pe teritoriul Arhidiecezei unde surorile au activat.

Parcursul şcolilor catolice din Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti a fost unul presărat cu multe realizări şi performanţe în pofida unor adversităţi şi greutăţi, aşa cum se va întâmpla după Primul Război Mondial, când guvernul român a decis să închidă şcolile catolice maghiare din Bucureşti. „Şcoala şi Biserica – scria în anul 1938 Arhiepiscopul Cisar – sunt cele două pârghii ale vieţii creştine, izvoare nesecate de cultură şi de morală”.

Se poate concluziona fără a exagera că rolul, locul şi prestigiul Bisericii Catolice locale în ultimele două secole s-a aflat în strânsă dependenţă de evoluţia şi progresul instituţiilor şcolare catolice.

În anul 1948 acest lucru nu era necunoscut comuniştilor, care închizând toate şcolile catolice au dat o lovitură grea Bisericii Catolice.

„Un paradis terestru”

Călătorind cu trenul sau cu maşina în zona Timişu de Jos, privirea îţi este atrasă de un imobil izolat, departe de oameni şi de memoria lor, purtând semnele vizibile ale degradării şi nepăsării. Este greu să-l încadrezi în vreun fel sau să îi bănuieşti trecutul, iar această imagine dezolantă persistă de aproape şapte decenii.

Pentru Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti această realitate este una dramatică, deoarece clădirea reprezintă un simbol al vieţii catolice, amintind de anii de glorie pe care imobilul i-a cunoscut până la instaurarea regimului comunist ateu în România. Este vorba de fosta vilă de vară şi local de şcoală totodată al Seminarului şi Academiei Teologice „Sfântul Duh” din Bucureşti. Complexul de la Timişu de Jos cumpărat în anul 1925 a fost locul preferat de vacanţă al Fericitului Anton Durcovici şi descris de Arhiepiscopul Alexandru Theodor Cisar drept un „paradis terestru atât de îndrăgit de seminarişti”. Acolo şi-au petrecut vacanţele şi s-au format generaţii de seminarişti, deveniţi apoi preoţi pentru diecezele de Bucureşti şi Iaşi, imobilul devenind temporar, după cutremurul din noiembrie 1940, reşedinţă arhiepiscopală, sediu al şedinţelor Conferinţei Episcopilor Catolici din România şi casă de vacanţă pentru preoţi. Clădirea şi întregul teren adiacent cu suprafaţa de 35.000 m2 sunt astăzi martorii tăcuţi ai unei vieţi animate, timp de trei decenii, ai cărei protagonişti au fost deopotrivă elevi, seminarişti, preoţi profesori, Fraţi Şcolari, episcopi şi oameni de seamă, dar şi ai dramei petrecute în ianuarie 1945, atunci când prefectul Seminarului „Sfântul Duh”, preotul martir Albert Baumgartner[xi] a fost răpit de agenţi ai N.K.V.D.-ului sovietic şi ucis în captivitate, la o dată necunoscută.

Pe aceste locuri s-a retras în noiembrie 1947, pentru exerciţii spirituale, Fericitul Anton Durcovici, după numirea sa episcopală.

Mare pasionat de artă fotografică Arhiepiscopul Cisar a lăsat posterităţii sute de fotografii care surprind viaţa la vila seminarului dar şi frumuseţile unice ale munţilor care o străjuiesc. Locul preferat al seminariştilor şi al Fericitului Anton Durcovici era însă o grotă cu statuia Sfintei Fecioare de la Lourdes amenajată de seminarişti sub coordonarea rectorului Durcovici în anul 1926. În august 1948, complexul de la Timişu de Jos a fost confiscat de comunişti care au vandalizat capela, grota, laboratoarele, sălile de clasă, biblioteca, muzeul, dormitoarele, instalaţiile mecanice şi electrice şi celelalte bunuri. A fost ferită în mod miraculos statuia Sfintei Fecioare de la Lourdes, opera sculptorului Francisc Durkowitsch, fratele fericitului, păstrată astăzi în Memorialul Anton Durcovici de la Iaşi.

Tăvălugul comunist a distrus astfel patrimoniul Seminarului bucureştean, punând capăt pentru totdeauna experienţei de 75 de ani ai acestuia. Astăzi locul a intrat în istorie, din nepăsarea aceluiaşi stat român care în anul 1948 şi l-a însuşit în mod ilegal. Este inutil să mai spunem că nicio placă comemorativă nu aminteşte de istoria de odinioară a acestui loc privilegiat al catolicilor din Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti.

Historia magistra vitae est

După anul 1989 Excelenţa Sa dr. Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, a recâştigat cu mari sacrificii şi jertfe dreptul catolicilor din Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti de a avea şcoli proprii de toate gradele, înfiinţând printre altele Liceul Catolic „Sfântul Iosif” şi Institutul Catolic „Sfânta Tereza”. De asemenea, în vechiul local al Seminarului „Sfântul Iosif” funcţionează astăzi Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universităţii Bucureşti.

 

[i] Francisc Xaveriu von Hornstein (1840-1905) a fost arhiepiscop de Bucureşti (1896-1905). Este ctitorul reşedinţei episcopale din strada Esculap, azi strada Pictor C. Stati, devenită în anul 1925 reşedinţa Nunţiaturii Apostolice din Bucureşti.

[ii] Raymund Netzhammer (1862-1945) a fost arhiepiscop de Bucureşti (1905-1924). Este ctitorul Saloanelor „Tomis” şi Convictului „Sfântul Andrei” din Calea Călăraşilor – Bucureşti.

[iii] Giuseppe Molajoni (1780-1859) a fost episcop pasionist de Nicopolis ad Hystrum cu reşedinţa la Bucureşti (1825-1847). Este ctitorul reşedinţei episcopale din Calea Călăraşilor.

[iv] Fortunato Ercolani (1775-1859) a fost episcop pasionist de Nicopolis ad Hystrum cu reşedinţa la Cioplea.

[v] Angelo Parsi (1800-1863), episcop de Nicopolis ad Hystrum (1847-1863), cu reşedinţa la Bucureşti.

[vi] Iosif Anton Pluym (1808-1874), episcop de Nicopolis ad Hystrum, cu reşedinţa la Bucureşti (1863-1869).

[vii] Ignazio Felice Paoli (1818-1885), episcop pasionist de Nicopolis ad Hystrum (1870-1883) şi Arhiepiscop de Bucureşti (1883-1885). Este ctitorul Catedralei Sfântul Iosif din Bucureşti.

[viii] Paul Iosif Palma (1830-1892), al doilea arhiepiscop de Bucureşti (1885-18920. A înfiinţat în anul 1887 capitlul canonical al Catedralei Sfântul Iosif.

[ix] Constantin Costa (1841-1897), episcop pasionist titular de Antipatridensis şi administrator apostolic al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti (1890-1892). Este ctitorul clădirii Seminarului „Sfântul Duh” din curtea Catedralei Sfântul Iosif, cunoscută sub numele Palatul „Costa”.

[x] Alexandru Theodor Cisar (1880-1954), arhiepiscop de Bucureşti (1924-1954). Este ctitorul Palatului Arhiepiscopal din curtea Catedralei „Sfântul Iosif”, cunoscut sub numele de Palatul „Cisar”.

[xi] Albert Baumgartner (1913-?), preot romano-catolic, martir al Bisericii Catolice din România, decedat în condiții necunoscute într-un lagăr din URSS.

Hits: 289

/ Știri / Tags:

Share the Post