Mesajul ÎPS Aurel Percă pentru Muftiul Muurat Iusuf și comunitatea musulmană din România cu ocazia începerii Ramadanului

117587032_3269508569755131_5912215879135012816_n

Mesajul ÎPS Aurel Percă pentru Muftiul Muurat Iusuf și comunitatea musulmană din România cu ocazia începerii Ramadanului

Cu ocazia Ramadanului, luna specială de post și rugăciune pentru musulmanii din întreaga lume, care a început pe 13 aprilie și va dura până pe 12 mai anul curent, ÎPS Aurel Percă a trimis un mesaj Excelenței Sale, Muftiul Muurat Iusuf și comunității musulmane din România.

„Luna Ramadanului este o perioadă binecuvântată, în care practica postului îi apropie pe oameni de credința în Dumnezeu și îi face mai solidari între ei.

Fie ca luna aceasta, care este deosebit de importantă pentru comunitatea musulmană, să fie o ocazie propice pentru consolidarea legăturilor noastre spirituale bazate pe credința în Unicul Dumnezeu, Bun și Milostiv, și pe atenția comună faţă de cei săraci, mai ales în acest moment marcat de încercarea grea a pandemiei.

Conștienți de identitățile noastre, împărtășim totuși certitudinea că „venim de la Dumnezeu și la El ne întoarcem” și că sensul călătoriei noastre pământești stă în capacitatea de a face binele unul față de celălalt. De fapt, după cum au afirmat Papa Francisc și Marele Imam de Al-Azhar Ahmad Al-Tayyeb, „credința îl conduce pe credincios să vadă în celălalt un frate care să fie susținut și iubit. Prin credința în Dumnezeu, credinciosul este chemat să exprime această frăție umană, protejând creația și întregul univers și sprijinind fiecare persoană, în special pe cei mai nevoiași și săraci” (Document despre fraternitatea umană pentru pacea mondială și conviețuirea comună, 4 februarie 2019).

Pentru aceasta și pentru legătura noastră personală, Vă doresc Dumneavoastră şi tuturor musulmanilor prezenți în România ca să trăiți Ramadanul în pace și seninătate”.

Arhiepiscopul de București a încheiat mesajul cu urarea „Ramadan Karim”, dorindu-le tuturor care sărbătoresc în această perioadă „un Ramadan generos”.

                                                          Foto: Muftiul Muurat Iusuf la primirea pallium-ului de către ÎPS Aurel Percă,
8 august 2020, Catedrala Sf. Iosif

/ Comunicate de presă

Share the Post

About the Author