Papa Francisc la Erbil: „Cel Înviat ne face instrumente ale păcii lui Dumnezeu”

Sfânta Liturghie

Stadionul “Franso Hariri” , Erbil, duminică, 7 martie 2021

Sfântul Paul ne-a amintit că “Cristos este puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu” (1Cor 1,24). Isus a revelat această putere şi această înţelepciune mai ales cu milostivirea şi iertarea. N-a voit să facă asta cu demonstraţii de forţă sau impunând de sus glasul său, nici cu lungi discursuri sau exhibiţii de ştiinţă incomparabilă. A făcut asta dându-şi viaţa pe cruce. A revelat înţelepciunea şi puterea sa divină arătându-ne, până la sfârşit, fidelitatea iubirii Tatălui; fidelitatea Dumnezeului Alianţei, care a scos poporul său din sclavie şi l-a condus pe drumul libertăţii (cf. Ex 20,1-2).

Cât de uşor este de a cădea în capcana de a crede că trebuie să demonstrăm celorlalţi că suntem puternici, că suntem înţelepţi… În capcana de a ne face imagini false ale lui Dumnezeu care să ne dea siguranţă… (cf. Ex 20,4-5). În realitate, este contrariul, noi toţi avem nevoie de puterea şi de înţelepciunea lui Dumnezeu revelată de Isus pe cruce. Pe Calvar, el a oferit Tatălui rănile de care noi am fost vindecaţi (cf. 1Pt 2,24). Aici, în Irak, câţi dintre fraţii şi surorile, prietenii şi concetăţenii voştri poartă rănile războiului şi ale violenţei, răni vizibile şi invizibile! Ispita este de a răspunde la aceste şi la alte fapte dureroase cu o forţă umană, cu o înţelepciune umană. În schimb, Isus ne arată calea lui Dumnezeu, aceea pe care el a parcurs-o şi pe care ne cheamă să-l urmăm.

În evanghelia pe care tocmai am ascultat-o (In 2,13-25), vedem cum Isus a alungat din templul din Ierusalim pe schimbătorii de bani şi pe toţi cei care cumpărau şi vindeau. Pentru ce a făcut Isus acest gest aşa de puternic, aşa de provocator? L-a făcut pentru că Tatăl l-a trimis să purifice templul: nu numai templul de piatră, ci mai ales cel al inimii noastre. Aşa cum Isus n-a tolerat ca să devină o piaţă casa Tatălui său (cf. In 2,16), tot aşa doreşte ca inima noastră să nu fie un loc de învălmăşeală, dezordine şi haos. Inima trebuie curăţită, trebuie pusă în ordine, trebuie purificată. De ce anume? De falsităţile care o murdăresc, de duplicităţile ipocriziei. Noi toţi le avem. Sunt boli care fac rău inimii, care înnămolesc viaţa, o facă duplicitară. Avem nevoie să fim curăţiţi de siguranţele noastre înşelătoare care târguiesc credinţa în Dumnezeu cu lucruri care trec, cu interesele de moment. Avem nevoie ca să fie eliminate din inima noastră şi din Biserică sugestiile nefaste ale puterii şi ale banilor. Pentru a curăţa inima avem nevoie să ne murdărim mâinile: să ne simţim responsabili şi să nu rămânem să privim în timp ce fratele şi sora suferă. Însă cum se purifică inima? Singuri nu suntem capabili, avem nevoie de Isus. El are puterea de a învinge relele noastre, de a vindeca bolile noastre, de a restaura templul inimii noastre.

Ca o confirmare a acestui lucru, ca semn al autorităţii sale spune: “Dărâmaţi acest templu şi în trei zile îl voi ridica” (v. 19). Isus Cristos, numai el, poate să ne purifice de faptele răului, el care a murit şi a înviat, el care este Domnul! Iubiţi fraţi şi surori, Dumnezeu nu ne lasă să murim în păcatul nostru. Chiar şi atunci când îi întoarcem spatele, nu ne abandonează niciodată. Ne caută, ne urmăreşte, pentru a ne chema la căinţă şi pentru a ne purifica. “Viu sunt eu – spune Domnul prin gura lui Ezechiel – nu-mi găsesc plăcerea în moartea celui rău, ci să se întoarcă cel rău de la calea lui şi să trăiască” (Ez 33,11). Domnul vrea ca să fim mântuiţi şi ca să devenim templu viu al iubirii sale, în fraternitate, în slujire şi în milostivire.

Isus nu numai că ne purifică de păcatele noastre, ci ne face părtaşi de însăşi puterea şi înţelepciunea sa. Ne eliberează de un mod de a înţelege credinţa, familia, comunitatea care desparte, care contrapune, care exclude, pentru ca să putem construi o Biserică şi o societate deschise pentru toţi şi atente faţă de fraţii noştri şi surorile noastre mai nevoiaşi. Şi în acelaşi timp ne întăreşte, pentru ca să ştim să reuşim să rezistăm ispitei de a căuta răzbunare, care ne face să ne prăbuşim într-un vârtej de represiuni fără sfârşit. Cu puterea Duhului Sfânt ne trimite, nu să facem prozelitism, ci ca discipoli misionari ai săi, bărbaţi şi femei chemaţi să mărturisim că evanghelia are puterea de a schimba viaţa Cel Înviat ne face instrumente ale păcii lui Dumnezeu şi ale milostivirii sale, artizani răbdători şi curajoşi ai unei noi ordini sociale. Astfel, prin puterea lui Cristos şi a Duhului său, se întâmplă ceea ce Apostolul Paul le profeţeşte corintenilor: “nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decât oamenii” (1Cor 1,25). Comunităţile creştine compuse din oameni umili şi simpli devin semn al Împărăţiei care vine, Împărăţia iubirii, a dreptăţii şi a păcii.

“Dărâmaţi acest templu şi în trei zile îl voi ridica” (In 2,19). Vorbea despre templul trupului său, aşadar şi despre Biserica sa. Domnul ne promite că, prin puterea Învierii sale, poate să ne ridice pe noi şi comunităţile noastre din ruinele provocate de nedreptate, de diviziune şi de ură. Este promisiunea pe care o celebrăm în această Euharistie. Cu ochii credinţei, recunoaştem prezenţa Domnului răstignit şi înviat în mijlocul nostru, învăţăm să primim înţelepciunea sa eliberatoare, să ne odihnim în rănile sale şi să găsim vindecare şi forţă pentru a sluji Împărăţia sa care vine în lumea noastră. De rănile sale am fost vindecaţi (cf. 1Pt 2,24); în rănile sale, iubiţi fraţi şi surori, găsim balsamul iubirii sale milostive; pentru că el, bun samaritean al omenirii, doreşte să ungă fiecare rană, să vindece fiecare amintire dureroasă şi să inspire un viitor de pace şi de fraternitate pe acest pământ.

Biserica din Irak, cu harul lui Dumnezeu, a făcut şi face mult pentru a proclama această minunată înţelepciune a crucii răspândind milostivirea şi iertarea lui Cristos, în special faţă de cei mai nevoiaşi. Şi în mijlocul sărăciei mari şi a dificultăţilor, mulţi dintre voi au oferit cu generozitate ajutor concret şi solidaritate săracilor şi suferinzilor. Acesta este unul din motivele care m-au determinat să vin în pelerinaj printre voi ca să vă mulţumesc şi să vă întăresc în credinţă şi în mărturie. Astăzi, pot vedea şi atinge cu mâna că Biserica din Irak este vie, că Cristos trăieşte şi acţionează în acest popor sfânt şi credincios al său.

Iubiţi fraţi şi surori, vă încredinţez pe voi, familiile voastre şi comunităţilor voastre ocrotirii materne a Fecioarei Maria, care a fost asociată la pătimirea şi la moartea Fiului său şi a participat la bucuria învierii sale. Să mijlocească pentru noi şi să ne conducă la el, putere şi înţelepciune a lui Dumnezeu.

___________________

Salut la sfârşitul Liturghiei

Salut cu afect pe Sanctitatea Sa Mar Gewargis al III-lea, catholicos-patriarh al Bisericii asiriene din Orient, care locuieşte în acest oraş şi ne onorează cu prezenţa sa. Mulţumesc, mulţumesc, dragă frate! Împreună cu el îi îmbrăţişez pe creştinii de diferitele confesiuni: atâţia şi-au vărsat aici sângele pe acelaşi sol! Însă martirii noştri strălucesc împreună, stele pe acelaşi cer! De sus ne cer să mergem împreună, fără a ezita, spre plinătatea unităţii.

La sfârşitul acestei celebrări, îi mulţumesc arhiepiscopului Mons. Bashar Matti Warda, precum şi Mons. Nizar Semaan şi celorlalţi fraţi ai mei episcopi, care au muncit aşa de mult pentru această călătorie. Vă sunt recunoscător vouă tuturor care aţi pregătit-o şi aţi însoţit-o cu rugăciunea şi m-aţi primit cu afect. Salut îndeosebi iubita populaţie kurdă. Exprim recunoştinţă vie guvernului şi autorităţilor civile pentru contribuţia lor indispensabilă; şi le mulţumesc tuturor celor care, în alte moduri, au colaborat la organizarea întregii călătorii în Irak, autorităţilor irakiene – tuturor – şi atâtor voluntari. Mulţumesc tuturor!

În aceste zile petrecute în mijlocul vostru, am auzit glasuri de durere şi de nelinişte, dar am auzit şi glasuri de speranţă şi de mângâiere. Şi acest lucru este merit, în bună parte, al acelei neobosite lucrări de bine care a fost făcută posibilă graţie instituţiilor religioase din fiecare confesiune, graţie Bisericilor locale şi diferitelor organizaţii caritative, care îi asistă pe oamenii din această ţară în opera de reconstrucţie şi renaştere socială. În mod deosebit, mulţumesc membrilor de la ROACO şi agenţiilor pe care ei le reprezintă.

Acum, se apropie momentul de a porni spre Roma. Însă Irakul va rămâne mereu cu mine, în inima mea. Vă cer vouă tuturor, iubiţi fraţi şi surori, să lucraţi împreună în unitate pentru un viitor de pace şi prosperitate care să nu lase pe nimeni în urmă şi să nu discrimineze pe nimeni. Vă asigur de rugăciunile mele pentru această ţară iubită. În mod deosebit, mă rog pentru ca membrii diferitelor comunităţi religioase, împreună cu toţi bărbaţii şi femeile de bunăvoinţă, să coopereze pentru a crea legături de fraternitate şi solidaritate în slujba binelui şi a păcii. Salam, salam, salam! Shukrán![Mulţumesc] Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toţi! Dumnezeu să binecuvânteze Irakul! Allah ma’akum! [Dumnezeu să fie cu voi]

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Sursa: ercis.ro

Foto: Vatican Media

Hits: 34