Notă a Comisiei Vaticane Covid-19 în colaborare cu Academia Pontificală pentru Viaţă

cq5dam.web.1280.1280

Notă a Comisiei Vaticane Covid-19 în colaborare cu Academia Pontificală pentru Viaţă

Notă a Comisiei Vaticane Covid-19 în colaborare cu Academia Pontificală pentru Viaţă: „Vaccin pentru toţi. 20 de puncte pentru o lume mai dreaptă şi sănătoasă” (29 decembrie 2020)

Vaccin pentru toţi. 20 de puncte pentru o lume mai dreaptă şi sănătoasă

Această Notă este compusă din trei părţi:

  1. Context
  2. Referitor la vaccinuri
  3. Linii directoare pentru Comisia Vaticană Covid-19

A. Context

Covid-19 intensifică o triplă ameninţare de crize simultane şi interconectate la nivel sanitar, economic şi economico-social, cu repercusiuni grave asupra celor mai săraci şi vulnerabili. În timp ce ne îndreptăm spre o recuperare corectă, trebuie să ne asigurăm că îngrijirile imediate faţă de crize devin paşi fundamentali pentru o societate mai dreaptă, cu sisteme inclusive şi integrate. A întreprinde acţiunile imediat necesare pentru a răspunde la pandemie, având în minte şi efectele sale pe perioadă lungă, este important pentru ca să poată avea loc o „vindecare” globală şi regeneratoare. De fapt, dacă răspunsurile se vor limita numai la planul de organizare şi de gestionare, fără a reexamina acele premise care ne-au condus la dificultăţile actuale, făcându-ne pe toţi disponibili la o adevărată convertire, nu vom avea acele transformări ale societăţii şi lumii de care avem nevoie absolută (cf. Fratelli tutti, 7). Diferitele intervenţii ale Comisiei Vaticane Covid-19 („Comisie”), creată de papa Francisc ca răspuns calificat şi rapid la pandemie, precum şi această Notă care înfruntă în mod specific tema vaccinurilor anti-Covid-19, se inspiră din această logică.

B. Referitor la vaccinuri

Principii şi valori fundamentale

1. În diferite ocazii papa Francisc a afirmat exigenţa de a face vaccinurile anti-Covid-19 de acum iminente să fie disponibile şi accesibile pentru toţi, evitând „marginalitatea farmaceutică”: „dacă există posibilitatea de a îngriji o boală cu un medicament, asta ar trebui să fie disponibil pentru toţi, altminteri se creează o nedreptate”[1]. În recentul său mesaj Urbi et Orbi de Crăciun, papa a afirmat că vaccinurile, pentru ca „să poată lumina şi aduce speranţă întregii lumi, trebuie să stea la dispoziţia tuturor… în special pentru cei mai vulnerabili şi nevoiaşi din toate regiunile planetei”[2]. Aceste principii de dreptate, solidaritate şi includere, trebuie să fie la baza oricărei intervenţii specifice şi concrete ca răspuns la pandemie. Deja în cateheza de la Audienţa generală din 19 august 2020, papa a vorbit despre asta, oferind şi unele criterii pentru „a alege, de exemplu, care vor fi industriile care trebuie ajutate: acelea care contribuie la includerea celor excluşi, la promovarea celor din urmă, la bunul comun şi la îngrijirea creaţiei”. Aici avem un amplu orizont care evocă principiile Doctrinei Sociale a Bisericii[3], precum demnitatea umană şi opţiunea preferenţială faţă de cei săraci, faţă de solidaritate şi subsidiaritate, faţă de bunul comun şi de îngrijirea casei comune, dreptate şi destinaţia universală a bunurilor[4]. Asta aminteşte şi valorile care în limbajul sănătăţii publice constituie referinţele împărtăşite în urgenţele sanitare: respectare egală a persoanelor (demnitate umană şi drepturi fundamentale), reducerea suferinţei (solidaritate faţă de cel care trebuie ajutat în necesitate sau în boală), corectitudine (fairness: nediscriminare şi distribuire egală a beneficiilor şi obligaţiilor)[5].

2. Chemarea pe care papa o adresează firmelor farmaceutice scoate în evidenţă că nu numai momentul final al administrării vaccinului trebuie să fie luat în consideraţie pentru a ajunge la o destinaţie universală şi egală a sa, ci trebuie considerat întregul său „ciclu de viaţă”, încă de la început. De aceea, vom continua în acest text examinând diferitele faze ale parcursului vaccinului, care merg de la producerea până la aprobarea şi distribuirea sa pentru a ajunge la administrare, asupra căreia insistă şi Nota recentă a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei (CDC)[6]. În fiecare din aceste faze putem recunoaşte implicaţii etice de care trebuie să se ţină cont cum se cuvine în necesarele alegeri de politică (economică), de organizare şi de comunicare. Vom încheia textul cu câteva recomandări de acţiuni concrete, care pot mobiliza instituţiile, reţelele civile precum şi cele din lumea eclezială, cu scopul de a contribui la un acces egal şi universal la vaccin.

Cercetare şi producere

3. Prima problemă care este ridicată adesea cu privire la producerea vaccinurilor se referă la materialele biologice care sunt folosite pentru dezvoltarea lor. Din informaţiile disponibile rezultă că unele din vaccinurile de acum aproape de aprobare folosesc în mai multe faze ale procesului linii celulare care provin din fetuşi avortaţi voluntar în urmă cu câteva decenii, în timp ce altele le folosesc în mod limitat la faze punctuale de test de test de laborator[7].

4. Tema este deja tratată în Instrucţiunea Dignitas personae[8] a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei (8 septembrie 2008). După ce a precizat că finalitatea sănătăţii (publice) nu poate justifica avortul voluntar pentru a scoate linii celulare pentru producerea de vaccinuri – motiv pentru care şi distribuirea şi comercializarea lor este în linie de principiu ilegitimă din punct de vedere moral – Instrucţiunea precizează că: „în acest cadru general există diferite grade de responsabilitate. Motive grave pot să fie proporţionate din punct de vedere moral pentru a justifica folosirea acestui «material biologic»”. Tema este tratată cu referinţă specifică la vaccinurile anti-Covid19 şi în Nota recentă a aceleiaşi Congregaţii[9].

5. Academia Pontificală pentru Viaţă a revenit asupra temei cu două Note (din 5 iunie 2005 şi, respectiv, din 31 iulie 2017). Îndeosebi în a doua se excludea: „ca să fie o cooperare relevantă din punct de vedere moral între cei care folosesc astăzi aceste vaccinuri şi practica avortului voluntar. Deci considerăm că se pot aplica toate vaccinurile recomandate clinic cu conştiinţă sigură cu recurgerea la aceste vaccinuri nu înseamnă o cooperare la avortul voluntar. Deşi în angajarea comună de a face în aşa fel încât fiecare vaccin să nu aibă nicio referinţă pentru pregătirea sa la eventual material de origine abortivă, se reafirmă responsabilitatea morală la vaccinare pentru a nu pune în pericol grav sănătatea copiilor şi a populaţiei în general”.

6. Diferitele mecanisme de producere şi acţiune a vaccinului au o relevanţă asupra logisticii distribuirii (mai ales în raport cu temperatura la care trebuie păstrate) şi asupra capacităţii de a proteja de infectare sau de manifestarea clinică a bolii. În primul caz, dacă vaccinul protejează de infectare, furnizează o contribuţie la imunitatea „de turmă”. În schimb, în al doilea caz, adică dacă infectarea are loc însă nu se manifestă clinic, vaccinul nu reduce circulaţia virusului (motiv pentru care trebuie vaccinaţi direct subiecţii cu risc pentru boală)[10].

7. Legată cu tema producerii este şi problema brevetării. De fapt, finanţarea cercetării a urmat parcursuri diferite, în modalitatea fie de investiţie de resurse publice din partea statelor (direct pentru cercetare sau în forma de cumpărare prealabilă a unei anumite cantităţi de doze), fie de donaţii din partea firmelor private. Există deci problema de a preciza în ce mod vaccinul poate să devină efectiv un „bun comun” (common), aşa cum a fost spus de diferiţi responsabili politici (de exemplu preşedintele Comisiei Europene[11]). De fapt, întrucât nu este vorba de o resursă naturală deja dată (cum este aerul sau mările) sau descoperită (cum este genomul sau alte structuri biologice), ci de o invenţie produsă de iscusinţa umană, este posibil să fie supusă disciplinei economice care permite retribuirea cheltuielilor cercetării şi a riscului pe care firmele şi l-au asumat. Însă, dată fiind funcţia sa, este foarte oportun să se interpreteze vaccinul ca un bun la care să aibă acces toţi, fără discriminări, conform principiului destinaţiei universale a bunurilor, menţionat şi de papa Francisc (cf. nr. 1). „Nici nu putem lăsa ca virusul individualismului radical să ne învingă pe noi şi să ne facă indiferenţi faţă de suferinţa altor fraţi şi surori… punând legile pieţei şi ale brevetelor de invenţie mai presus de legile iubirii şi sănătăţii omenirii”[12].

8. Numai obiectivul exploatării comerciale nu este acceptabil din punct de vedere etic în domeniul medicinii şi al îngrijirii sănătăţii. Investiţiile în domeniul medical ar trebui să găsească cea mai profundă semnificaţie a lor în solidaritatea umană. Pentru ca acest lucru să fie posibil trebuie găsite sisteme oportune care să favorizeze transparenţa şi colaborarea, şi nu antagonismul şi competiţia. Deci trebuie depăşită logica „naţionalismului vaccinal”[13], înţeleasă ca tentativă a diferitelor state de a avea propriul vaccin în timpi mai rapizi ca formă de prestigiu şi de avantaj, procurându-şi oricum cei dintâi cantitatea necesară pentru proprii locuitori. Sunt mult de dorit şi de susţinut acorduri internaţionale pentru a gestiona brevetele în aşa fel încât să favorizeze accesul tuturor la produs şi să se evite posibile scurtcircuite comerciale, şi pentru a menţine preţul oficial şi în viitor.

9. Producerea industrială a vaccinului ar putea să devină o operaţiune colaboratoare între state, firme farmaceutice şi alte organizaţii în aşa fel încât să poată fi realizată simultan în diferite zone ale lumii. Aşa cum a fost posibil – cel puţin în parte – pentru cercetare, tot aşa şi în acest domeniu este de dorit o sinergie pozitivă: astfel s-ar putea valoriza instalaţiile de producere şi distribuire disponibile în diferitele zone în care vaccinurile vor fi administrate, pe baza principiului de subsidiaritate.

Aprobarea, distribuirea şi administrarea

10. Odată completate diferitele faze ale studiilor experimentale, se pune întrebarea despre modul de reglementat aprobarea în condiţii de urgenţă a produsului din partea autorităţilor delegate care permit punerea lui pe piaţă şi folosirea lui în diferitele ţări. Date fiind diversitatea agenţiilor recunoscute drept competente pentru această autorizare şi dinamica internaţională a pandemiei, este necesar să se coordoneze procedurile necesare pentru a obţine acest obiectiv şi să se promoveze colaborarea între autorităţile de sistematizare.

11. Cu privire la criteriile de administrare şi de acces la vaccin există diferite poziţii care se confruntă în dezbaterea publică. Deşi în diferenţă, se găsesc totuşi câteva linii de convergenţă pe care intenţionăm să le susţinem. De fapt, există un acord cu privire la prioritatea de rezervat categoriilor profesionale angajate în serviciile de interes comun, îndeosebi personalul sanitar, dar şi în alte activităţi care cer un contact cu publicul pentru serviciile esenţiale (cum sunt şcoala, siguranţa publică), grupurilor de subiecţi mai vulnerabili (cum sunt bătrânii şi bolnavii cu patologii deosebite). Desigur un astfel de criteriu nu rezolvă toate situaţiile. Rămâne de exemplu zona cenuşie a eventualelor priorităţi de stabilit în cadrul aceluiaşi grup aflat în pericol. O stratificare mai atentă a populaţiilor ar putea ajuta la rezolvarea acestor dileme (de exemplu, vaccinare în zone cu densitate mai mare de locuitori maximizează avantajele sale). În afară de asta, şi alte aspecte relevante în afară de sănătate (cum ar fi practicabilitatea diferită de măsuri restrictive) trebuie să fie luate în consideraţie pentru o distribuire egală.

12. Această ordine de administrare, pe planul internaţional, implică faptul că „prioritatea trebuie să fie mai degrabă de a vaccina anumite persoane în toate ţările decât toate persoanele în anumite ţări” (director OMS)[14]. Deci trebuie evitat ca unele ţări să primească vaccinul foarte târziu din cauza unei reduceri de disponibilitate datoră cumpărării prealabile de cantităţi uriaşe din partea statelor mai bogate. Este vorba de a se acorda cu privire la procentele specifice după care să se procedeze în mod concret. Distribuirea vaccinului cere o serie de instrumente care trebuie precizate şi realizate pentru a ajunge la obiectivele concordate în termeni de accesibilitate universală. Congregaţia pentru Doctrina Credinţei aminteşte că „există şi un imperativ moral, pentru industria farmaceutică, pentru guverne şi organizaţii internaţionale, să garanteze ca vaccinurile, eficace şi sigure din punct de vedere sanitar, precum şi etic acceptabile, să fie accesibile şi pentru ţările mai sărace şi în mod neoneros pentru ele”[15]. Îndeosebi, trebuie dezvoltat un program de distribuire care să ţină cont de colaborarea necesară pentru a face faţă obstacolelor cu caracter logistico-organizator în zone mai puţin accesibile (lanţul frigului, transport, lucrători sanitari, folosirea de noi tehnologii, etc.). Şi caracteristicile vaccinului au incidenţă asupra acestui aspect (de exemplu, temperatura de păstrare). Se arată aici exigenţa unei Agenţii internaţionale care să aibă mandatul, autoritatea morală şi pârghiile operative care să-i permită, ca de altfel şi pentru celelalte faze menţionate, să coordoneze diferitele componente ale procesului. Actualmente, Organizaţia Mondială a Sănătăţii rămâne un important punct de referinţă care trebuie potenţat şi îmbunătăţit pentru aspectele care se dovedesc insuficiente şi problematice.

13. Cu privire la responsabilitatea morală care trebuie supusă vaccinării (şi pe baza celor spuse la nr. 3), trebuie reafirmat că această tematică implică şi un raport între sănătatea personală şi sănătatea publică, arătând interdependenţa lor strânsă. În lumina acestei legături, considerăm important să se ia în considerare în această privinţă luarea unei decizii responsabile, dat fiind că refuzarea vaccinului poate să constituie şi un risc pentru ceilalţi. Acest lucru este valabil şi atunci când, lipsind alternative, motivaţia ar fi aceea de a evita să se scoată beneficii din rezultatele unui avort voluntar. De fapt, în aceste cazuri, aşa cum clarifică şi Congregaţia pentru Doctrina Credinţei se poate considera, sub condiţii precise, „acceptabil din punct de vedere moral folosirea vaccinurilor anti-Covid-19 care au folosit linii celulare care provin din fetuşi avortaţi în procesul lor de cercetare şi producere”[16]. Este vorba aici de cooperare materială pasivă (şi nu formală), pentru că este indirectă şi îndepărtată[17], date fiind intenţia din care este subînţeleasă alegerea, contingenţa cu privire la evenimentul imputat şi circumstanţele în care ne aflăm astăzi: deci nu sunt obligatorii criteriile care ar face-o ilegitimă din punct de vedere etic. De aceea, acest refuz ar putea mări în mod serios riscurile pentru sănătatea publică[18]. De fapt, pe de o parte, ar fi mai expuse infectărilor acele categorii de subiecţi care nu pot să fie vaccinaţi (de exemplu, cei trataţi cu imunosupresoare) şi care deci, pentru a evita riscul de contagiere, se pot baza numai pe acoperirea vaccinală a altuia (şi pe imunitatea de turmă). Pe de altă parte, îmbolnăvirea determină a creşterii numărului de internări cu respectiva supraîncărcare pentru sistemele sanitare, până la un posibil colaps, aşa cum se întâmplă în diferite ţări în timpul acestei pandemii, împiedicând accesul la asistenţa sanitară, încă o dată în dauna celui care are mai puţine resurse. Şi episcopii din Anglia şi Ţara Galilor au reafirmat recent că este necesar de primit vaccinul nu numai pentru propria sănătate, ci şi în numele solidarităţii cu ceilalţi, în special cei mai vulnerabili[19].

C. Linii directoare pentru Comisia Vaticană Covid-19

14. Pentru claritate mai mare cu privire la lucrarea Comisiei, se indică în continuare câteva linii directoare pentru munca sa în raport cu vaccinul. Intenţia generală este de a obţine un vaccin sigur şi eficace pentru Covid-19 în aşa fel încât tratamentul să fie disponibil pentru toţi, cu o preocupare deosebită faţă de cei mai vulnerabili, respectând echitatea în tot procesul de dezvoltare şi distribuire a vaccinului (cercetare, dezvoltare, producere, sprijin financiar, distribuire, planuri de administrare). Transparenţa şi comunicarea corectă sunt fundamentale pentru a favoriza încrederea şi adeziunea la întregul proces al vaccinărilor[20].

15. Obiectiv 1. Evaluarea etico-ştiinţifică. Pe baza cunoştinţelor ştiinţifice disponibile, Comisia va putea exprima evaluări asupra calităţii, metodologiei şi preţului care să permită distribuirea egală a vaccinului.

Acţiuni necesare: A lucra în contact strâns cu principalele organizaţii care se dezvoltă, evaluând, încredinţând şi administrând vaccinurile cu posibilitatea, atunci când este necesar, de a exprima opinii cu privire la poziţiile publice cu privire la calitatea/echitatea propunerilor pentru distribuire şi folosire. Pentru aceasta, Comisia intenţionează să aibă acces la informaţii ştiinţifice îngrijite şi să se folosească de capacităţi diferite pentru a verifica strategiile de distribuire şi difuzare a vaccinului, îndeosebi cât priveşte impactul lor asupra celor mai vulnerabili. Aşa cum semnalează Sfântul Părinte Francisc, „Nu putem lăsa ca naţionalismele închise să ne împiedice să trăim ca adevărata familie umană ce suntem”. Trebuie să procurăm „vaccinuri pentru toţi… [punând] pe primul loc, pe cei mai vulnerabili şi nevoiaşi!”[21].

16. Obiectiv 2. Îngrijire globală cu „gust local”[22]. O îngrijire globală care să ţină cont şi să valorizeze situaţiile locale: se intenţionează dezvoltarea de resurse pentru a asista Bisericile locale în pregătirea acestei iniţiative şi a protocoalelor de tratament pentru comunităţile particulare.

Acţiuni necesare: A lucra în contact strâns cu diecezele şi comunităţile creştine în toată lumea pentru a înţelege diferitele exigenţe şi a folosi aceste informaţii pentru a dezvolta poziţii solide, recomandări şi instrumente adaptate la diferitele necesităţi. Acest lucru va porni de la o ascultare atentă a Bisericilor globale pentru a le putea ajuta să sprijine structuri şi acţiuni de susţinere din partea guvernelor şi a altor agenţii.

17. Obiectiv 3. Parteneriat şi participare. A avea o colaborare strânsă cu diferitele organizaţii, pentru a putea contribui la planificarea, executarea şi la evaluarea recomandărilor pentru administrarea de vaccinuri la nivel mondial.

Acţiuni necesare: A lucra cu reprezentanţii principalelor instituţii şi organizaţii implicate precum şi cu organizaţii sanitare globale, ONG-urile şi organizaţiile de donatori pentru a ajuta la dezvoltarea, evaluarea şi participarea la soluţii.

18. Obiectiv 4. A uni forţele. A colabora în manieră utilă cu diferitele grupuri de lucru ale Comisiei şi alte grupuri ecleziale pentru a propune cele mai bune recomandări posibile pentru populaţii.

Acţiuni necesare: A lucra cu grupurile Comisiei în cadrul lui Laudato si’ şi Fratelli tutti, ţinând cont de sugestiile lor pentru recomandările finale ale Comisiei.

19. Obiectiv 5. Leadership. A aprofunda competenţa şi înţelegerea Bisericii în angajarea sa pentru a tutela şi a promova demnitatea dăruită tuturor de Dumnezeu.

Acţiuni necesare: A ajuta Biserica globală şi lumea să articuleze motivaţiile cele mai profunde pentru a înfrunta această provocare ca familie umană globală. Biserica poate desfăşura un rol de catalizator pentru a înfrunta această provocare într-un mod care reflectă conştiinţa şi respectarea demnităţii tuturor.

20. Obiectiv 6. Biserica în slujba „vindecării lumii”[23]. A da exemple explicite şi lizibile, contribuind, printre altele, la obţinerea obiectivului unei distribuiri egale a vaccinurilor şi a îngrijirilor.

Acţiuni necesare: A folosi în mod creativ glasurile Bisericii din toată lumea pentru a vorbi, a îndemna şi a contribui la asigurarea ca vaccinurile şi îngrijirile de calitate să fie disponibile pentru familia noastră globală, în special pentru persoanele vulnerabile. Biserica poate ajuta în multe moduri, prin Conferinţele Episcopale, reţelele sanitare şi educative (şcoli şi universităţi), multiplele organizaţii ecleziale care se îndreaptă spre cei săraci, comunităţile călugăreşti, etc. A evalua eventualitatea de donaţii pentru grupuri care lucrează pentru a obţine îngrijiri şi vaccinuri pentru cei mai nevoiaşi.

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Sursa: ercis.ro

Note:

[1] Francisc, 2020. „Discurs adresat voluntarilor şi prietenilor de la Banca Farmaceutică”, 19 septembrie 2020.

[2] Francisc, 2020. Urbi et Orbi – Crăciun 2020, 25 decembrie 2020.

[3] Cf. Compendiu de Doctrină Socială a Bisericii, nr. 105-208.

[4] Francisc, 2020. A vindeca lumea – Cateheză despre pandemie, Introducere. Vatican: LEV, pag. 15-20.

[5] Cf. Nuffield Council for Bioethics, 2020. Fair and equitable access to Covid-19 treatments and vaccines. London: NCB, pag. 3.

[6] CDC, 2020, „Nota despre moralitatea folosirii unor vaccinuri – Covid-19”, 21 decembrie 2020. nr. 6.

[7] Cf. Charlotte Lozier Institute, Covid-19 Vaccine Candidates and Abortion-Derived Cell Lines, 3 December 2020, în https://lozierinstitute.org/update-covid-19-vaccine-candidates-and-abortion-derived-cell-lines/

[8] CDC, 2008. Instrucţiunea Dignitas Personae: Despre câteva probleme de bioetică, nr. 35

[9] Cf. CDC, 2020, „Nota despre moralitatea folosirii unor vaccinuri – Covid-19”, 21 decembrie 2020. nr. 1-3.

[10] „Allocation guidelines must balance the obligation to assist individuals most likely to benefit against the obligation to secure the greatest aggregate benefit across the population”. În: Wu, J.H., John, S.D, and Adashi E.Y., 2020, „Allocating Vaccines in a Pandemic: The Ethical Dimension”, The American Journal of Medicine, November 2020, Volume 133(11).

[11] Preşedintele Von der Leyen a exprimat în mod repetat că vaccinul Covid-19 trebuie să fie considerat un bun public, pentru că toate eforturile pentru a înfrunta pandemia pot să aibă succes numai dacă lucrăm împreună pentru bunul comun. Cf. de exemplu, discursul său: https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/ov/SPEECH_20_2258

[12] Francisc, 2020. Urbi et Orbi – Crăciun 2020, 25 decembrie 2020.

[13] Ghebreyesus, Tedros, 2020. „Alocuţiune a directorului general al OMS la conferinţa de presă despre Covid-19”, 4 septembrie 2020.

[14] Ghebreyesus, Tedros, 18 august 2020.

[15] CDC, 2020, „Nota despre moralitatea folosirii unor vaccinuri – Covid-19”, 21 decembrie 2020, nr. 6.

[16] CDC, 2020, „Nota despre moralitatea folosirii unor vaccinuri – Covid-19”, 21 decembrie 2020.

[17] Conform Conferinţei Episcopale din Statele Unite (USCCB), „dată fiind urgenţa acestei crize, lipsa de alternative disponibile, şi faptul că legătura dintre un avort care a avut loc în urmă cu decenii şi un vaccin produs astăzi este îndepărtată, inocularea cu noile vaccinuri anti-Covid-19 în aceste circumstanţe poate să fie justificată din punct de vedere moral”. USCCB, 2020, Moral Considerations Regarding the New Covid-19 Vaccines.

[18] Aşa cum subliniază o notă pe pagina web a Consiliului Episcopal Latinoamerican (CELAM), când nu s-ar prezenta altă opţiune decât aceea de a lua vaccinurile disponibile pentru a proteja fiecare viaţă umană şi sănătatea tuturor, vaccinarea nu poate fi considerată că este în cooperare cu răul (de exemplu, avortul), ci un act direct de îngrijire pentru viaţă. Cf. CELAM, 2020, „Vacunas con Fetos Abortados”.

[19] Cf. Conferinţa Episcopală din Anglia şi Ţara Galilor, Departamentul pentru Dreptate Socială, 2020. „Covid-19 and Vaccination”.

[20] „The imbalanced and opaque sequence that characterized the early distribution of the limited supplies of the drug remdesivir should serve as a cautionary tale. The same mistakes must not be repeated. Only transparent and consistently applied allocation procedures will ensure public trust, especially in the case of vaccines. Ensuring that the allocation of vaccines is effective, fair, and justifiable to all is a priority that must not be compromised”. În: Wu, J.H., John, S.D, and Adashi E.Y., 2020, op. cit.

[21] Francisc, 2020. Urbi et Orbi – Crăciun 2020, 25 decembrie 2020.

[22] Francisc, 2020. Fratelli Tutti. Despre fraternitate şi prietenia socială, nr. 143.

[23] Cf. Francisc, 2020. A vindeca lumea – Cateheză despre pandemie. Vatican: LEV.

Hits: 246

/ Știri

Share the Post