București: PS Cornel Damian la hramul bisericii Sf. Anton
PS Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, a fost prezent sâmbătă, 13 iunie 2020, în mijlocul comunității Parohiei Sf. Anton de Padova din București, cu ocazia celebrării hramului bisericii parohiale. La Sf. Liturghie solemnă a hramului, prezidată de Excelența Sa în curtea parohiei, au concelebrat preoți din Capitală și din împrejurimi, și au participat numeroși credincioși și persoane consacrate.
La omilie, Pr. Bogdan Balașcă OFMConv. le-a vorbit celor prezenți despre meritele Sfântului Anton de Padova, conform unui material publicat pe site-ul parohiei, semnat de Ramona Nicolae. Sfânta Liturghie solemnă s-a încheiat cu procesiunea cu statuia Sfântului Anton și ritualul binecuvântării copiilor, a crinilor și a pâinii. „Împreună – spune Ramona Nicolae – am adus mulțumire Domnului prin rugăciune și cântece, rugându-l pe Sfântul Anton de Padova, patronul nostru, să mijlocească de la Dumnezeu harurile necesare pentru a putea fi buni creștini catolici și pentru a propovădui cu mai multă înflăcărare Evanghelia lui Cristos în lumea de azi”.
Foto: fb.com/sfAntonColentina
În aceste timpuri dificile, din cauza pandemiei cu Coronavirus, comunitatea catolică din cartierul bucureștean Colentina a rămas unită în rugăciune: pe perioada stării de urgență Pr. paroh Ciprian Andrei a celebrat zilnic Sf. Liturghie, transmisă live pe pagina de facebook a Parohiei, celebrările mutându-se apoi în curtea bisericii, după 15 mai, la acestea participând acum fizic și credincioșii. De asemenea, în fiecare zi, la ora 15.00, Părintele paroh conduce, în biserica parohială, rugăciunea Coroniței Milostivirii divine și a litaniei lauretane, transmisă și pe Facebook-ul Parohiei, iar pe parcursul lunii iunie, seara, înainte de Sf. Liturghie, se roagă împreună cu credincioșii Rozariul și Litania în cinstea Preasfintei Inimi a lui Isus.
Biserica Sf. Anton din București datează din 1932, credincioșii din zonă fiind păstoriți la acea vreme de Pr. Horvat de la biserica Bărăția. Vechea biserică, degradată în timp și devenită neîncăpătoare, a fost consolidată, extinsă și remodelată recent și resfințită în 2012 de IPS Ioan Robu, atunci Arhiepiscop Mitropolit de București, astăzi emerit. Noul lăcaș de cult a păstrat nu doar basorelieful de pe turn, reprezentându-l pe Sfântul Anton cu Pruncul Isus, dar și patronul, Sfântul Minunilor fiind cinstit și iubit nu doar de membrii comunității catolice, dar și de alți creștini.
Hits: 12