ÎPS Aurel Percă îi invită pe preoții Arhidiecezei la Liturghia Crismei
Într-o scrisoare din 13 iunie a.c., adresată clerului Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti îi invită pe preoţii diecezani şi călugări din Arhidieceză la Sf. Liturghie a Crismei, care va fi celebrată vineri, 19 iunie, ora 10.00, la Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti, în aer liber.
Aşa cum aminteşte ÎPS Aurel în scrisoare, pe 19 iunie din acest an, fiind solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus, se celebrează şi Ziua de rugăciune pentru sfințirea preoților: “Deoarece nu am putut celebra anul acesta ziua Preoției în Joia Sfântă, am considerat că este o ocazie foarte bună ca în această
solemnitate să celebrăm Sfânta Liturghie cu reînnoirea promisiunilor din ziua hirotonirii și să consacrăm Sfânta Crismă și să binecuvântăm uleiul catehumenilor și cel pentru ungerea bolnavilor”.
“Vă invit cu bucurie la această Liturghie – continuă Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti -, dorind să vă întâlnesc pe toți, deoarece este prima mea celebrare pentru Ziua Preoției de când am fost numit păstor al acestei Biserici locale. Această zi ne oferă tuturor ocazia să ne oprim în prezența lui Cristos,
Marele Preot, pentru a reînnoi memoria întâlnirii noastre cu El și, astfel, să reîmprospătăm misiunea noastră în slujba Poporului lui Dumnezeu. Nu trebuie să uităm că fascinația chemării care ne-a atras, entuziasmul cu care am ales să mergem pe calea specială a consacrării vieții noastre lui Dumnezeu, precum și minunile pe care le vedem în viața noastră preoțească își au originea în încrucișarea de priviri care a fost între Dumnezeu și fiecare dintre noi”.
ÎPS Aurel le urează preoţilor ca frumusețea acestei Zile dedicată Inimii lui Isus să mărească în toţi dorința după sfințenie: “Biserica și lumea au nevoie de Preoți sfinți!”. Citând apoi din Exortaţia apostolică a Papei Francisc “Gaudete et exultate”, Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti aminteşte de datoria slujitorilor altarului de a fi plini de pasiune pentru vestirea Evangheliei: „Biserica nu are nevoie
atât de preoți birocrați și funcționari, dar de misionari plini de pasiune, devorați de entuziasm pentru a comunica adevărata viață. Sfinții surprind, pentru că viața lor ne cheamă să ieșim din mediocritatea liniștită și anesteziantă ” (Gaudete et exultate, nr. 138).
Totodată, Excelenţa Sa Mons. Aurel Percă arată că această Zi “oferă o ocazie importantă și credincioșilor de a reflecta asupra frumuseții Sfintei Preoții, pentru a fi conștienți că sunt și ei chemați să-și aducă aportul lor pentru susținerea preoților în slujirea prin rugăciunile și jertfele lor”; Arhiepiscopul îi încurajează, aşadar, pe preoţi să-i invite “pe credincioșii din parohii să-și înalțe în această zi rugăciunea lor pentru sfințirea preoților și pentru noi vocații la Sfânta Preoție”.
Hits: 3