Medgidia: Hramul bisericii Sf. Elena, sub cerul liber, în noua biserică

Medgidia: Hramul bisericii Sf. Elena, sub cerul liber, în noua biserică

Sâmbătă, 23 mai 2020, comunitatea catolică din Medgidia (Constanța) a sărbătorit hramul bisericii, dedicate Sf. Elena.

Sf. Liturghie solemnă, celebrată sub cerul liber, în altarul noii biserici aflate încă în construcţie, a fost prezidată de Mons. Ieronim Iacob, Vicar episcopal de Dobrogea. Au concelebrat Pr. Ionel Pojum – decan de Constanța, Pr. Vincențiu Vochin – parohul comunității romano-catolice din Medgidia, preoții vicari de la Constanța, Pr. Marcel Lungeanu – paroh de Tulcea. Pr. Robert Petrișor – vicar la Parohia Sf. Pius din Pietrelcina (Padre Pio) din Constanța – a ținut cuvântul de învățătură, iar Pr. Cristian Antici a cântat la orgă.

Foto: fb.com/piusdinpietrelcina

În toamna anului 2018 au început lucrările de construcție a noii biserici, vechea capelă, construită din lemn cu mai bine de 25 de ani în urmă, fiind într-o stare avansată de degradare, ridicată încă de la început ca o construcţie provizorie. Noua biserică are în momentul de faţă suprastructura finalizată: stâlpii şi grinzile de beton. Cei care doresc să sprijine construcţia noii biserici se pot adresa Parohiei din Medgidia sau pot face o ofertă prin parohul propriei comunităţi, specificând destinaţia donaţiei.

https://www.facebook.com/piusdinpietrelcina/posts/2389308738026077?__xts__%5B0%5D=68.ARBl4ZYaejXa6atGR4eobJOxSr6t0jr5EV-aAAiaAXr3JpBygLTI5ywUh7_C-BQV4lirlu6Ye7gnAIOzSaGCFedLFOdxqHkUJjiy5rTLq0pKvXXH6se-PBIT7qHmW7iH3Fq_8aaodS7pQnfPI6HgK6P-1Z25WT2EO1y-Mrg8B2P6QHCKRzIADkqz9yl1tpiPxGgJjBxIygpjIA3r3zdyNgU8sOq4ID0D1iex5zYg8gInS5Ciy8Z-FGQcx72QfCBZ9sBGllz4sn5zkH7rYABSVdF8JtlFX8r_dsbBNM4JWbF-mk388JagQJm9ipX7w8EcMbX4rMlLf4bI9Wbjfn7SNCWpU5Wl&__tn__=-R

 

Hits: 38

/ Știri / Tags: ,

Share the Post