Invitație a ÎPS Aurel Percă la recitarea Rozariului în luna mai 2020

Invitație a ÎPS Aurel Percă la recitarea Rozariului în luna mai 2020

București, 30.04.2020
Nr. 175

INVITAȚIE LA RECITAREA ROZARIULUI ÎN LUNA MAI

Către preoții, persoanele consacrate și credincioșii Arhidiecezei de București

 

Sfințiile Voastre, cucernici părinți,
Dragi persoane consacrate – călugări și călugărițe,
Iubiți frați și surori în Cristos,

Mâine începe luna mai, lună dedicată Maicii noastre Preasfinte, cea mai frumoasă lună din an în mod obișnuit, anul acesta o lună care este umbrită de pandemia de coronavirus, dar noi vrem să o facem totuși frumoasă oferindu-i ei, în fiecare zi, coroana de rugăciuni – Rozariul.

Sfântul Părinte Papa Francisc, în scrisoarea trimisă tuturor credincioșilor pe data de 25 aprilie, ne-a chemat să redescoperim frumusețea Rozariului recitat în casele noastre.

Restricțiile impuse de pandemie ne împiedică, deocamdată, să ne adunăm în jurul altarului Preacuratei din bisericile noastre, de aceea Papa Francisc insistă mult să transformăm Rozariul într-o „rugăciune domestică”, „de casă”, pe care îl putem recita, atât personal, cât și cu întreaga familie.

Cu Rozariul în mână, pentru că astfel se învinge pandemia! Zi după zi, în casele închise de virus, dar deschise la speranță, pentru ca rugăciunea îndreptată spre Maria să obțină întoarcerea la „cursul normal” al vieții, ne îndeamnă Papa.

Vă invit și eu, dragi confrați în preoție și iubiți credincioși, să răspundem chemării Sfântului Părinte și să ne asociem la acest „cor” de rugăciune din întreaga lume: „să contemplăm împreună fața lui Cristos cu inima Mariei, Mama noastră”, pentru că aceasta „ne va face mai uniți ca familie spirituală și ne va ajuta să depășim această încercare!”.

Îndemn preoții să recite Rozariul în fiecare zi în bisericile parohiale, în unire spirituală cu credincioșii care se roagă în casele lor; la fel, invit și persoanele consacrate – călugării și călugărițele – să o facă în capelele caselor lor, unindu-se la marea familie a credincioșilor în a cere ajutorul Mariei.

La sfârșitul Rozariului se va recita o rugăciune specială pe care o recomandă Sfântul Părinte; se va alege o formă dintre  cele două care sunt propuse și care se pot descărca de pe site-ul www.arcb.ro.

În Catedrala „Sfântul Iosif” se va recita în fiecare zi Rozariul, la orele 18.00 și va fi condus de episcopi și de preoți. Recitarea lui va fi urmată de celebrarea Sfintei Liturghii, după care se va cânta Litania Preasfintei Fecioare Maria.

Către toți îndrept mesajul meu de încurajare și de prietenie frățească.

Vă mulțumesc pentru toate rugăciunile și jertfele pe care le-ați făcut în aceste săptămâni de mare încercare și de suferință, mai ales pentru imposibilitatea de a participa la Sfânta Liturghie în biserici.

Sperăm, și o rugăm pe Preasfânta Fecioară Maria, să ne obțină în luna mai și accesul în biserici pentru Sfânta Liturghie și primirea sacramentelor, odată cu relaxarea care este preconizată de autorități.

Vă spun: Curaj! Maria este semn de mântuire, dar și de speranță!

Cu binecuvântarea mea arhierească,

† Aurel Percă
Arhiepiscop Mitropolit

Hits: 9

/ documente, Știri / Tags: , ,

Share the Post