Paștele, ziua aniversară a lumii
Reflecție de Paşte
„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne înveselim în ea” (Ps.118,24)
Paştele este ziua aniversară a lumii.
Este sărbătoarea care celebrează naşterea unei lumi noi.
„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: aleluia, aleluia”, repetăm în psalmul responsorial al Liturghiei în ziua de Paşti.
Da. Aceasta este „ziua” prin excelenţă.
Ziua pe care a făcut-o Domnul.
Pe celelalte le-am făcut noi. Sunt opera noastră:
Zilele trădării, ale abandonării, ale fugii, ale lepădării, ale urii, ale laşităţii, al păcatului, zile pe care le-am inventat noi. Fac parte din calendarul nostru „vechi”.
Paştele, în schimb, este ziua creată de Domnul.
Este prima dimineaţă a lumii.
Este o zi „nouă”.
Este ziua care inaugurează o lume nouă.
Este prima zi a noii creaţii.
Noi am inventat întunericul. El ne oferă lumina.
Noi am acumulat murdărie. El ne inundă de apă curăţitoare.
Noi am căutat moartea. El ne dăruiește viaţa.
Noi ne-am specializat în a combina necazuri, în a strica orice lucru. El şi-a propus să „refacă”, pe propria cheltuială, cu preţul jertfei sale, totul de la capăt.
Noi am fabricat ura. El ne-a răspuns cu iertarea.
Noi am ales păcatul. El a reacţionat cu mila.
Noi l-am condamnat. El ne-a „graţiat”.
Paştele este ziua „trecerii”.
Trecere de la omul vechi la omul nou.
Ne mutăm dintr-o lume veche într-o lume nouă.
„Cristos, Paştele nostru, a fost jertfit…”(1 Cor 5,7).
„Paște”, înseamnă literal „trecere”.
În El trecem de la o stare de separare la un raport de comuniune. De la o situaţie de moarte la viaţă.
Piatra de pe mormânt este aceea care ne bloca în lumea noastră veche, stricată, de nelocuit. Aceeaşi lume neputincioasă, sufocantă, în care am rămas închişi.
Cristos a aruncat departe acea piatră.
Şi noi am ieşit cu El afară din închisoare.
El ne-a făcută să trecem într-o lume nouă.
El, prin Paştele său, este trecerea noastră.
Ne-a făcut să părăsim o lume veche, pentru a ne introduce în Ţara promisă.
Să trecem de la sclavie la libertate.
De la modul nostru de calcul mizerabil la împărăţia gratuităţii.
Prin această „trecere” am ieşit din cămăruţa întunecată, şi unde ochiul cu greu poate suporta lumina care ne vine în întâmpinare la ieşire.
Cristos, astăzi, ne oferă „ziua” sa, Paştele său, „trecerea” sa.
El ne încredinţează o lume nouă.
Şi unica recomandare este aceea de a nu ne întoarce înapoi. Nici chiar pentru a recupera lucrurile noastre mărunte.
Trebuie să tăiem punţile de legătură cu ceea ce este vechi, cu ura, cu diviziunile.
Să nu ne pară rău după calendarul nostru.
Este vorba să urmăm calendarul său, ritmat de noutate.
Să ne obişnuim cu lumina, cu iubirea, cu libertatea.
Cu alte cuvinte, o dată cu Paştele lumea are un miros plăcut de vopsea proaspătă.
Şi Creatorul-reparatorul ne invită să o menţinem nouă.
La Paşte, totul reîncepe de la capăt.
Şi fiecare dintre noi trebuie să arunce obişnuinţele vechi, pentru a fi o „creatură nouă”.
Paştele ne aminteşte că fiecare dintre noi este un începător.
Aceasta este staţia de plecare. Spre un drum pe care numai El îl cunoaşte, o plecare spre un teritoriu încă de explorat.
Vrem să descoperim această lume nouă ?
Curaj, să pornim la drum… Este Paştele.
Alessandro Pronzato
———————
(Traducere după: A. Pronzato, Le provocazioni di Dio, Gribaudi 1973)
Hits: 14