Guy Consolmagno, directorul Observatorului Astronomic al Vaticanului, la București

Guy Consolmagno, directorul Observatorului Astronomic al Vaticanului, la București

Directorul Observatorului Astronomic al Vaticanului, fratele iezuit Guy Consolmagno va susține marți, 19 noiembrie 2019, ora 18:30, o conferință la Ateneul Român din Capitală, cu titlul „Lecțiile astronomiei: lumi abandonate. Idei astronomice care erau aproape corecte…”. Conferința va fi prezentată în limba engleză, iar biletele de acces pot fi procurate de la Casa de bilete a Ateneului Român.

Evenimentul se desfășoară sub Înaltul patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Regale, și este organizat de Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, în colaborare cu diverse instituții, printre care Nunțiatura Apostolică în România, Academia Română și Filarmonica „George Enescu”. La eveniment, își vor aduce o contribuție muzicală Ion Ivan Roncea – harpă, și Dan Cavassi – violoncel.

Prelegerea Fr. Consolmagno se încadrează în seria „Conferințelor de Crăciun” organizate anual la Ateneul Român, din 2013, și inspirate de Christmas Lectures ale Royal Institution (Marea Britanie), ținute anual la Londra începând din 1825 (suspendate între 1939-1942, din cauza Celui de-al Doilea Război Mondial). Intervenția din acest an a Fr. Consolmagno este cea de a 7-a „Conferință de Crăciun” și marchează aniversarea a 70 de ani de la înființarea Institutului de Fizică, care este primul institut de cercetare științifică din România.

* * *

brother-guy-2-cropped-7608877

Fr. Guy Consolmagno SJ. Foto: vofoundation.org

Fr. Guy Joseph Consolmagno s-a născut în 1952 în Detroit, Michigan (SUA) și a intrat în Societatea lui Isus în 1989, făcând voturile religioase, ca frate, în 1991. A studiat științe planetare obținând titlul de master, în 1975, la Massachusetts Institute of Technology, și doctoratul, în 1978, la Universitatea din Arizona. Înainte de a deveni frate iezuit, a predat fizică și astronomie în Kenya și SUA, Pennsylvania, iar după voturile călugărești a studiat teologie și filosofie la Loyola University din Chicago. Din 1993 lucrează la Observatorul Astronomic al Vaticanului, pe care îl conduce din septembrie 2015. Este membru al mai multor organisme internaționale de astronomie, co-autor și a autor a diverse cărți despre știință și credință, și a semnat peste 200 de articole științifice.

Observatorul Astronomic al Vaticanului (în italiană Specola Vaticana) este o instituție de cercetare științifică, dependentă de Sfântul Scaun. Este considerat unul dintre cele mai vechi observatoare astronomice din lume, iar iezuiții au fost implicați încă de la început în acest proiect al Bisericii Catolice de a îmbina astronomia și credința: în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, Papa Grigore al XIII-lea a dispus construirea Turnului Vânturilor (1578) și i-a chemat pe iezuiții astronomi și matematicieni de la Colegiul Roman să elaboreze reforma calendarului. Instituțional, Observatorul a fost fondat în 1891, pe Colina Vaticanului din spatele Bazilicii Sf. Petru, de către Papa Leon al XIII-lea, iar de-a lungul anilor, persoanele care au lucrat sau au condus instituția au făcut parte din diferite Ordine religioase. În 1935, Observatorul a fost mutat la reşedinţa papală de la Castel Gandolfo, şi încredinţat iezuiţilor, iar din 1981 a fost deschis un al doilea Centru de cercetare în Tucson, Arizona (SUA).

d6e0c71ca3722c71ddd73a242718257f_l-7488221

Observatorul Astronomic al Vaticanului. Foto: vaticanstate.va

Observatorul vatican colaborează cu alte instituţii de astronomie din întreaga lume; din 1987, împreună cu Centrul pentru Teologie şi Ştiinţe Naturale din California (SUA), organizează seminarii de studiu interdisciplinar, pe teme legate de ştiinţă, filosofie şi teologie; iar la Castel Gandolfo, o dată la doi ani are loc o școală de vară, pe durata unei luni, la care participă 25 de studenți din diferite țări. Observatorul de la Castel Gandolfo deţine o Bibliotecă impresionantă, cu 22.000 de volume, unele foarte vechi – cu lucrări ale lui Copernic, Galileo Galilei, Newton, Secchi etc. -, și o importantă colecţie de meteoriţi.

Hits: 36

/ Știri / Tags:

Share the Post