București: Circa 1.100 de elevi încep noul an școlar la Colegiul Sf. Iosif

București: Circa 1.100 de elevi încep noul an școlar la Colegiul Sf. Iosif

Colegiul Sf. Iosif din București începe noul an școlar cu 1.100 de elevi distribuiți în 40 de clase: 16 de învățământ primar, 8 de învățământ gimnazial, 8 de învățământ liceal și 8 de învățământ post-liceal sanitar. Pentru toți elevii Colegiului, prima zi de școală din noul an a început cu Sf. Liturghie: cei din clasele pregătitoare au participat la Sf. Liturghie celebrată în Biserica Sf. Tereza, cei din clasele I-XII și din învățământul postliceal au participat la Sf. Liturghie celebrată în Catedrala Sf. Iosif.

Mici și mari, elevi, părinți, rude, cadre didactice au umplut luni dimineață, 10 septembrie, Catedrala din București. La Sf. Liturghie, prezidată de PS Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, au concelebrat Pr. Ioan Ciobanu – parohul catedralei, Pr. Gabriel Popa – secretar episcopal, și patru preoți profesori la Colegiul Sf. Iosif – Pr. Francisc Ungureanu, Pr. Marius Antăluțe, Pr. Marian Blaj și Pr. Liviu Matieș. Elevii au participat activ la celebrarea euharistică citind lecturile, intonând Psalmul și cântările care au animat liturgia, recitând invocațiile la Rugăciunea credincioșilor și aducând darurile la altar în momentul Ofertoriului.

„Suntem aici, celebrând Sf. Liturghie, cu această intenție: să ne rugăm pentru voi dragi elevi și eleve care sunteți la începutul unui nou an școlar. Pentru că așa obișnuim noi, creștinii, ca la fiecare început de drum, să cerem binecuvântarea lui Dumnezeu. Ne rugăm ca Dumnezeu să vă lumineze, să vă dea darul înțelepciunii, să mergeți cu entuziasm pe acest drum al formării voastre”, le-a spus PS Cornel la predică elevilor prezenți în Catedrală. Excelența Sa i-a îndemnat apoi să fie ascultători față de părinți și față de profesori și învățători, pentru că „sunt plini de iubire față de voi”.

Pe părinții copiilor, episcopul i-a îndemnat ca, în drumul de formare intelectuală, umană, creștină a celor mici, să-i călăuzească pe aceștia „cu cuvântul bun, cu exemplul vieții voastre”. De asemenea, PS Cornel Damian și-a exprimat recunoștința față de cadrele didactice pentru dăruirea lor și pentru rezultatele deosebite pe care elevii Colegiului le obțin. La sfârșitul celebrării, luând cuvântul, Sr. Rodica Miron, directoarea Colegiului, le-a urat elevilor și profesorilor un nou an școlar „frumos, liniștit, însorit, plin de rezultate frumoase”.

Totodată, sora directoare a amintit că „anul care tocmai s-a scurs a fost un an în care am fost încercați cu două inspecții importante: o inspecție generală, din care am ieșit cu un calificativ maxim și cu felicitări, și imediat după aceea o vizită a Curții de Conturi cum n-am avut până acum în 25 de ani – și de acolo am ieșit cu bine”. „De asemenea, a fost un an încununat de succese, rezultate frumoase la concursurile și Olimpiada școlară unde am ajuns și în acest an la faza națională, de asemenea rezultate foarte bune la Examenul de Bacalaureat, la Evaluarea națională și la celelalte evaluări”, a adăugat Sr. Rodica.

Anul școlar 2018-2019 este al 26-lea, de la redeschiderea Colegiului, în 1992, când la inițiativa ÎPS Ioan Robu a fost reluată activitatea de învățământ catolic în București care data din 1816 și a fost întreruptă în 1948 de regimul comunist. În prezent, activitatea Colegiului se desfășoară în două corpuri de clădire: primul este destinat învățământului primar, iar cel de-al doilea imobil este destinat învățământului gimnazial, liceal și postliceal, fiind dotat cu cabinete și laboratoare moderne, la standarde europene.

Hits: 57

/ Știri / Tags: , , ,

Share the Post