PS Cornel Damian: Sfințenia, o chemare pentru toți

PS Cornel Damian: Sfințenia, o chemare pentru toți

„Tu ne dai astăzi bucuria de a privi cetatea din ceruri, Ierusalimul cel sfânt, care este mama noastră, unde frații și surorile noastre, deja adunați împreună, cântă și preamăresc numele tău. Noi, cei care călătorim pe pământ, ne grăbim spre patria cerească, bucurându-ne de soarta fericită a membrilor Bisericii, pe care ni i-ai dat ca modele și prieteni de viață”. Cu aceste cuvinte cântă Biserica, în sărbătoarea Tuturor Sfinților, sărbătoare care marchează începutul lunii noiembrie.

Termenul sfânt indică prezența în persoane a unei forțe divine și benefice, forță care le permite să se distanțeze de ceea ce este imperfect, slab, efemer. Dintre toți oamenii care au fost pe acest pământ, numai Cristos Domnul a avut în plinătatea sa această forță și numai El poate să fie proclamat sfânt, așa cum cântăm la Gloria: „Tu Singur ești sfânt, tu singur Domn”.

Însă și noi putem să ne înălțăm spre El și să participăm la sfințenia Lui. De altfel, Cristos a venit în această lume pentru a ne însoți spre sfințenia lui Dumnezeu, spre acea finalitate pe care ne-a indicat-o îndemnându-ne: „Fiți desăvârșiți, precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit” (Mt 5,48).

Sfinții manifestă în diverse moduri puterea Celui Înviat; s-au lăsat atrași de Cristos în așa măsură încât, în viața lor, au putut afirma cu Sfântul Paul: „nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine” (Gal 2,20). A urma exemplul lor, a alerga la mijlocirea lor, a intra în comuniune cu ei – așa cum ne învață Constituția dogmatică despre Biserică Lumen gentium a Conciliului Vatican II – „ne unește cu Cristos, de la care, ca de la Izvorul și Capul său, izvorăște orice har și însăși viața Poporului lui Dumnezeu” (nr. 50).

În virtutea acestei comuniuni cu sfinții, înțelegem mai bine că toți creștinii – în virtutea Botezului primit – au aceeași demnitate în fața lui Dumnezeu, uniți fiind de aceeași vocație: chemarea la sfințenie. Căci sfințenia nu este un privilegiu, o prerogativă doar a unor persoane anume, sfințenia este un dar al lui Dumnezeu, pe care El îl oferă tuturor, nu exclude pe nimeni. Uneori suntem tentați să ne gândim că sfințenia este rezervată unui grup, eventual celor care au posibilitatea de a se dedica exclusiv rugăciunii. Nu aceasta este sfințenia! Putem deveni sfinți trăind cu iubire propria vocație – de persoane consacrate, de laici – și dând mărturie de o autentică viață creștină și evanghelică în fiecare zi.

Conciliul Vatican II ne învață că „toți creștinii, de orice stare sau condiție, sunt chemați la plinătatea vieții creștine și la desăvârșirea iubirii”, și că „prin această sfințenie se va ajunge la un mod de viață mai uman și în societatea pământească”. „Așadar, toți credincioșii sunt chemați și datori să tindă spre sfințenie și spre desăvârșirea proprie stării lor” (nr. 40, 42).

Ne putem întreba: cum putem străbate acest drum al sfințeniei, pentru a răspunde chemării noastre? Putem realiza oare acest lucru cu propriile forțe? Răspunsul este clar: o viață sfântă nu este, în primul rând, rodul efortului nostru, al faptelor noastre, pentru că Dumnezeu, Cel de trei ori sfânt (cf. Is 6,3), este acela care ne face sfinți, acțiunea Duhului Sfânt este cea care ne animă din interior, viața lui Cristos Înviat este cea care ni se transmite și care ne transformă. Spun Părinţii Conciliari: „Cei care îl urmează pe Cristos, chemați de Dumnezeu și îndreptățiți în Isus Domnul nu după faptele lor, ci după hotărârea și harul lui, au devenit, în botezul credinței, cu adevărat fii ai lui Dumnezeu și părtași la natura divină și, prin aceasta, realmente sfinți. Ei trebuie, așadar, să păstreze și să desăvârșească în viața lor, cu ajutorul lui Dumnezeu, sfințenia pe care au primit-o” (Lumen gentium, nr. 40).

Prin urmare, sfințenia își are rădăcinile în harul Botezului, care ne introduce în Misterul Pascal al lui Cristos. Însă, așa cum amintea Papa Benedict al XVI-lea, „Dumnezeu respectă mereu libertatea noastră și ne cere să acceptăm acest dar și să trăim exigențele pe care el le presupune; ne cere să ne lăsăm transformați de acțiunea Duhului Sfânt, conformând voința noastră cu voința lui Dumnezeu” (Audiența generală, 13 aprilie 2011).

Am afirmat mai sus că, în virtutea Botezului primit, toți creștinii sunt chemați la sfințenie. Acest lucru ar însemna că sfințenia este posibilă numai în interiorul Bisericii. Și, într-un anumit sens, s-ar putea răspunde afirmativ. Dar, numai în parte. Conciliul Vatican II vorbește clar despre chemarea universală la mântuire, deci și a celor care nu sunt botezați și nu fac parte din Biserică. Afirmația se bazează pe faptul că nu poate fi exclus nimeni de la ceva care depășește meritul și alegerea omului. „Dumnezeu vrea ca toți oamenii să se mântuiască – spune Sfântul Paul – și să ajungă la cunoașterea adevărului” (1Tim 2,4). Iar Biserica – așa cum sintetizează Pr. José-Damián Gaitán, o.c.d. – „a recunoscut mereu, dar mai ales în ultimii ani, posibilitatea și valoarea unei vieți trăite în mod corect de cei nebotezați sau de membrii altor religii, și de toți cei care îl caută pe Dumnezeu cu o inimă sinceră” (cf. La santità: una chiamata per tutti, în „Unità e carismi”, Ed. Città Nuova, p. 12).

Cu ocazia unei audienţe de miercuri, Papa Francisc i-a invitat pe cei prezenţi la o examinare a conştiinţei: Cum am răspuns până acum la chemarea lui Dumnezeu la sfinţenie? Vreau să devin mai bun? Să fiu un creştin mai bun? „Acest lucru înseamnă un drum de sfințenie”, a explicat Papa, și a dat și câteva exemple. Două vecine se întâlnesc la piață și încep să vorbească și, dintr-una într-alta ajung și la bârfă. „Nu, nu. Eu nu vorbesc de rău pe nimeni”, spune una dintre ele. „Acesta este un pas spre sfințenie, te ajută să devii mai sfânt”, explică Papa. Sau, o mamă, un tată ajung acasă de la serviciu, iar fiul vrea să povestească despre întâmplările lui copilărești. Dar tata, mama sunt obosiți și-l resping. „Tu așează-te și ascultă-ți fiul – spune Papa. Ascultă-l cu răbdare: și acesta este un pas spre sfințenie”. Sau, ziua e pe sfârșite, întreaga familie e obosită și vine ceasul rugăciunii de seară. „Să ne rugăm. Și acesta este un pas spre sfințenie”, a zis Sfântul Părinte.

În prima scrisoare a sa, Sfântul Petru ne oferă un frumos program de urmat pe drumul sfințeniei: „Ca niște buni administratori ai harului de multe feluri al lui Dumnezeu, fiecare, după carisma pe care a primit-o, să vă slujiți unii pe alții. Dacă cineva vorbește, cuvintele lui [să fie] ca ale lui Dumnezeu; dacă cineva slujește, să o facă după puterea pe care i-a dăruit-o Dumnezeu, pentru ca în toate să fie preamărit Dumnezeu prin Isus Cristos, căruia să-i fie gloria și puterea în vecii vecilor” (1Pt 4,10-11).

Iar celor care citiți aceste rânduri, doresc, în final, să vă adresez fiecăruia în parte această urare, care se regăsește printre „gândurile” Fericitului Vladimir Ghika: „Fie ca sfințenia ta să crească și ca viața ta să devină bucuria fraților tăi, pe pământ precum în Cer”.

PS Cornel Damian
Episcop auxiliar de București


Articol apărut în „Actualitatea creștină”, nr. 11/2017, p. 3-4.

/ Ştiri / Tags: , ,

Share the Post

About the Author

Comments

Comments are closed.