ÎPS Ioan Robu i-a adus un ultim omagiu scriitorului Augustin Buzura
ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, a aflat cu tristețe de trecerea la cele veșnice a scriitorului Augustin Buzura. În seara de marți, 11 iulie 2017, ÎPS Ioan i-a adus un ultim omagiu domnului Augustin Buzura, membru al Academiei Române, care a încetat din viaţă luni, 10 iulie a.c.
Dumnezeu, care l-a chemat la existență aici, în universul timpului, să-l primească în nesfârșita veșnicie a fericirii cerești.”
Augustin Buzura s-a născut pe 22 septembrie 1938, în comuna Berința (Maramureș). Tatăl său era greco-catolic, iar mama ortodoxă, după cum scriitorul însuşi a mărturisit într-un interviu. După ce a urmat cursurile liceului la Baia Mare, a absolvit Facultatea de Medicină Generală din Cluj-Napoca (1964), cu specializare în psihiatrie, dar mai apoi a renunţat la medicină dedicându-se literaturii. A fost membru al Academiei Române din martie 1992.
Hits: 13