PS Cornel Damian, 11 ani de episcopat

PS Cornel Damian, 11 ani de episcopat

pscd_foto1webZiua de 8 decembrie, în sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri a Preacuratei Fecioare Maria, este o zi de sărbătoare pentru episcopii Arhidiecezei Romano-Catolice de București, ambii celebrând aniversarea consacrării episcopale. În acest an IPS Ioan Robu împlinește 30 de ani de episcopat, iar PS Cornel Damian, 11 ani de la consacrarea episcopală.

Mons. Cornel Damian s-a născut la 8 mai 1960, la Jibou (Sălaj, Dieceza de Maramureş). A locuit împreună cu familia la Turnu Severin, unde a absolvit şcoala generală şi liceul. A terminat Seminarul din Iaşi, iar la 22 iunie 1986 a fost sfinţit preot în catedrala “Sfântul Iosif”, fiind încardinat în Arhidieceza de Bucureşti. După sfinţire a activat ca vicar la Parohia Cioplea din Bucureşti, iar din 1987 până în 1998 ca paroh la Parohia “Sf. Cruce” şi profesor de teologie morală la Institutul Teologic Romano-Catolic “Sfânta Tereza”. În perioada 1998-2002 a studiat dreptul canonic la Universitatea Gregoriană din Roma. Din 2002 este vicar general al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, paroh la Parohia “Preasfântul Mântuitor” (Biserica Italiană) şi profesor de drept canonic la Institutul “Sfânta Tereza”.

În ziua de 8 decembrie 2003 a fost consacrat episcop în Catedrala Sf. Iosif din București, ca episcop titular de Iziriana și auxiliar pentru București. Consacratorul principal al fost chiar IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, asistat de ÎPS Jean-Claude Périsset, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova, şi PS Petru Gherghel, episcop al Diecezei de Iaşi . Motoul care se află înscris pe emblema episcopală a PS Cornel Damian este In verbo tuo [laxabo retia]. La cuvântul tău [voi arunca din nou mrejele] (Lc 5,5).

Hits: 3

/ Știri / Tags: , ,

Share the Post