Scurt istoric
În jurul anului 1848 se formează la Giurgiu o mică comunitate catolică, constituită din muncitori austrieci și unguri veniți pentru deschiderea unei agenții austriece de navigație pe Dunăre. Această comunitate solicită domnitorului Barbu Știrbei, un an mai târziu, un teren pentru construirea unei biserici, a unei case parohiale, dar și a unui cimitir.
De abia în anul 1853 domnitorul va aproba un loc de cimitir, Primăria Orașului Giurgiu cedând suprafața de 80 de stânjeni lungime și 24 de stânjeni lățime (aproximativ 7400 mp), teren situat pe actuala stradă Slobozia nr. 3A. Această suprafață va fi mărită în anul 1910 la dimensiunile de azi ale cimitirului de 9350 mp prin cumpărarea, de către pr. Carol Auner, a încă unei jumătăți de pogon. Pe acest teren a fost construită o casă, o clopotniță și au fost plantați copaci.
Tot în anul 1853 este înființată și prima Parohie catolică din Giurgiu când Angelo Parsi, Episcopul de București (1847-1863) numește aici primul paroh, pe preotul franciscan Ambrosie Bogdanfi. Acesta a primit aprobarea, atât a Guvernului, cât și a Primăriei Orașului Giurgiu și va locui într-o casă cu chirie. În această casă vor fi amenajate o capelă și o școală.
În timpul războiului Crimeii (1853-1856) orașul a fost bombardat de turci, iar mica comunitate romano-catolică va fi administrată de la București. În anul 1859 această comunitate număra 150 de suflete dintr-o populație de 30000 de locuitori ai orașului Giurgiu.
În anul 1875 Episcopul Ignazio Paoli (1870-1885) îl numește ca paroh de Giurgiu pe preotul passionist Iosif Miranda care va sta tot cu chirie. Neavând mijloace de trai, acesta va pleca, iar comunitatea va fi deservită de Arhiepiscopia Romano-Catolică de București prin pr. Ioan Knosalla (1883-1885) și pr. iezuit Julius Hering (1885-1886). În anul 1885 Episcopul Paolo Parma îl numește ca paroh de Giurgiu pe pr. Anton Hruza.
În anul 1880 doi membri ai comitetul parohial au cumpărat un teren în suprafață de 1570 mp pe Strada Școalei (terenul de azi), unde se va construi, cu aprobarea Ministerului Cultelor, o școală, o casă și prima Biserică Romano-Catolică cu hramul „Sfânta Maria Neprihănită”.
În anul 1901, comunitatea catolică din Giurgiu era formată din 115 unguri, 54 austrieci, 25 italieni, 10 germani, 5 francezi și 6 români, iar restul până la 500 erau enoriași din localitățile/comunele afiliate.
Între anii 1912-1916, 1918 și 1925-1927 Parohia va fi deservită de la București de pr. Anton Durcovici, viitorul Episcop romano-catolic.
Actuala Biserică Romano-Catolică din Giurgiu a fost construită între anii 1930-1933 sub îndrumarea preotului paroh Edmund Barciowschi, cu sprijinul comunităților belgiene, italiene, franceze, germane, maghiare și austriece care lucrau în portul Giurgiu. La 11 mai 1933 arhiepiscopul Alexandru Theodor Cisar a sfințit noul lăcaș de cult.
Hramul parohiei este celebrat în ziua de 31 mai, sărbătoarea Vizitei Sfintei Fecioare Maria la Elisabeta. Actualmente, Biserica este înscrisă în Lista monumentelor istorice din România (cod LMI GR-II-m-B-14862).
Înființată la cererea muncitorilor veniți din țări catolice europene, la început austrieci și maghiari; cu timpul, odată cu industrializarea orașului Giurgiu, se vor adăuga și cetățeni belgieni, francezi, italieni și germani.
În urma colectivizării forțate și a sărăcirii satelor, foarte multe familii din Moldova au venit aici pentru a face școală profesională iar apoi s-au angajat pe șantiere și fabrici. Statul a oferit locuințe iar ei s-au stabilit în Giurgiu pentru că aici era criză de muncitori. După revoluția din 1989 marile întreprinderi au dat faliment. Lipsa locurilor de muncă i-a obligat să se întoarcă acasă sau să plece la muncă în străinătate și astfel numărul catolicilor a scăzut simțitor cu fiecare an. În acest moment comunitatea catolică din Giurgiu este formată din aproximativ 50 de familii însumând aproximativ 80 de credincioși majoritatea dintre ei fiind pensionari (foști muncitori pe șantierul naval, la fabrica de textile sau la alte fabrici).
Pe 31 mai 2023 Înalt Preasfințitul Aurel Percă a resfințit biserica.

Casa parohială
Construită în anul 1905 de către societatea culturală Sfântul Stanislau din Budapesta, având statutul de școală mixtă cu predare în limba maghiară, a funcționat astfel până în anul 1918. Apoi a devenit casă parohială, statut pe care îl are și astăzi. Având o suprafață de aproape 200 de metri pătrați, o temelie din cărămidă și pereți groși, această construcție nu are elemente de arhitectură care să o califice ca monument istoric. S-au luat probe din pereți, podeaua de lemn, cărămida din subsol și s-au analizat. Experții în cercetarea monumentelor istorice și conservarea acestora au descoperit în toate probele prezentate existența fungilor. Reparațiile la această construcție veche de 120 de ani și cu problemele pe care le prezintă, ar costa dublu decât o casă nouă. Se dorește construirea unei case parohiale noi dar procedurile sunt extrem de dificile din cauza birocrației și a lipsurilor financiare.

Cimitirul
Cimitirul catolic care se află pe Șoseaua Sloboziei numărul 3A a fost înființat în anul 1853, cu acordul domnitorului Barbu Știrbei și a primăriei orașului Giurgiu la cererea comunității parohiale și a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București reprezentată de Preasfințitul Episcop Angelo Parsi. În anul 1910 părintele paroh Carol Auner va cumpăra încă o jumătate de pogon care se va adăuga la cei 80 de stânjeni lungime și 24 lățime. Va construi o casă și o capelă cu clopotnița în incinta cimitirului. Va planta copaci și va împrejmui cu gard cei 9350 metri pătrați de teren destinat credincioșilor catolici: români, germani, belgieni, italieni, austrieci, unguri, francezi, americani, polonezi… Se spune că după al doilea război mondial rușii au călcat cu tancurile peste morminte încercând să șteargă orice urmă a străinilor de pe aceste locuri.
Acolo trebuie construită o capelă. Pentru aceasta s-a realizat un proiect, s-a obținut autorizație de construire, s-au căutat fonduri, dar pentru că nu s-au găsit până acum, proiectul este deocamdată suspendat. Ca o ciudățenie a acestui demers, nu s-a putut obține autorizație pentru denumirea de capelă sau biserică ci doar de anexă administrativă, în certificatul de urbanism fiind precizat că în acel loc se poate construi popicărie, parcare, debarcader și altele asemenea…, căci nu permite PUZ-ul…