01 martie -09 aprilie 2017, București: 40 de zile pentru viață

01 martie -09 aprilie 2017, București: 40 de zile pentru viață

În perioada 1 martie – 9 aprilie 2017, în Bucureşti are loc campania 40 de zile pentru viaţă, o iniţiativă a unui grup de credincioşi laici.

Într-o scrisoare circulară transmisă parohiilor din Arhidieceza romano-catolică de Bucureşti, ÎPS Ioan Robu invită comunităţile parohiale, congregaţiile religioase, asociaţiile şi mişcările de laici din Arhidieceză să sprijine iniţiativa prin rugăciune şi post, iar pe cei care sunt în București să caute să participe și la veghea de rugăciune din stradă. Totodată, Arhiepiscopul Mitropolit de București îi îndeamnă pe preoţi ca, pe durata campaniei, să includă la „Rugăciunea credincioșilor”, din cadrul Sfintelor Liturghii, și intenţii de rugăciune pentru viață.

«Astfel, prin rugăciune, post și prezența în stradă, la veghea de rugăciune, fiecare dă mărturie despre adevărul învățat de Biserică, și anume că „viaţa umană trebuie să fie respectată şi apărată în mod absolut încă din momentul conceperii” și că „încă din primul moment al existenţei sale, fiinţei omeneşti trebuie să i se recunoască drepturile persoanei, printre care dreptul inviolabil al oricărei fiinţe nevinovate la viaţă”», mai spune ÎPS Ioan, citând Catehismul Bisericii Catolice (nr. 2269).

„40 de zile pentru viață” este cea mai mare acțiune pentru viață din istorie, lansată în 2004, în Texas (SUA), care s-a răspândit apoi în întreaga lume. În România, campania „40 de zile pentru viață” se desfășoară de câțiva ani, fiind organizată mai întâi la Cluj, apoi și în alte orașe. La București este a treia oară când are loc această campanie. În perioada 1 martie – 9 aprilie a.c., acțiunea se va desfășura simultan în București, Cluj, Timișoara, Baia Mare și Iași. Campania, fără a fi afiliată vreunei Biserici, are la bază respectul pentru viață – împărtășit de toți creștinii.

În București „Veghea paşnică de rugăciune” se desfăşoară în perioada 1 martie – 9 aprilie 2017, între orele 7.00 – 19.00, în zona Spitalului Universitar de Urgenţă (pe Splaiul Independenței, vizavi de Spitalul Universitar de Urgență).

Cei care pot şi doresc să participe la veghea de rugăciune din stradă, în Bucureşti, se pot programa – pentru o mai bună organizare -, contactându-i pe organizatori la tel. 0721214798, 0774060971, 0721145054.

Hits: 5

/ Anunţuri

Share the Post