Episcopii Arhidiecezei cheamă la rugăciune pentru pace

Marți, 20 septembrie 2016, Biserica Catolică celebrează o Zi de rugăciune pentru pace, concomitent cu Întâlnirea interreligioasă pentru pace, care are loc la Assisi, în Italia.
Răspunzând apelului Papei Francisc și invitației adresate de Eminența Sa Card. Lucian Mureșan, președintele Conferinței Episcopilor catolici din România, și în comuniune cu Biserica Catolică din întreaga lume, episcopii Arhidiecezei Romano-Catolice de București, ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit, și PS Cornel Damian, Episcop auxiliar, îndeamnă comunitățile parohiale și pe cele de viață consacrată să înalțe rugăciuni pentru pace, după intenția Sfântului Părinte.
Astfel, la toate Sfintele Liturghii celebrate marți, 20 septembrie 2016, la „Rugăciunea credincioșilor”, se vor face intenții pentru pace în lume, iar devoțiunea Sfântului Rozariu – care în parohiile Arhidiecezei are loc înainte de celebrarea Sfintei Liturghii – va fi oferită pentru pace. De asemenea, pentru celebrarea Sfintei Liturghii se poate folosi formula „Pentru dreptate și pace” din Liturghierul Roman (pag. 1213).
În Mesajul pentru Ziua Mondială a Păcii din acest an (1 ianuarie 2016), Papa Francisc amintea că „pacea este rodul unei culturi a solidarității, a îndurării și a compasiunii”, în contextul „amenințării unei globalizări a indiferenței” (nr. 7). „Prin această unire în rugăciune – arată Card. Lucian Mureșan într-un mesaj adresat episcopilor, preoților și credincioșilor -, cerem bunului Dumnezeu marele dar al păcii pentru toate situaţiile de conflict din lumea întreagă”.
Ziua de rugăciune pentru pace din acest an și evenimentul „Sete de pace. Religii și culturi în dialog”, promovat în „orașul Sfântului Francisc” de Comunitatea Sant’Egidio, în 18-20 septembrie, marchează 30 de ani de la Întâlnirea interreligioasă pentru pace, convocată la Assisi de către Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, la 27 septembrie 1986.
Hits: 34