Șase tineri de la Catedrala Sf. Iosif, în misiunea Arhidiecezei de București din Kenya

Între 28 iulie și 11 august 2026, șase tineri de la Catedrala Sf. Iosif din București, împreună cu Părintele Ștefan Lenghen, au avut marea șansă de a vizita misiunea Arhidiecezei de București din Kenya, parohia Turbi și filialele ei. Trei dintre ei erau la prima experiență misionară, iar ceilalți trei se întorceau, după un an, într-un loc care i-a atins pe fiecare în alt fel.

Împreună au participat la sfințirea bisericii din Kukub Fami și au organizat Zile de Vară atât în parohie, cât și în alte trei filiale. Și, mai ales, au devenit și ei misionari, măcar pentru două săptămâni.

Iată cum a fost, de fapt, în Kenya, în cuvintele lor:

„Am fost emoționat înainte să plec. Era pentru prima dată când mergeam în Africa și, sincer, nu știam deloc la ce să mă aștept. Am descoperit însă o țară spectaculoasă și oameni care ne-au primit cu brațele deschise, ca și cum am fi făcut dintotdeauna parte din locul acela. Nicio clipă nu ne-am simțit străini.

Cel mai mult au rămas cu mine momentele petrecute alături de copii: fotbal, jocuri, scenete, cântece. Ne-au învățat cântecele și dansurile lor și, sincer, noi am fost cei care am avut cel mai mult de învățat. Plecasem cu un aparat foto pregătit pentru safari, dar am ajuns să-l îndrept mai degrabă spre chipuri, zâmbete și momente de sărbătoare. Unul dintre băieți m-a rugat să îi fiu naș de Mir și am spus «da» pe loc. Încă mă emoționează gândul acesta.

M-a impresionat mai ales felul în care își trăiesc credința. Cineva mi-a spus că o promisiune este sfântă pentru că este un angajament pe care îl faci față de omul care vei deveni și față de Dumnezeu. M-am gândit la cuvintele acestea de atunci. Liturghiile lor sunt pline de dans și cântec, de o bucurie pe care aproape că o poți atinge. Am plecat cu gândul că voi avea ceva de oferit și m-am întors conștient că am primit și am învățat mult mai mult decât am putut eu să dau.” Nithusan

„Anul trecut, când am plecat din Kenya, am avut sentimentul acela ciudat că asta a fost tot. Probabil mă voi întoarce peste mulți ani sau, poate, niciodată.

Și poate tocmai de aceea, anul acesta, întoarcerea în Turbi nu a mai semănat cu o simplă sosire. A semănat puțin cu o revedere.

Revedere cu oamenii pe care îi cunoscusem, cu locuri care îmi deveniseră familiare, cu copii care au crescut între timp și cu acea credință simplă și vie care m-a impresionat încă de prima dată.

În Kenya am înțeles din nou că misiunea nu înseamnă neapărat să mergi undeva ca să-L duci pe Cristos. Uneori ajungi acolo și descoperi că El era deja prezent. În oamenii care se roagă, în bucuria lor, în felul în care împart puținul pe care îl au. Și, mai ales, în misionarii care au ales să-și pună viața în slujba acestor oameni, zi de zi, departe de tot ceea ce le era comod.

Au existat și provocări. Momente care ne-au scos din confort, oboseală, lucruri pe care poate nu le-am înțeles imediat. Dar tocmai ele au dat greutate experienței și m-au făcut să privesc altfel lucrurile pe care, acasă, le consider firești.

Iar dintre toate întâlnirile, anul acesta au rămas cu mine mai ales tinerii din Turbi. Am venit din două lumi care, pe hartă, par foarte îndepărtate. Și totuși, după câteva zile, distanța aceea aproape că nu mai exista. Am râs împreună, am vorbit despre viață, despre credință, despre vise și despre lucrurile care ne sperie. Și am descoperit că, dincolo de limbă, cultură sau kilometri, inimile oamenilor își pun, de fapt, aceleași întrebări.

Acolo s-au născut niște legături pe care mi-e greu să le numesc simple «file de jurnal dintr-o misiune». Sunt oameni care au intrat în povestea mea și fără de care, astăzi, aș fi puțin mai sărac.

Poate acesta este paradoxul cel mai frumos al misiunii: pleci foarte departe convins că ai ceva de oferit și te întorci acasă descoperind că ai primit mult mai mult decât ai reușit vreodată să dai.” – Radu

„Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru darul Lui de a face posibilă revenirea mea în misiune, în parohia Turbi și în filialele ei. Sunt extrem, extrem de recunoscătoare pentru ceea ce am trăit.

Cred, în același timp, că este o experiență pentru care cuvintele chiar nu sunt de ajuns. Experiența misiunii trebuie trăită chiar acolo, «pe teren». Din momentul în care ajungi în misiune, un sentiment copleșitor te învăluie. Bucuria și simplitatea fraților și surorilor noștri de acolo sunt pur și simplu copleșitoare. Felul în care trăiesc Sfânta Liturghie este viu, înălțător, expresia maximă a bucuriei pure. Unele trăiri chiar nu pot fi cuprinse în simple rânduri fără să fie sărăcite. De aceea, îi îndemn pe toți să aibă curajul de a merge în misiune măcar o dată în viață. Este diferit de «acasă», da, dar este foarte bine că este diferit, pentru că unitatea credinței este cea care Îl revelează și mai mult pe Creatorul nostru!

Misiunea m-a îmbogățit cu prieteni noi (de care deja îmi este foarte dor, chiar dacă ne auzim aproape zilnic de când ne-am întors) și cu foarte multă liniște în suflet.

Galatoma (Mulțumesc) preoților misionari Cristian Pișta și Aurelian Herciu pentru munca și dăruirea lor imensă, dar și pentru răbdarea pe care au avut-o cu noi, și întregii comunități pe care o păstrez în suflet cu mare prețuire.

Până data viitoare, rămânem uniți în rugăciune!” –  Elena

„Timpul petrecut împreună cu preoții misionari și cu comunitățile pe care le păstoresc a reprezentat un moment important în viața mea de credință. În ciuda condițiilor climatice aspre, comunitățile în care am poposit ne-au întâmpinat cu multă bucurie și căldură.” – Claudiu

„Kenya este locul în care am simțit cel mai clar că Dumnezeu mi-a călăuzit pașii. Nimic din această experiență nu pare să fi fost întâmplător și cred că mi-a lărgit orizonturile în moduri pe care nici nu le-aș fi crezut posibile.

Omul sfințește locul și, într-adevăr, în timp ce peisajele, animalele exotice văzute pe drum și clima ceva mai blândă în perioada asta a anului au fost plăcute, oamenii au sfințit timpul meu petrecut în Kenya. Am avut ocazia să văd atâția oameni care își trăiau credința atât de viu și la care cultura locală coexistă armonios cu credința creștină.

Jocurile și activitățile desfășurate cu tinerii și copiii din Turbi și din filiale mi-au deschis ochii asupra lucrurilor cu adevărat importante în viața mea: iubirea și comuniunea cu aproapele, indiferent de vârstă, de culoarea pielii sau de cultura din care provenim. Oamenii de peste tot au atât de multe lucruri de împărtășit și sunt recunoscător că, timp de două săptămâni, am putut să gust din tradițiile locale, printre care și rugăciunea de seară, un moment cu totul deosebit în care am simțit din plin atât ospitalitatea, cât și credința comunității, care nu se limitează doar la Sfânta Liturghie.

Am iubit cu adevărat fiecare moment petrecut în Kenya și mă voi ruga cu ardoare ca într-o zi să mă pot întoarce în această țară minunată.” – Christi

„Când am plecat anul trecut din Kenya, am simțit că am trăit ceva important, ceva ce doar începe și că trebuie să revin. Și totuși, inimile noastre uită mai repede decât am dori să admitem, iar după un an plin, cu provocările lui, am uitat și eu. Mai ales în zilele de dinainte să plec din nou în misiune, o dezamăgire din parcursul meu academic mi-a răpit tot entuziasmul.

A trebuit să ajung din nou în Turbi ca să-mi aduc aminte ce contează mai mult decât examenele. Contează îmbrățișările și strângerile de mână pline de căldură, contează să fii chemat pe nume, contează fascinația copiilor care privesc o scenetă, contează vocile care se unesc să cânte împreună, contează că, la finalul unui joc cu premii în ciocolată, copiii au împărțit totul între ei fără să le cerem. Contează prezența păstorilor care miros cu adevărat a oi, care stau aproape de localnici și nu se dau înapoi când e greu. Contează întâlnirea providențială cu o fată pe nume Yvonne, care m-a învățat multe despre Dumnezeu și despre mine și care m-a provocat să dau mai mult în zilele de campus, să le ofer copiilor încrederea că pot fi protagoniști ai activităților, că pot lua inițiativa și pot coordona la rândul lor, nu doar participa.

Contează tinerii (Mary, Kame, Kushun, Teresa, Ali) care ne-au învățat cuvinte din limba lor și cu care am descoperit că putem fi, dincolo de colaboratori la activități, prieteni, pentru că, deși viețile noastre nu se aseamănă, noi nu suntem, de fapt, atât de diferiți.

Anul acesta, cel mai emoționant a fost surpriza de a recunoaște și de a fi recunoscută: de fiecare dată când un copil, un tânăr sau un adult îmi rostea numele, eram și eu lovită de emoția ce se citea și pe chipurile lor când îi strigam pe nume: «Îți aduci aminte de mine!»

Cât de minunat a lucrat Dumnezeu în viața mea: m-a adus înapoi în Kenya, în ciuda împotrivirilor și rezistențelor mele, și mi-a amintit totul. Așa cum am simțit și anul trecut, El mă aștepta în Kenya. Mulțumesc tuturor celor care s-au rugat pentru mine și m-au sprijinit să ajung din nou în acest loc sfânt, sfințit de oamenii care sunt acolo.

Misiunea e un loc plin de provocări: sunt drumuri lungi, e mult praf, multă oboseală și multă sărăcie care te afectează. Dar acolo e ceva atât de simplu și adevărat, ceva care m-a atins până în străfundul inimii, în felul în care trăiesc oamenii totul: Liturghia, cu dansuri și procesiuni, pregătirea ceaiului, rugăciunea de seară făcută pe rând la oameni acasă, jocurile copiilor în curtea bisericii, mâncatul împreună, din aceeași farfurie, discuțiile tinerilor la umbra bisericii.

Nu pot scrie frumos sau convingător despre misiune, pentru că, deși sunt o împătimită a cuvintelor, sunt convinsă că misiunea nu se povestește, ci se trăiește.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate și mă rog să nu mai uit că în Kenya rămâne o parte însemnată din inima mea.” – Paula

Hits: 1371