Retrospectivă: copiii de la Prima Sfântă Împărtășanie din Parohia Băneasa
Duminică, 7 iunie 2026, copiii din Parohia Sfinții Petru și Paul, Băneasa, au avut prilejul de a presăra flori înaintea lui Isus Euharistic, purtat în mod solemn pe străzile Bucureștiului cu ocazia tradiționalei procesiuni din sărbătoarea Trupul și Sângele Domnului (Corpus Christi).

Copiii au retrăit astfel emoția primei lor Sfinte Împărtășanii, care a avut loc în ziua de 17 mai 2026 în biserica parohială în prezența Arhiepiscopului emerit Ioan Robu (celebrantul principal al Liturghiei), a preoților parohiei – Pr. Pavel Butnariu și Pr. Florin Buhalea –, precum și a preoților oaspeți: Mons. Martin Căbălaș și Părintele Manuel García Madariaga, care a ținut și predica.

Grupul celor 15 copii, proveniți atât din București, cât și din localitățile limitrofe din nordul capitalei, s-a format prin grija pastorală a preoților parohiei, care au inclus în câmpul lor de misiune zona amplă dintre Ploiești și Urziceni, unde credincioșii catolici nu au acces la o biserică apropiată. Cateheții principali, după părinți, au fost sora Maria Zediu și sora Eugenia Dămătăr.


„Cu multă recunoștință și emoție” – scrie, în numele familiilor participante, Angelica Bulai – „mulțumim Bisericii Sfinții Petru și Pavel din București și Părintelui Pavel Butnariu pentru grija, dăruirea și dragostea cu care au organizat Prima Sfântă Împărtășanie a copiilor din comunitatea catolică. A fost o zi binecuvântată, plină de lumină, credință și bucurie, care va rămâne pentru totdeauna în sufletele copiilor și ale familiilor noastre. Dumnezeu să vă răsplătească pentru tot binele făcut!”
Liana Gehl
Hits: 241
