Evenimentele lunii mai în comunitatea srilankeză din Arhidieceza de București

WhatsApp Image 2026-05-31 at 00.03.13

Evenimentele lunii mai în comunitatea srilankeză din Arhidieceza de București

Luna mai a adus comunității catolice srilankeze din România mai multe momente importante de credință și de comuniune.

La 10 mai, în comunitatea noastră a fost administrat cel de-al doilea botez, micuța Adaline Jaqueline primind Sacramentul Sfântului Botez. Slujba a fost săvârșită de părintele Claude Perera (TOR). Ca o comunitate, ne rugăm pentru ea și îi dorim binecuvântarea lui Dumnezeu de-a lungul întregii vieți.

La data de 14 mai, Excelența Sa Samantha Pathirana, Ambasadorul Sri Lanka în România, a făcut o vizită de curtoazie Înaltpreasfințitului Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de de București. În cadrul întrevederii, ambasadorul și-a exprimat profunda recunoștință pentru sprijinul oferit de Biserica Catolică comunității de migranți, între care se numără și credincioșii catolici srilankezi care trăiesc în România.

La rândul său, Arhiepiscopul i-a oferit ambasadorului binecuvântarea sa și a apreciat relația de durată, caldă și prietenească dintre Ambasada Sri Lanka și Biserică.

La această ocazie deosebită au participat și Părintele Eduard Giurgi, Decanul Facultății de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universității din București, precum și Părintele Claude Perera (TOR), capelanul însărcinat cu păstorirea tuturor credincioșilor romano-catolici srilankezi din România.

În pregătirea sărbătorii Sfântului Anton, programată pentru 14 iunie, Novena Sfântului Anton a fost celebrată în fiecare duminică pe parcursul lunii mai.

Duminică, 24 mai, a fost celebrată Solemnitatea Rusaliilor (Coborârea Duhului Sfânt), într-o atmosferă de rugăciune și reculegere profundă. Un număr mare de credincioși catolici srilankezi din România s-au adunat pentru a participa la această Sfântă Liturghie.


The month of May brought several meaningful moments of faith and fellowship to the Sri Lankan Catholic community in Romania.

On 10 May, the second Holy Baptism in our community was celebrated, as baby girl Adaline Jaqueline received the Sacrament of Baptism. The service was conducted by Reverend Father Claude Perera (TOR). As a community, we pray for her and wish her God’s blessings throughout her life.

On 14 May, His Excellency Samantha Pathirana, the Sri Lankan Ambassador to Romania, paid a courtesy visit to His Grace Aurel Percă, the Archbishop of Bucharest. During the meeting, the Ambassador expressed his deep gratitude for the support the Catholic Church has extended to the migrant community, including the Sri Lankan Catholic faithful living in Romania.

In turn, the Archbishop imparted his blessing upon the Ambassador and warmly acknowledged the long-standing and cordial relationship between the Sri Lankan Embassy and the Church.

This memorable occasion was also attended by Rev. Fr. Eduard Giurgi, Dean of the Faculty of Roman Catholic Theology at the University of Bucharest, and Rev. Fr. Claude Perera (TOR), the chaplain entrusted with the pastoral care of all Sri Lankan Roman Catholics in Romania.

In preparation for the Feast of Saint Anthony on 14 June, the Saint Anthony Novena was held every Sunday throughout May.

On Sunday, 24 May, the Solemnity of Pentecost was celebrated in an atmosphere of deep prayer and reflection. A large number of Sri Lankan Catholic faithful living in Romania gathered to take part in this Holy Mass.

Mihiru Rashmika

Hits: 186

/ Știri / Tags:

Share the Post