Ora de rugăciune a preoților din Decanatul de Brăila în Parohia Sfânta Lucia din Greci

WhatsApp Image 2026-05-21 at 15.54.45

Ora de rugăciune a preoților din Decanatul de Brăila în Parohia Sfânta Lucia din Greci

Miercuri, 20 mai 2026, preoții din Decanatul de Brăila s-au reunit pentru un timp de rugăciune, reflecție și fraternitate sacerdotală. Această întâlnire a avut loc în Parohia Sfânta Lucia din Greci, județul Tulcea.

Momentul a început cu rugăciunea Orei Medii, după care am reflectat împreună asupra fragmentului din Faptele Apostolilor 2,1-11, care relatează Coborârea Duhului Sfânt la Rusalii.

Am discutat despre această putere divină care oferă omului capacitatea de a iubi. Isus a venit în lumea noastră pentru a aduce această viață divină care era în El.
Autorul Faptelor Apostolilor folosește imagini și simboluri biblice pentru a descrie această putere care coboară de sus. Ea nu vine din lumea pământească și nici din natura noastră umană, ci vine de la Dumnezeu.

Care este efectul prezenței Duhului Sfânt în ucenic? Vorbirea unei limbi noi este primul semn. Sfântul Luca dorește să arate că Evanghelia este vestea cea bună dăruită de Cel Înviat apostolilor pentru a fi vestită tuturor popoarelor și culturilor. El subliniază faptul că mesajul Evangheliei va fi înțeles, deoarece omul este creat de Dumnezeu pentru a primi și a îmbrățișa Evanghelia.

Care este cea mai mare minune a lui Dumnezeu? Faptul că l-a trimis pe Cristos pentru a ne comunica Duhul lui Dumnezeu, adică însăși viața Sa.
Întâlnirea s-a încheiat cu un moment de împărtășire fraternă, rugăciunea „Regina Caeli” și agapa.

Pr. Romeo Horvat

Hits: 351

/ Știri / Tags:

Share the Post