„De la Altar la viață”: Zile de reculegere și reînnoire spirituală pentru terțiarii din București

Alături de asistentul spiritual, părintele Sergiu-Daniel Antal, terțiarii din București, împreună cu câteva persoane care au răspuns invitației fraternității, am participat la două zile de reculegere în perioada 27-28 martie. Temele franciscane ne-au îndemnat la apropierea de Dumnezeu prin cunoașterea acelui om mic de statură, plăpând, dar uriaș prin sfințenie: minunatul „Sărăcuț” din Assisi, care de 800 de ani își continuă misiunea printre noi.

Am fost aproape de Isus în momentele Sfintei Liturghii, cu întrebări, regrete, rugăciuni personale sau comunitare, fiecare după cum a fost inspirat. Am regăsit în meditații și în lecturile sfinte nu doar realități de acum opt secole, ci elemente prezente și astăzi, în anul 2026: mândria de a fi „cineva”, dorința de a fi admirați de ceilalți, frica de a reacționa conform propriilor principii sau lipsa unei opinii personale din teama de „ce va spune lumea”. Toate acestea sunt la fel de actuale astăzi precum era „faima cavalerească” pentru tânărul Francisc.

De aceea, ne-am amintit de momentul personal al chemării la vocație, așa cum sărutul leprosului a fost momentul de răscruce pentru Francisc. Poate credem că nu avem nicio legătură cu „leprosul” din afara vieții noastre — cel de pe stradă, în fața căruia întoarcem privirea, sau „antipaticul” din fraternitate care nu are aceleași păreri ca noi. Însă, dacă suntem sinceri, gândul ne-a dus la propria noastră boală: mândria sau oricare alt păcat care ne macină. Remediul vine din umilință și răbdare, conducându-ne spre adevărata bucurie. Încrederea că, indiferent de cum ești văzut de cei din jur, Creatorul știe ce ți-a pus în suflet când ți-a dat viață, este motivul pentru care atâția sfinți au fost fericiți chiar și în suferință, spunând: „Facă-se voia Ta!”.

O recomandare practică pe care am primit-o este aceea de a zâmbi cu bunăvoință celui ostil. Aceasta poate fi aplicată începând de acum, de către fiecare dintre noi, ori de câte ori întâlnim situații care generează un răspuns agresiv. Dialogul cu Isus la Sfânta Liturghie a fost însoțit de întrebări izvorâte din limitele noastre umane, dar și de încrederea că vom primi răspuns atunci când Domnul va ști că suntem pregătiți să înțelegem. Peste toate acestea, rămâne o siguranță: privirea lui Isus ațintită asupra noastră.

Tema „fraternității ca dar” a generat multe reflecții. Meditațiile au făcut referire la situații concrete: bucuria de a fi frate franciscan, siguranța că nu ești singur, dar și acceptarea imperfecțiunilor vieții alături de ceilalți. Am înțeles că drumul nostru este construit de Dumnezeu, care știe ce este mai bine pentru noi, și de aici izvorăște împăcarea în fața oricărei dificultăți. Această perspectivă a lămurit și felul în care Francisc își privea frații: recunoscând că nu el i-a ales, ci Domnul i i-a dăruit.

Astfel, înțelegem că în fraternitate nu suntem împreună pentru că avem aceleași opinii sociale sau politice, ci într-un mod „amețitor” de frumos: suntem împreună pentru că Dumnezeu, prin Sfântul Francisc, ne-a chemat pe fiecare la o anumită misiune. Ne-am propus să reîmprospătăm gesturile concrete de slujire: ascultarea fratelui care are nevoie, telefonul dat celui care lipsește, îmbrățișarea spontană, grija față de cel bolnav și depășirea sinceră a conflictelor. Când binele fratelui devine binele meu, se poate trăi frumos.

Și acum 800 de ani, frații se întâlneau, glumeau, se certau sau regretau, dar, inspirați de Sărăcuț, știau că Dumnezeu îi conduce de mână. Nimic nu este diferit în fraternitatea anului 2026. Concluzia zilelor de reculegere, sintetizată prin temele „Rămâneți în iubirea Mea”, „De la Altar la viață” și „Francisc — o Evanghelie vie”, ne îndeamnă să nu pășim într-o altă lume la ieșirea din biserică, ci să continuăm cu curaj planul lui Dumnezeu.

Ce luăm acasă când ieșim pe ușa conventului? Blândețea în fața agresivității cotidiene. Un îndemn prețios al părintelui asistent a fost: „Când mergeți la piață, vorbiți cu oamenii!”. Să învățăm să ascultăm — cât de dornică este o persoană în vârstă să fie ascultată măcar două minute în tramvai sau la rând! Va fi o zi fericită pentru amândoi. Am văzut și exemplul celor care, deși nu sunt franciscani, folosesc salutul „Pace și bine!”, deschizând astfel inimi.

Poate unii vor spune că este doar „sentimentalism”. Nu. Invitația acestor zile a fost la „nebunia lui Francisc” — cea care l-a făcut fericit chiar și când era umilit sau bolnav, pentru că Francisc L-a întâlnit pe Dumnezeu și, iubindu-L, a putut iubi întreaga creație.

Să pornim, așadar, cu curaj alături de Francisc, căutând mereu să deslușim: „Doamne, ce vrei ca eu să fac?”.

Sr. Anca Vasiliu

Hits: 160