ÎPS Aurel Percă a făcut o vizită Preasfințitului Strahil Kavalenov, Episcop de Ruse (Bulgaria)
Miercuri, 25 martie a.c., ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, însoțit de Pr. Gabriel Popa, secretarul Arhidiecezei, a ales să sărbătorească solemnitatea Bunei Vestiri în Catedrala Sf. Paul al Crucii din Ruse, răspunzând astfel invitației Preasfințitului Strahil Kavalenov, episcopul de Nicopole ad Istrum cu sediul la Ruse, Bulgaria.
După o scurtă întâlnire în palatul episcopal cu Episcopul Kavalenov, care în aceeași zi împlinea frumoasa vârsta de 60 de ani, a urmat momentul cel mai important al vizitei, celebrarea Sfintei Liturghii în limba bulgară, la care au participat credincioși ai diferitelor parohii ale diecezei gazdă, precum și câțiva oaspeți catolici veniți din Dieceza de Sofia.

Sfânta Liturghie a început în jurul orei 18 și a fost celebrată de către PS Strahil Kavalenov, la care a concelebrat ÎPS Aurel Percă, Pr. Gabriel Popa și preoți ai diecezei de Ruse: Părintele vicar general Salvatore Frascina, Părintele Remo Gambacorta, Părintele Walter Gorra, Părintele Patrick Vial, Părintele Paolo Cortesi și Părintele Arthur Helstovski.

La predică, PS Strahil a explicat misterul Întrupării celebrat în acea zi, arătând că este și un prilej de reînnoire a credinței, subliniind rolul Mariei ca prima care L-a primit pe Cristos.

La sfârșitul Liturghiei, Părintele vicar general Salvatore Frascina, în numele tuturor celor prezenți l-a felicitat pe PS Strahil pentru cei 60 de ani de viață și toți cei prezenți i-au cântat „La mulți ani”și i-au urat sănătate și împliniri în munca de slujire arhierească a diecezei de Nicopole ad Istrum.

Vizita s-a încheiat cu organizarea unei cine la care au participat câțiva dintre preoții și credincioșii diecezei de Ruse, precum și fratele PS Strahil împreună cu familia.
Sărbătoarea a devenit un moment de bucurie pentru toți și ocazie de a discuta și sublinia istoria comună a diecezelor de Nicopolis ad Istrum (Ruse) și de București.

Dieceza de Nicopole (în latină Dioecesis Nicopolitana) este una dintre cele două dieceze catolice de rit latin din Bulgaria. Dieceza de Nicopole deservește comunitățile catolice din nordul Bulgariei, având o legătură istorică strânsă cu România, fiindcă în trecut, jurisdicția sa se întindea și asupra Munteniei.
Pr. Gabriel Popa
Hits: 282
