Tinerii Catedralei Sf. Iosif în reculegere la Pârâul Rece

unnamed

Tinerii Catedralei Sf. Iosif în reculegere la Pârâul Rece

„Voi sunteți prietenii mei” (In 15,14)

Ne-am întors la Pârâul Rece în perioada 20-22 martie 2026 ca să luăm o pauză de la agitația zilelor pentru a ne ruga, pentru a ne reculege și pentru a ne pregăti să trăim bine Patima și Moartea lui Isus, precum și Învierea sa glorioasă din morți. Și, mai ales, ne-am amintit că suntem prietenii lui.

De câțiva ani, reculegerea în acest loc e o tradiție pentru grupul nostru. Anul acesta, Părintele Liviu Crișmaru, paroh la Pucioasa, ne-a ținut meditațiile. Cuvintele sale ne-au încurajat, amintindu-ne că Isus este cu noi întotdeauna, dar și că, la un moment dat, Crucea ne va da întâlnire, fie prin suferințele noastre, fie asistând la suferințele celorlalți. Important e cum răspundem atunci când se întâmplă. După cum Isus a stat pe cruce un timp determinat, și suferința noastră e provizorie. Putem spune și noi împreună cu psalmistul: „Seara intră în casă plânsul, iar dimineața, bucuria”.

L-am întâlnit pe Cristos în mod personal la Sfintele Liturghii zilnice, precum și la adorația în tăcere. Dar l-am întâlnit și în natură, unde am parcurs împreună Calea Crucii, unul dintre cele mai îndrăgite momente. Stațiunile compuse de noi, în grupuri mici, au devenit ocazie de a ne uni propriile frământări și speranțe cu suferințele lui Cristos.

Un alt moment deosebit a fost cel de împărtășire. Sâmbătă seara, fiecare dintre noi a luat cuvântul vorbind despre cum a trăit el reculegerea. Unii dintre noi erau la a patra sau a cincea reculegere, iar alții erau la prima. Unii dintre noi dădeau mărturie despre cum aceste zile i-au apropiat de Dumnezeu, care le-a vorbit la inimă, iar alții au reușit să fie vulnerabili și să își exprime dificultățile și îndoielile în credință. Cu toții, însă, am plecat încurajați de exemplul și de mărturia celorlalți. Cel mai frumos a fost să descoperim că diferențele dintre noi nu ne dezbină, ci dimpotrivă, ne unesc în jurul lui Cristos, Prietenul nostru, care ne invită să creștem în credință, dar și în prietenie unii față de alții.

Poate că rugăciunea de la finalul Căii Crucii exprimă cel mai bine aceste zile în care uneori n-am prea reușit să păstrăm Silentium-ul sau atenția în rugăciune, dar în care Cristos ne-a însoțit și s-a bucurat de prezența fiecărui tânăr care a făcut pasul spre el:

„Doamne, tu știi că suntem mici și neputincioși, năzdrăvani și prea copilăroși uneori, încercând să te convingem că planurile noastre ușoare sunt cele mai potivite, dar știm și că gândurile tale nu sunt gândurile noastre. Te rugăm, fii cu noi și veghează-ne că sa facem în toate voința ta!”

Mulțumim fraților pentru găzduire, precum și tuturor acelora care ne-au susținut în rugăciune pentru ca aceste zile să fie momente de har!

În continuare, câteva mărturii ale tinerilor:

„Pârâul Rece continuă să fie un pilon de susținere, care la finalul iernilor pline de întrebări fără răspuns, ne aduce aminte din nou și din nou de frumosul adevăr din spatele ruperii de cotidian si al regăsirii aproapelui, lucru valabil atât pentru cei care revin cu mare dor, cât și pentru cei care abia au descoperit această experiență, dar care cu toții devin un suflet mare si cald.

Un spațiu unde, în mod miraculos, te simți izolat, dar în deplină siguranță, și unde descoperi o lume nouă, în care găsești oameni deschiși, care te ascultă și îți împărtășesc atât bucuriile, cât și dificultățile, care parcă devin mărunte în fața prieteniei adevărate.

Weekendul acesta a reprezentat pentru mine încă o nouă invitație de a îmi abandona, cel putin temporar, carapacea cu frici si nevoi, pentru a fi din nou capabil să îmbrățișez prietenia. Simplitatea reculegerii de anul acesta a fost un element nou care mi-a permis să simt din plin această chemare, să pun deoparte rezervele și refugiile, și să raspund din tot sufletul, amplificându-mi această experiență la un nivel și mai înalt.” (Thomas L)

„La reculegerea de la Pârâul Rece din acest an am simțit că pot să ascult. Pentru prima dată, gândurile ce îmi răscoleau mintea cu fiecare ocazie s-au oprit. Am auzit vântul, cântecele, vorbele Părintelui, bătăile inimii mele. Am putut respira. Mulțumesc, Doamne, pentru liniște. Mulțumesc că te faci prezent în mintea mea. În liniște, eu nu mă simt uitată. Ci atunci simt că mă iubești.” (Ioana)

„Postul Mare este un timp de rugăciune, sacrificiu și convertire, în care ne oprim din zgomotul cotidian pentru a ne întoarce la Dumnezeu. La reculegerea de la Părul Rece s-a subliniat importanța trăirii creștine prin rugăciune, iubire și prietenie, însă totul pornește din interior.

Şi așa cum spunea Sfântul Ioan al Crucii: Tăcerea este prima limbă pe care Dumnezeu o vorbește. La reculegere, tăcerea a fost redescoperită ca un mare prieten: acel moment de liniște necesar pentru a ne vedea clar pe noi înșine și pentru a-L auzi, în sfârșit, pe Dumnezeu.” (Telmo)

„Pentru mine această reculegere a însemnat o trăire intensă. M-am bucurat din suflet de oamenii frumoși pe care i-am avut alături, de deschiderea și căldura lor. Momentele de silentium m-au ajutat să îmi adun gândurile și să respir mai conștient, departe de agitația cotidiană, iar un moment care m-a impresionat a fost rugăciunea Calea Sfintei Cruci, prin faptul că fiecare dintre noi a fost implicat activ.” (Andreea)

„Reculegerea a fost și rămâne un prilej de a privi sufletul nostru cu mai multă liniște, răbdare și iubire. Meditațiile conduse de părintele Liviu, alături de momentele noastre personale de reflecție, ne-au ajutat să trăim cu mai multă deschidere această perioadă, menită să ne facă să simțim mai profund prezența lui Isus în inimile noastre.” (Romina)

„Bucuria de a fi împreună, acesta este sentimentul cu care m-am întors acasă. Aceste zile petrecute la Pârâul Rece m-au desprins din zgomotul grăbit al orașului și m-au așezat într-o liniște profundă, după care sufletul meu tânjea de mult, alături de cei dragi mie. Unul dintre cele mai frumoase momente pentru mine, a fost Calea Crucii, o cruce pe care am purtat-o fiecare, simbol al poverilor noastre de zi cu zi. Și totuși, în această purtare comună, am descoperit că nu suntem singuri: crucea nu doar apasă, ci unește, iar asemenea lui Isus, ne învață să ne ridicăm și să mergem mai departe, cu credință.” (Carla)

„Reculegerea Postului Mare a reprezentat un moment în care am înțeles ce înseamnă cu adevărat Biserica. Noi suntem, împreună, ajutându-ne, sprijinindu-ne unul de altul, vorbind unul cu altul. Mai mult decât o perioadă în care stăm în rugăciune, este o perioadă pentru a sta cu cel de lângă noi. Iar în timp ce meditam asupra suferințelor Domnului, să ne deschidem față de cele proprii și să le ascultăm pe cele ale fraților și surorilor noastre.” (Ilinca)

„Aceste zile de reculegere au reprezentat pentru mine un moment forte din perioada postului Mare. Am avut ocazia să contemplez la modul în care acționează Dumnezeu în viața mea și cum acest timp din anul liturgic poate constitui o perioadă de purificare a sufletului de tot ce ne împovărează. Acest eveniment a constituit și o arcă în timp pentru a reflecta asupra creșterii mele umane și spirituale.” (Claudiu)

„Eu, în timpul reculegerii, nu am simțit pe deplin liniștea în gândurile mele, dar am luat înțeles că Dumnezeu lucrează diferit în fiecare inimă. A fost un timp în care cuvintele au devenit rugăciune. Tema acestor zile a fost prietenia… și că prietenia adevărată începe cu Iisus. El nu este doar Domnul nostru, ci și prietenul care rămâne, care nu pleacă, care iubește chiar și atunci când noi nu știm să iubim.” (Beatriz)

„Pentru mine, aceste câteva zile petrecute la Pârâul Rece au fost o mărturie vie a lucrării lui Dumnezeu în viața mea. Chiar dacă nu rezonez întotdeauna cu toți cei din această comunitate de tineri, simt tot mai limpede că aici este locul în care Dumnezeu mă cheamă să rămân, să mă așez și să cresc. Pentru că, pas cu pas, cu toate dificultățile și imperfecțiunile grupului, descoperim să renunțăm la noi înșine, pentru că iubirea nu caută ale sale, ci se dăruiește total.”(Andreas)

„În Reculegerea de la Pârâul Rece, care a fost atât de rodnică și liniștitoare pentru sufletul meu, am înțeles pentru prima oară că sacrificiul lui Isus pe cruce mi-a dăruit mult mai mult decât mântuirea sufletului și viața veșnică. El mi-a dăruit și Biserica, comunitatea de oameni în care mă simt cel mai iubită și acceptată. Îți mulțumesc, Doamne, pentru acest dar divin!” (Delia S)

„Eu nu am mai fost la reculegere și mă așteptam să nu-mi placă pentru ca auzeam de la unii ca trebuie să facemliniște. Și chiar nu mi-a plăcut până într-un punct pentru că a fost momentul de liniște în care simțeam ca înnebunesc aproape. Doar că după Calea Crucii care cumva m-a făcut să mă eliberez a început să-mi placă și liniștea, am mers lângă lac și nu mai voiam să plec, plângeam pentru ca știam ca următoarea zi e plecarea și îmi părea rău ca nu am fost bucuroasă și deschisă să stau mai mult doar eu cu mine.” (Ina)

„Reculegerea din Postul Mare de la Pârâul Rece nu e doar o pauză, e o reîntoarcere la esențial! Prin meditațiile Părintelui Liviu Crișmaru redescoperim că iubirea se trăiește, prietenia se construiește, iar dăruirea te schimbă din interior.Un timp în care sufletul respiră și credința se redescoperă, reculegerea este o experiență care nu rămâne doar un moment, ci se transformă într-un reper pentru viață.” (Radu)

Paula Bordei

Hits: 926

/ Știri / Tags: ,

Share the Post