18 decembrie: Concertul Extraordinar de Crăciun „Iesus Christus, Dominus Noster”, cu soprana Felicia Filip

WhatsApp Image 2025-12-04 at 11.33.10

18 decembrie: Concertul Extraordinar de Crăciun „Iesus Christus, Dominus Noster”, cu soprana Felicia Filip

Oficiul pentru Bunuri Culturale Ecleziastice și Patrimoniu al Arhiepiscopiei Romano-Catolice București organizează la Catedrala Sfântul Iosif, în data de 18 decembrie 2025, ora 20:00, un Concert Extraordinar de Crăciun, intitulat sugestiv: „JESUS CHRISTUS, DOMINUS NOSTER”.

Orchestra ANIMA a Catedralei Sfântul Iosif din București, singura orchestră de muzică sacră din România și din Europa care se află sub decret episcopal, va încânta publicul prin deosebita interpretare a artiștilor, introducându-i în atmosfera Sărbătorii de Crăciun. Evanghelizarea prin Cânt și Cuvânt este obiectivul primordial al evenimentului.

Lucrările propuse pentru acest concert, fac ca tabloul Sărbătorii Nașterii Domnului să fie complet, iar acest lucru este posibil cu participarea Orchestrei ANIMA sub bagheta dirijorului principal Cătălin Toropoc și a Corului Regal din București, dirijor Daniela Cotoroană. Importanța acestui eveniment este marcată și de prezența extraordinară a doamnei Felicia Filip – soprană, care va interpreta un mănunchi de cântări de Crăciun.

Programul serii este constituit din lucrări ale marilor compozitori universali care au scris și pentru celebrările liturgice. Astfel, publicul va putea asculta lucrări sacre din creația unor genii muzicale, dar și colinde aparținând repertoriului tradițional românesc. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Oficiul pentru Bunuri Culturale Ecleziastice și Patrimoniu al Arhiepiscopiei Romano-Catolice București al Arhiepiscopiei Romano-Catolice București și al Secretariatului de Stat pentru Culte.

Angelus TV va asigura transmisiunea live.

Pr. Eugen Răchiteanu
Oficiul pentru Bunuri Culturale Ecleziastice și Patrimoniu

Hits: 668

/ Știri / Tags:

Share the Post