De Anul Nou, Întâlnire Europeană de Tineret în stil Taizé la Paris
În perioada 28 decembrie 2025 – 1 ianuarie 2026 se va desfășura la Paris, în Franța, cea de-a 48-a Întâlnire Europeană a Tinerilor de Anul Nou, în stil Taizé.
Comunitatea Taizé Bucharest în colaborarea cu Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului, doresc să faciliteze tinerilor, persoanelor consacrate și preoților din Arhidieceza de București o experiență nouă specifică Anului Jubiliar 2025, care se va încheia în curând (28 decembrie 2025): „Pelerinajul încrederii pe Pământ”.
Toți cei care vor participa vor avea ocazia să experimenteze puterea rugăciunii, să participe la grupuri de discuții interesante, să asculte diverse prezentări captivante și, mai ales, să întâlnească mii de tineri, atât din Franța, cât și din restul Europei. La toate acestea se adaugă întâlnirea cu tradițiile locale franceze, schimb reciproc de experiență în mijlocul familiilor gazdă, dar și faptul că cei prezenți la eveniment vor întâmpina noul an într-un mod cu totul inedit, cunoscând tradițiile naționale ale tinerilor prezenți: „Festivalul națiunilor”.

Ce trebuie să știe cei care doresc să facă parte din grupul arhidiecezan:
– perioada de înscrieri: 20.10 – 15.11.2025
– participanții pot fi tineri, persoane consacrate sau preoți, cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani;
– persoana de contact care realizează înscrierile: Roznovszky Claudiu – tel. 0743059154 / Facebook.com/roznovszky.claudiu
Mai multe detalii în timp real puteți observa pe site-ul Fraților călugări din Taizé. Puteți ajunge la site accesând link-ul de aici .
Reamintim că în București, inaugurăm momentele de rugăciune în stil Taizé, vineri, 31 octombrie 2025, începând cu ora 19:00, la parohia „Sf. Elena”.
CDPT
Hits: 197
