CDPT: Un An Pastoral nou pus sub semnul slujirii

Afis-Program-pastoral-2025-2026

CDPT: Un An Pastoral nou pus sub semnul slujirii

Dacă este septembrie, atunci să ne pregătim pentru un nou început pastoral. Este momentul să ne aliniem cu cei care reiau activitatea în această perioadă și să valorificăm noile oportunități care pot susține dezvoltarea noastră continuă. În cele ce urmează, vă prezentăm propunerea de program pastoral adresată adolescenților, tinerilor și lucrătorilor pastorali de tineret din Arhidieceza de București.

Ca reper diecezan general, pornind de la evenimentul eclezial Sinodul Episcopilor despre Sinodalitate (2021 -2024), vom încerca să observăm cum putem fi o Biserică vie care evanghelizează. Nu putem merge mai departe, fără a facilita ca efectele Sinodului să își facă simțită prezența și în comunitatea Arhidiecezei de București. Astfel, ca o aplicare concretă, vom avea în vedere tema: „Voluntariatul – expresia unei implicări responsabile în comunitatea parohială și cea eclezială”. Versetul biblic ales pentru a reflecta această alegere provine din Scrisoarea Sfântului Apostol Paul către Galateni (5,13): „Prin dragoste, slujiți-vă unii altora”.  Ne vom simți mai mult parte din Biserică, dacă ne implicăm mai concret în acțiunea ei. Prin urmare, vom încerca să întruchipăm această idee în oferta cu activități propusă de Centrul Diecezan.

După cum probabil ați observat deja, am revenit cu unele activități clasice, dar care, în timp, devin parte dintr-o tradiție îndrăgită; ne putem gândi aici la: „Concertul de colinde”, „Veghea nocturnă” sau „Ziua spirituală pentru tineri”.

Dar, ca în fiecare an, venim și cu noutăți. Începem Anul Pastoral cu „Jubileul Adolescenților și Tinerilor”, la Sanctuarul Marian din Ciofliceni. Funeraliile Papei Francisc ne-au determinat să redatăm evenimentul, deoarece nu am dorit să pierdem oportunitatea unei sărbători în care să ne bucurăm de milostivirea lui Dumnezeu și comuniunea tinerească.

Având în vedere tema diecezană, vă propunem un „Campus pentru animatorii estivali”, unde vom aprofunda mai intens cum poți fi protagonist în parohia ta pe timp de vară. Bineînțeles, rămâne valabilă și invitația la voluntariat pentru Procesiunile devenite tradiție în București. Vor mai fi și alte oferte, dar toate la timpul lor.

Noutate va fi și modul cum vom desfășura activități în decanatele extra – București: pentru a nu aglomera programul de activități, vom organiza activități pentru tineri, alternativ, în câte două zone decanale per an; astfel, în acest an, decanatele Constanța și Craiova vor fi în atenția noastră. Întrucât a fost necesar să prioritizăm evenimentele jubiliare, nu au mai fost posibile alte activități organizate împreună cu și pentru tinerii din aceste decanate. Am reușit totuși să ajungem în Decanatele de Brăila și Ploiești și a fost foarte frumos.

Vom încununa acest an cu un eveniment internațional care se va desfășura în localitatea Medjugorje, din Bosnia și Herțegovina: „Mladifest – Festivalul Internațional al Tinerilor”. Va fi o experiență tinerească plină de spiritualitate și comuniune, cu tineri veniți din toate colțurile lumii, adunați de către Maria.

Pe lângă toate acestea vă rezervăm și alte propuneri surpriză, dar vă veți bucura de ele la momentul potrivit. Așadar, vă așteptăm cu drag la activitățile propuse de către Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului și vă asigurăm de susținerea noastră pentru activitățile din parohii! Ne dorim să sperăm împreună la o experiență constructivă și animată de multă voie bună! Cu spor și folos să ne fie toate!

Program Pastoral 2025-2026

VOLUNTARIATUL – EXPRESIA UNEI IMPLICĂRI RESPONSABILE ÎN COMUNITATEA PAROHIALĂ ȘI ECLEZIALĂ

Evenimente programate:

4 octombrie 2025 – Jubileul Adolescenților și Tinerilor

19 octombrie 2025 – Voluntariat la Procesiunea „Ioan Paul al II-lea”

22 noiembrie 2025 – Întâlnirea tinerilor din Decanatul Craiova

13 decembrie 2025 – Concertul de colinde „Christus natus est”

14 februarie 2026 – „Serata tinerilor”

28 februarie 2026 – Întâlnirea tinerilor din Decanatul Constanța

14 martie 2026 – Veghea nocturnă („24 ore pentru Domnul”)

29 Martie 2026 – Voluntariat la Procesiunea „de Florii”

7 – 11 aprilie 2026 – Campus pentru animatorii estivali

16 mai 2026 – Ziua spirituală pentru tineri în Timpul Paschal

7 iunie 2026 – Voluntariat la Procesiunea „Corpus Domini”

31 iulie – 7 august 2026 – Festivalul Internațional al Tinerilor de la Medjugorje („Mladifest”)

CDPT

Hits: 250

/ Știri / Tags: ,

Share the Post