Competiție de fotbal, comuniune sacerdotală și mulți preoți la Geoagiu Băi

WhatsApp Image 2025-08-28 at 10.04.55

Competiție de fotbal, comuniune sacerdotală și mulți preoți la Geoagiu Băi

Cea de a IX-a ediție anuală de futsal (fotbal în sală) „Calix Sacerdotum”, la care participă preoți din diecezele și eparhiile romano și greco-catolice din România, se desfășoară în aceste zile, 25 -27 august 2025, la Geoagiu Băi (Hunedoara), fiind organizată de Clubul Sportiv Român în colaborare cu Eparhia Greco-Catolică de Lugoj. Arhidieceza Romano-Catolică de București va fi reprezentată de un grup de 12 preoți.

Conform informațiilor statistice oferite de organizatori, la ediția din acest an s-au înscris 10 echipe care însumează împreună 102 jucători; acestea sunt: (diecezele) București, Iași, Timișoara, Alba-Iulia, Satu Mare, (și eparhiile) Oradea, Blaj, Lugoj, Maramureș și Cluj-Gherla.

Echipa Arhidiecezei este alcătuită din preoții: Blaj Marian (București), Bosoi Lucian (Mărăcineni), Bucur Eduard (Filipeștii de Pădure – Câmpina), Cimpoieșu Damian (Mărăcineni), Cojoc Adrian (Slobozia), Isciuc Paul (București), Martin Marius (Craiova), Onode Paul (Popești-Leordeni), Pita Emanuel (Pârâul Rece), Popa Gabriel (București), Pușcașu Cristian (București) și Susanu Virgil (Craiova).

Scopul competiției urmărit de organizatori este de a crea un context favorabil în care preoții catolici din România să poată îmbina sportul, spiritualitatea și comuniunea sacerdotală în vederea dezvoltării umane, spirituale și sociale. Dintre jucătorii care participă la această competiție se va alcătui o echipă de 12 jucători, care va reprezenta România la Campionatul European al Preoților de Futsal, care se va desfășura anul viitor în Lublin – Polonia, în luna februarie. Urmează ca perioada concretă să fie anunțată în lunile următoare.

În programul pregătit de către organizatorii locali au fost planificate momente precum: competiția sportivă în sine, Sfânta Liturghie, vizitarea de obiective turistice, timp de recuperare fizică și un program folcloric într-una dintre seri.

Următoarea ediție sportivă va fi organizată la București, în luna august a anului 2026, marcându-se și primii 10 ani de când se desfășoară această competiție.

Rezultatele competiției din acest an, dar și informații despre celelalte 9 ediții desfășurate până în prezent, pot fi observate pe site-ul: www.csr-org.ro

Pr. Marian Blaj

Hits: 974

/ Știri / Tags:

Share the Post