Tinerii din Parohia Sf. Francisc de Assisi (București) la Paray-le-Monial



“Pelerinajul la Paray-le-Monial a fost pentru mine o experiență neprețuită, care mi-a adus multă lumină și pace în suflet. Într-o lume grăbită și plină de zgomot, am găsit aici liniștea în care m-am putut bucura de momentul prezent împreună cu grupul de tineri și comunitatea Emanuel, în prezența vie a lui Cristos. Îl simțeam aproape la fiecare pas, prin rugăciune, cânt, dar și prin bucuria întâlnirilor cu ceilalți.
Am avut ocazia să pășim pe urmele Sfântului Ioan Maria Vianney, Parohul din Ars, descoperind locurile unde a slujit cu atâta dăruire. Am vizitat și orașul Lyon, unde am petrecut câteva ore pline de culoare și istorie.La final, bucuria a continuat cu două zile petrecute la Paris alături de grupul de tineri, unde am împărtășit momente frumoase și am rămas cu amintiri de neuitat. A fost o experiență profundă, care mi-a umplut inima de recunoștință și speranță.” (Andreea)
„Pot să spun că am fost plăcut surprins de întreaga experiență la Paray-le-Monial. Compania colegilor din grupul de tineri a făcut experiența și mai memorabilă, iar îndrumările și ospitalitatea membrilor din comunitate m-au făcut să mă simt bine primit. Am fost marcat în mod deosebit de mărturiile împărtășite comunității, unele cu adevărat dificile. Mi-a plăcut să observ că toate aceste mărturii sunt de fapt diferite moduri în care Domnul lucrează activ în viața noastră pentru a ne îndruma către calea Lui. Pot să mărturisesc că mi-a plăcut să văd un număr așa mare de creștini participând la eveniment. În special, m-au încântat momentele în care ne-am adunat cu toții pentru diferite activități, cum ar fi prânzul, liturghiile, adorații. Iar cântecele din cortul mare au creat o atmosferă înălțătoare și plină de energie.
Am avut ocazia să vizităm și câteva biserici impresionante. În mod special, am fost impresionat de vizita la biserica Sfântului Jean-Marie Vianney unde am aflat despre devotamentul lui față de comunitatea din zonă. Ca o lecție personală, am reușit să conștientizez cât de important este să ai persoane active lângă tine care îți împărtășesc credința și dorința de a o întări. Sper că experiența întregii sesiuni să mă ajute în drumul meu de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Mulțumesc părinte, și comunității Emanuel, că ați făcut posibilă o astfel de excursie” (Andrei)
„Pentru mine excursia la Paray-le-Monial a fost o experiență care m-a ajutat să îmi dezvolt atât relația cu Dumnezeu, cât și relația cu ceilalți membri ai grupului de tineri și ai comunității Emanuel. De la început și până la sfârșitul am simțit o liniște interioară care m-a ajutat să am momente de rugăciune intense. Unul din lucrurile care m-au impresionat a fost energia puțin spus vibrantă din cortul adolescenților.
M-am simțit inspirat de cei 200 de adolescenți care îl aclamau pe Isus Regele, în cor, râzând și aplaudând. A fost emoționant să văd, să simt și să iau parte la o credință atât de vie, lucru care nu a fost nici pe departe ceva anormal. Ba din contra, am știut că acela este normalul și că astfel de emoții trebuie să simtă orice creștin adevărat. Mulțumesc comunității Emanuel pentru ajutor, disponibilitate și vorbele de învățătură!” (Rareș)
Pr. Iosif Tiba
Hits: 336



