Mișcarea „Misionarii Milostivirii Divine”: exerciții spirituale cu tema „Maria, Mama Milostivirii”

WhatsApp Image 2025-08-19 at 23.29.03 (1)

Mișcarea „Misionarii Milostivirii Divine”: exerciții spirituale cu tema „Maria, Mama Milostivirii”

În perioada 15-17 august 2025, membrii Mișcării „Misionarii Milostivirii Divine”, însoțiți de Părintele Emil Moraru, directorul spiritual al mișcării, au ales să o sărbătorească pe Preasfânta Fecioară Maria  prin participarea la exercițiile spirituale cu tema „Maria, Mama Milostivirii”, desfășurate la mănăstirea “Congregatio Jesu” de la Timișu de Sus.

Exercițiile au fost ținute de preotul capelan al mănăstirii, Părintele Mihai Baciu care, prin meditațiile sale, a înălțat un adevărat imn în cinstea Sfintei Fecioare Maria, Mama și Regina Milostivirii, mereu prezentă, care ne îmbrățișează și ne atrage la Inima sa Neprihănită plină de iubire, bunătate, compasiune și ne înalță și conduce la Fiul ei Isus Cristos.

„Biserica” – spune Părintele Mihai – „o numește, o cinstește și o invocă pe Preasfânta Fecioară Maria cu titlurile de Fecioară milostivă, Mama Milostivirii și Regina Milostivirii! Aceste titluri mariane, pe lângă multe altele, se justifică pe deplin prin misiunea ei fundamentală de Mamă a lui Dumnezeu și prin statutul dobândit care derivă, acela de Mamă a Bisericii și de Mijlocitoare a tuturor harurilor, și ne invită la încredere totală în prezența și ocrotirea ei maternă, în însoțirea și ajutorul dat creștinilor pe drumul mântuirii. Maria trebuie contemplată nu doar ca o persoană plină de sentimente bune, materne, empatice față de fiii lui Dumnezeu și frații lui Cristos. Ea a fost plămădită, zămislită în har și milostivire, l-a născut și l-a dăruit lumii pe Isus Cristos, Întruparea și Chipul Milostivirii Divine, a fost educată și formată la Școala Milostivirii Vechiului Legământ și a propriului ei Fiu, iar la Cruce a învățat cea mai profundă lecție de Milostivire: Isus a implorat iertarea și s-a oferit ca Jertfă de ispășire pentru păcatele lumii întregi. Acolo a înțeles că totul este har, totul este iubire, totul este Milostivire! Și s-a unit cu toată ființa ei cu Isus, intrând pe deplin în marele mister al Milostivirii și Iertării.

Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea scrie în Dives in misericordia: Maria cunoaște cel mai profund misterul Milostivirii Divine. Îi știe prețul, știe cât este de mare. De la Zămislirea Neprihanită, la Buna Vestire, la Magnificat, Cântarea Milostivirii Divine, la Cruce, Cenacol, Rusalii, nașterea Bisericii, până la Ridicarea ei la Cer, Maria a devenit nu numai vasul sfânt care primește Milostivirea, ci s-a lăsat complet transformată în iubire, în milostivire, în bunătate, în dăruire. Ea este Milostivire! Ea este și Casa și Poarta Milostivirii. Ministerul ei de Milostivire, de Slujire milostivă va continua până la consumarea timpului și istoriei. Mama Milostivirii, cu o Inimă de aur, (aparițiile de la Beauraing), ne privește cu ochii ei milostivi, (Salve Regina), ne adăpostește sub Mantia Milostivirii (Sub tuum praesidium), pentru a trece în siguranță prin surghiunul vieții spre vederea fericitoare a lui Dumnezeu. Dincolo de toate ajutoarele pe care ni le oferă cu toată generozitatea în toate suferințele și greutățile vieții, faptul că ni l-a dăruit pe Isus și ne conduce, vrea să ne conducă la Isus, Calea, Adevărul și Viața, este semnul celei mai mari, mai profunde și mai frumoase milostiviri. Împreună cu ea învățăm că iubirea, bunătatea, milostivirea, compasiunea, solidaritatea își ating perfecțiunea numai când sunt îndreptate spre Isus, singurul Răscumpărător al omului. Încrederea în Milostivirea Divină, revelată și împărtășită prin Cristos Isus, trece și prin încrederea în prezența și lucrarea Preasfintei Fecioare Maria.

Privirea Mariei ne amintește că pentru Dumnezeu nimeni nu este străin sau de prisos. Ea este Mama Milostivirii, mereu gata să ne însoțească, să ne deschidă inima spre speranță și să ne arate calea spre Fiul ei, ne spune Papa Francisc de pioasă memorie, iar de la Sfântul Alfons Maria de Liguori culegem acest gând: Pe Maria o numim Mama Milostivirii, fiindcă toată milostivirea pe care Dumnezeu o revarsă asupra oamenilor trece prin mâinile ei’.

Cât de mult datorăm Sfintei Faustina, omul providențial, pentru că prin viața și opera ei ne-a pus în fața oceanului Milostivirii Divine care, prin Cristos și prin mâinile binecuvântate ale Mariei, cuprinde întreaga omenire. La fel de mult datorăm și sfinților papi care au promovat și recomandat cultul Divinei Milostiviri.”

Mama Milostivirii, roagă-te pentru noi și ajută-ne să fim milostivi unii cu alții, dar mai ales față de cei care au cea mai mare nevoie!

Consiliul Director al Mișcării „Misionarii Milostivirii Divine”

Hits: 594

/ Știri / Tags:

Share the Post