Persoanele consacrate din ARCB, la Pelerinajul național al persoanelor consacrate
„Pelerinajul este simbolul vieții consacrate. Nu este doar o deplasare de la un loc la altul, ci o deschidere a inimii. Viața noastră nu poate fi sedentară, ci un drum spre Emaus”. Așa că am pornit, „când încă era întuneric” (In 20, 7), spre Șumuleu Ciuc, ținta geografică a pelerinajului nostru. Eram 50 de persoane în autocar, însuflețite de bucuria de a ne afla din nou împreună. Am învățat că nu contează foarte tare destinația, lungimea drumului, ci timpul petrecut împreună. Ne-am rugat, am contemplat frumusețea peisajului într-o zi senină de vară, am comunicat și ne-am cunoscut mai bine: veneam din aproape toate congregațiile din ARCB și din multe colțuri ale lumii, se vorbea românește, dar și italiană, franceză, spaniolă, engleză. Duhul care ne-a adunat împreună s-a dovedit a fi, încă o dată, cel care unește.
Bazilica de la Șumuleu, răcoroasă și tăcută, ne-a primit cu brațele deschise, asemenea Maicii Domnului, patroana acestui loc sacru. După ce am venerat statuia făcătoare de minuni, din spatele altarului, am participat la Liturghia celebrată pentru noi, persoanele consacrate. A prezidat Nunțiul Apostolic, care ne-a și adresat un mesaj însuflețit în predica sa. Cântările simple și dătătoare de pace ne-au readus în unitate și prin Missa de Angelis, care se intonează în toate bisericile catolice la solemnități sau atunci când participanții vorbesc limbi materne diferite.
Prânzul simplu a fost din nou un prilej de a ne reîntâlni, de a saluta oameni pe care nu-i văzuserăm de ani de zile, de a face noi cunoștințe.După-amiază, am ascultat mesajele celor doi reprezentanți ai Dicasterului pentru Viaţa Consacrată: pr. Krzysztof Gierat, CMF, directorul de birou, şi dr. Rosalba Rossi, colaboratoare în cadrul Dicasterului. Apoi am participat la un fel de recreație mai mare, organizată de Pr. Clement Tălin, OFMConv..
Am continuat cu procesiunea în care statuia Maicii Domnului de la Șumuleu era purtată spre vechea biserică parohială. Pe drum, am completat cumva propoziția începută de Pr. Luigi Maria Epicoco la întâlnirea din iarnă: „nu contează câți suntem, important e că nu suntem singuri”. Nu eram o mare de oameni, nici un stadion, dar nu eram nici singuri, ci oameni cu aceeași consacrare, îndreptându-se spre aceeași țintă a vieții pământești și spirituale: Dumnezeu Unul și Întreit. În cântări de laudă înălțate Maicii Domnului, ne-am despărțit urându-ne „drum bun” spre casă, spre toate colțurile țării, purtând în inimi chipuri luminoase și zâmbete calde.
Ca un fundal sonor, ne răsuna încă în minte mesajul E.S. Ioan Călin Bot, responsabil cu viaţa consacrată în cadrul Conferinţei Episcopilor din România, : „fiți autentici, simpli, curajoși”. Ne doream să fim și noi „profeți ai speranței”, astfel încât viața noastră să devină o întrebare, să ne lăsăm purtați de Duhul spre cei marginalizați, excluși, reduși la tăcere, să fim mesageri ai păcii într-o lume care clocotește a război. Isus, pacea noastră, să ne fie Păstor și Învățător, Cale, Adevăr și Viață! Amin! Pe curând!
Sr. Daniela Mare CJ
Hits: 455