Prima Sfântă Împărtășanie în Parohia Fericitul Ieremia Valahul (Chitila)
Duminică, 22 iunie 2025, un grup de 7 copilași, 3 fetițe și 4 băieței din Parohia Fericitul Ieremia Valahul (Chitila) l-au primit pe Isus sub chipul pâinii și a vinului în Sfânta Taină a Euharistiei. Cu inimi pline de bucurie și de emoție, și după o pregătire continuă și susținută, sub ocrotirea paternă a Părintelui paroh, Ciprian Mărtișcă, aceștia s-au învrednicit de a-L primi pe Isus din tabernacol.

Imaginea lui Isus Cristos, prezent cu toată ființa Lui în elementele materiale a fost explicată și cu trei zile înainte, când, întreaga creștinătate catolică a sărbătorit solemnitatea Trupului și Sângelui Domnului nostru Isus Cristos. Într-o scrisoare imaginară pe care Isus o trimite fiecărui copil în parte cu ocazia acestui eveniment unic în viața fiecăruia, Mântuitorul îl asigură de prezența Sa reală din tabernacol și de modul în care ei pot fi tot timpul în legătură cu Isus prin rugăciune permanentă, prin participarea la Sfânta Liturghie, prin sacramentul spovezii cât mai des posibil, dar mai ales prin practicarea zilnică a Euharistiei. De asemenea, Isus, prietenul copiilor, îi asigură pe toți de grija și iubirea Sa pentru fiecare dintre ei și odată cu acest eveniment unic, El nu va refuza nicio cerere celui care crede în prezența Lui reală în Sfânta Taină de pe altar.

După Sfânta Liturghie, toți au fost invitați să se alăture bucuriei acestor șapte copilași, rememorând momentul plin de însuflețire de la Prima Sfântă Împărtășanie.
Daniel-Marius Filip
Hits: 451
