Jubileul lectorilor, cateheților, animatorilor parohiali și al cântăreților bisericești, celebrat la Catedrala Sf. Iosif

DSC_3275

Jubileul lectorilor, cateheților, animatorilor parohiali și al cântăreților bisericești, celebrat la Catedrala Sf. Iosif

Într-o atmosferă de rugăciune, bucurie și cu solemnitate, sâmbătă, 14 iunie 2025, în Catedrala Sf. Iosif din București, peste 180 de credincioși lectori, cateheți, animatori parohiali, coriști, organiști au sărbătorit Jubileul trecând pragul Catedralei, locul desfășurării acestui eveniment.

Jubileul a început în curtea Catedralei cu recitarea Sf. Rozariu, care a fost condus de membrii Parohiei Sf. Cruce din București. Am marcat Anul Speranței prin procesiunea din curtea Catedralei în biserică, urmând crucea jubiliară după ce ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, a început celebrarea Jubileului cu proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu. Cu bucurie ne-am îndreptat spre Biserică, locul unde s-a săvârșit jertfa Sfintei Liturghii, animată de reprezentanți din corurile parohiilor din București.

În cadrul Sfintei Liturghii, 70 de persoane au fost instituiți lectori permanenți de către Păstorul Arhidiecezei, ÎPS Aurel Percă. La Jubileu au participat ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit emerit, PS Cornel Damian, Episcop Auxiliar de București, Pr. Daniel Bulai, Vicar episcopal pentru pastorație din cadrul Arhidiecezei, Pr. Claudiu Eva, responsabil cu organizarea Jubileului lectorilor, cateheților, animatorilor parohiali și cântăreților bisericești. Alături de lectorii instituiți au fost părinții parohi și vicari din parohiile unde acești slujitori ai Bisericii își desfășoară misiunea.

La Sfânta Liturghie au fost implicați lectori din diferite parohii ale Arhidiecezei de București, fie pentru proclamarea lecturilor sau intonarea psalmului, fie pentru citirea intențiilor la rugăciunea credincioșilor. Participând cu toții, au subliniat unitatea în rugăciune cu Păstorul Arhidiecezei noastre.

La predică, ÎPS Aurel a subliniat, pornind de la lecturile proclamate importanța vestirii Cuvântului și rolul pe care lectorii îl au, nu doar în Biserică, dar și în parohiile, familiile și societate. Se angajează să devină astfel mărturisitori fideli prin viața lor a Cuvântului pe care îl proclamă în biserică.

După înmânarea Atestatelor de lectori, am încheiat Jubileul cu un moment de aducere de mulțumire în fața Preasfântului Sacrament, moment animat de Parohia Sf. Tereza a Pruncului Isus din București.

Mulțumim lui Dumnezeu pentru carismele și slujirile pe care le rânduiește în biserică! Până data viitoare când vom relua cursul de lectori permanenți vă propun să vedem pe scurt ce este un lector permanent și care este diferența față de un lector temporar, „ocazional”.

Ce sunt lectorii permanenți?

Lectorii permanenți sunt credincioși laici (bărbați sau femei), care au primit instituirea oficială în ministerul lectoratului, conform noilor reglementări ale Bisericii. Funcția lor este de a proclama lectura din Sfânta Scriptură (exceptând Evanghelia, care este rezervată diaconului sau preotului), de a ajuta la formarea celorlalți în Cuvântul lui Dumnezeu, și uneori de a conduce celebrarea unor liturgii ale Cuvântului, mai ales în absența preotului.

Rolul concret al lectorului permanent

Lectorii permanenți au următoarele misiuni:

  • Proclamarea lecturilor din Sfânta Scriptură (exceptând Evanghelia) la Liturghie.
  • Eventual, conducerea unor celebrări ale Cuvântului (în anumite contexte: lipsa preotului, ore de rugăciune etc.).
  • Pregătirea celorlalți lectori ocazionali.
  • Eventual, cateheză și formare biblică.
  • În unele dieceze: conducerea Liturgiei Orelor în comunitățile parohiale.

Este important de reținut: lectorii permanenți nu sunt doar cei care citesc la Liturghie ocazional. Ei primesc o instituire oficială din partea episcopului, printr-un rit liturgic special.

Diferența dintre lectorul instituit și lectorul temporar

Lector instituit (permanent) Lector temporar (ocazional)
Primește un mandat stabil de la episcop Este desemnat pentru o celebrare concretă
Formare teologică și liturgică specifică Nu necesită formare extensivă
Rol mai larg în cateheză, liturgia Cuvântului,

formare

Se limitează la citirea lecturilor

Funcțiile lectorului instituit

  • Proclamarea lecturilor (cu excepția Evangheliei).
  • Învățarea și formarea altor lectori.
  • Participarea la cateheză biblică.
  • Posibil conducător al unor liturgii ale Cuvântului (în absența preotului).
  • Eventual: conducerea Liturgiei Orelor.

 Cerințele pentru instituire

  • Botez, Mir, Euharistie.
  • Vârstă matură (de regulă minim 18 ani).
  • Formare teologică, biblică și liturgică.
  • Recomandare din partea parohului.
  • Aprobare de la episcop.
  • Participare la ritul de instituire.

Documente normative

  • Sacrosanctum Concilium (1963), nr. 28, 29.
  • Lumen Gentium (1964), nr. 10, 33.
  • Ministeria Quaedam (1972).
  • Codex Iuris Canonici (1983), can. 230.
  • Spiritus Domini (2021).
  • Antiquum Ministerium (2021).

Pr. Claudiu Eva

Sfânta Liturghie a fost transmisă în direct de Angelus TV și poate fi urmărită aici.

Album foto I – Ruxandra Cristescu

Album foto II – Ruxandra Cristescu 

Hits: 469

Share the Post