„Istorie, carismă și spiritualitate a Operei Misionare Pontificale a Sfintei Copilării” – apariție nouă la Editura Sapientia
La Editura Sapientia a apărut cartea Istorie, carismă și spiritualitate a Operei Misionare Pontificale a Sfintei Copilării, de Juan Carlos Carvajal Blanco și Rafael Santos. O scurtă prezentare este oferită de traducătoarea Ioana Budura.
Cartea pe care am tradus-o, Istorie, carismă și spiritualitate a Operei Misionare Pontificale a Sfintei Copilării, scrisă de Juan Carlos Carvajal Blanco și Rafael Santos Barba, apărută la Editura Sapientia, însumează, într-un mod simplu, dar profund, tot ce trebuie să știm despre Opera Copilăriei Misionare Pontificale. Aceasta începe cu informații despre fondarea Operei și despre fondatorul său, Charles de Forbin-Janson, continuând cu o biografie a acestuia în care se explică și cum el s-a decis să fondeze această Operă. Acesta era extrem de afectat de faptul că mulți copii mureau fără a fi botezați.
Se explică, apoi, conexiunea pe care Copilăria Misionară Pontificală o are cu celelalte opere, fiind atrasă atenția și asupra relației de prietenie dintre Charles de Forbin-Janson și Pauline Jaricot și cum aceștia s-au ajutat reciproc în cadrul operelor.
Urmează să fie explicată carisma Copilăriei Misionare, ea fiind strâns legată de Pruncul Isus. Copiii ajută alți copii și se roagă pentru ei, donează din bănuții lor către copiii nevoiași și se roagă rugăciunea „Bucură-te, Marie” în fiecare zi. Pe parcursul cărții vom înțelege micile sacrificii ale copiilor și bunătatea de care inima lor pură dă dovadă necontenit.
Există și o secțiune dedicată animatorilor, profesorilor și părinților, în care este explicat cum să avem grijă de copii pentru a-i menține în comuniune cu Isus, pentru a-i înțelege mai bine și a le păstra inima fără păcat. Grija pentru sufletul lor trebuie să fie mai presus de orice. Recomand cu căldură citirea acestei cărți pline de învățături importante ce vor ajuta pe toată lumea să înțeleagă Copilăria Misionară Pontificală în adevăratul ei sens. Această carte este un cadou pentru fiecare misionar și, mai ales, pentru cei care formează mici misionari și vor să afle mai mult despre Copilăria Misionară Pontificală. Este o carte mică, se poate parcurge cu ușurință într-o zi, însă, pentru a o aprofunda, recomand să nu se citească în grabă, ci cu mintea liniștită.
Sunt foarte recunoscătoare pentru ocazia de a traduce această minunată carte și sper ca ea să deschidă inimile tuturor spre a fi misionari.
Ioana Budura
Hits: 32
