Sărbătoarea Primei Sfinte Împărtășanii în Parohia Sfânta Tereza a Pruncului Isus din București

thumbnail-7

Sărbătoarea Primei Sfinte Împărtășanii în Parohia Sfânta Tereza a Pruncului Isus din București

Duminică, 1 iunie 2025, comunitatea Sfintei Tereza a Pruncului Isus din București a trăit un moment de mare sărbătoare, celebrând Prima Sfântă Împărtășanie pentru 30 de copii.

După luni de cateheză, întâlniri, rugăciuni, sub îndrumarea Părintelui Vicar Paul-Aurel Isciuc, acești copilași l-au primit pentru prima dată pe Isus din Sfânta Împărtășanie, cel mai mare dar al iubirii lui Dumnezeu.

Cu inimile pline de bucurie și credință, îmbrăcați în haine albe, care exprimau sufletul lor curat, nevinovat, curățit cu o zi înainte prin Sacramentul Spovezii, acești îngerași s-au apropiat de altar pentru a-L primi în sufletul lor pe Cristos.

Sfânta Liturghie a fost prezidată de Părintele Paroh, Nicolaie Farcaș, la care au concelebrat Părintele Paul-Aurel Isciuc, Părintele Marian Blaj și Părintele Paul-Gabriel Onode, și animată de copiii care au cântat, au proclamat lecturile și au înălțat rugăciuni cu toată iubirea și spontaneitatea specifică vârstei lor. Întreaga comunitate a participat cu emoție, fiecare amintindu-și de propria zi a Primei Împărtășanii și redescoperind frumusețea credinței simple și înfocate a copiilor.

La predică, Părintele paroh, adresându-se copiilor, le-a recomandat să nu uite niciodată această zi, mai ales că pe data de 1 iunie se aniversează și Ziua Copilului, și nici anul, pentru că suntem în Anul Jubiliar. Apoi le-a amintit că mai mult decât ei sau părinții lor, cel mai mult se bucură de această zi Isus, El e Cel care dorește să se unească cu ei prin Sfânta Împărtășanie. Explicând Cuvântul lui Dumnezeu proclamat în cea de-a VII-a Duminică a Paștelui, a scos în evidență câteva roade ale Euharistiei. În sfârșit, adresându-se în mod special părinților, i-a îndemnat să continue să-i însoțească în parcursul lor spiritual.

La sfârșitul celebrării, Părintele Paroh a mulțumit tuturor pentru dăruirea și iubirea cu care i-au însoțit pe copii.

Sfânta Liturghie poate fi urmărită aici. 

Pr. Nicolaie Farcaș
Foto: Alexis Dimcev

Hits: 246

/ Știri / Tags:

Share the Post