Prima Sfântă Împărtășanie în Parohia Sfânta Cruce (București)
Duminică, 25 mai 2025, la Biserica Sfânta Cruce din București, 16 copii au trăit bucuria primei întâlniri cu Isus în Sfânta Împărtășanie. A fost o zi specială, plină de emoție, lumină și har – o sărbătoare pentru întreaga comunitate.
Acest moment important a fost rodul unei îndelungate pregătiri care a început în luna octombrie, sub îndrumarea Părintelui paroh Ciprian Andrei. Copiii s-au străduit să participe în fiecare duminică dimineața la cateheze și apoi la Sfânta Liturghie, să înțeleagă și să răspundă cât mai bine la părțile dialogate ale celebrării și să aprofundeze sensul credinței și al întâlnirii personale cu Isus.

Sfânta Liturghie cu sărbătoarea copiilor a fost celebrată într-un cadru festiv și plin de emoție, animată de glasurile copiilor și coriștilor, cu o participare numeroasă a familiilor, a rudelor și a întregii comunități. Predica a fost adaptată momentului, diaconul Alin-Florin Balint a ales o formă de dialog deschis cu copiii, în care i-a provocat cu întrebări simple și profunde, subliniind importanța prieteniei cu Isus.

Alături de cântări, copiii au proclamat invocatiile la rugăciunea credincioşilor, au purtat darurile la altar și s-au împărtășit plini de emoție si bucurie. La finalul celebrării euharistice, Părintele paroh Ciprian Andrei a adresat un cuvânt de mulțumire tuturor celor implicați: Părintelui vicar Iosif Fechet, diaconului Alin-Florin Balint, corului, părinților, voluntarilor, echipei media, fotografilor și tuturor credincioșilor care au susținut acest drum cu rugăciunea și prezența lor. Cu umor și căldură, le-a transmis copiilor că de acum înainte au „dreptul” să-i deranjeze pe preoți oricând pentru spovadă și împărtășanie – un îndemn simplu, dar profund, de a rămâne aproape de Isus în viața de zi cu zi, păstrând vie prietenia cu El.

În semn de recunoștință și bucurie, copiii au pregătit și un scurt moment artistic: au recitat câteva poezii euharistice și au cântat un cântecel, gest care a încheiat evenimentul într-o atmosferă frumoasă de comuniune și speranță.

Copiii au primit amintirile personale ale acestui moment de har, iar dupa binecuvântarea solemnă s-au bucurat de o mică sărbătoare organizată în sala de cateheză. La finalul acestui moment s-a cântat La mulți ani și fiecare a primit câte o felie de tort. Copiii au primit câte un cadou din partea parohiei noastre cu Biblia mea, Prima mea cartea de rugăciune, Micul liturghier pentru copii și alte lucruri utile lor și creșterii în credință.

Dumnezeu să binecuvânteze acești 16 copii și familiile lor, iar această Primă Împărtășanie să fie începutul unui drum frumos de credință și de apropiere de Isus!
Simona Sandu
Foto: Larisa Dragomir
Albumele foto pot fi accesate pe pagina parohiei
Hits: 307
