Pelerinajul arhidiecezan la Sanctuarul marian Regina Carmelului
Sâmbătă, 7 septembrie, în ajunul Sărbătorii Nașterii Sfintei Fecioare Maria, pe drumul de la Balotești la Ciofliceni s-a desfășurat pelerinajul în cinstea Sfintei Fecioare Maria de pe Muntele Carmel. Un drum de circa șapte kilometri străbătut în compania călugărilor şi a credincioşilor de diferite vârste. Un drum presărat cu psalmi, cântece, meditaţii, cu trudă, cu un popas de ostoire a foamei, şi în cele din urmă cu celebrarea Sfintei Liturghii la mănăstire.

Spre deosebire de alte drumuri în care pelerinii sunt purtaţi cu mijloacele de locomoţie până la uşa sanctuarelor sau la poarta mănăstirilor, cel de la Ciofliceni e străbătut la pas trecând prin pădurea falnică a Snagovului, timp în care pe încălţămintea pelerinilor se adună praful cărărilor, polenul florilor. Anul acesta praful a fost și mai des, semn al secetei prelungite, dar și al setei pământului după o ploaie bună și curată.

Drumul e asemenea înaintării printr-un labirint, în care totuși există firul ce ne scoate la liman. Oricât de luminoasă ar fi ziua, oricât de tare ar bate soarele, desişul pădurii aduce cu sine întunericul răcoros și împăciuitor. Chiar dacă itinerarul nu este foarte lung, oboseala îşi spune cuvântul. Cufundarea în ultima parte a traseului e însoţită de o anume durere care, trăită la umbra arborilor falnici printre ale căror ramuri înverzite mai sclipeşte câte o rază de soare pe ici pe colo, aminteşte parcă ceva din noaptea întunecată a simţurilor şi a credinţei descrisă într-un mod cutremurător de către Sfântul Ioan al Crucii în poemele sale. Chipurile asudate, prăfuite, însetate ale pelerinilor par a se mira întrebător „ce caut aici?”

După truda drumului, totuşi una reconfortantă, odată ajunşi în față Mănăstirii fraților carmelitani, pelerinii au fost întâmpinați în atriul bisericii de către Înalt Preasfinţitul Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, care a prezidat Sfânta Liturghie. La predică, Părintele stareț Damiano ne-a mulțumit că am venit în Casa Maicii Domnului, care este și Maică a speranței, așa cum o arată titlul sub care a fost pus pelerinajul de anul acesta.

În continuare vă prezentăm mărturia unuia dintre participanții la pelerinaj, care și-a dorit să rămână sub semnul anonimatului:
„A fost o zi frumoasă atât ca vreme, cu soare blând, mângâietor – şi ce strângere de inimă am avut atunci când buletinele meteo anunţau că sfârşitul de săptămână va fi sub furtună şi vijelii! – dar mai ales o zi bogată și intensă ca trăire sufletească. Am încercat să urc către izvorul harului împreună cu cea mai aleasă dintre flori, Maica Domnului. Misterele Sfântului Rozariu recitate împreună cu ceilalţi pelerini m-au întărit în convingerea că Fecioara de pe muntele Carmel e mama noastră, a tuturor. Mi-a lăsat o impresie adâncă îmbinarea dintre Dumnezeu – natură – om, dintre rugăciune – cântec – respiraţie, şirul de oameni mergând către mănăstire.
O pildă puternică de credinţă mi-a dat-o o persoană în vârstă, o bătrânică gârbovă, aplecată de greutatea anilor, dar plină de vigoare sufletească. Prin minte îmi trecea gândul că are nevoie de sprijin, de ajutor, dar, în fapt ea m-a ajutat, şi cred şi pe mulţi alţii, cu ambiţia sa de a merge până la capătul drumului.
La capătul drumului ne aştepta Maica Domnului cu pruncul, reprezentaţi în frumoasa icoană venerată în biserica mănăstirii. În faţa icoanei mi-a trecut prin gând învăţătura Papei Francisc din scrisoarea Lumen fidei: credinţa nu este numai un drum, dar şi construirea, pregătirea unui loc în care omul să poată locui împreună cu alţii. Şi unde oare poţi locui mai bine împreună cu alţii decât în jurul altarului, la Sfânta Liturghie?”
Pr. Fabian Măriuț
Mai multe fotografii pot fi accesate pe pagina Sanctuarului Regina Carmelului
Hits: 438


