PS Cornel Damian la hramul Parohiei Sf. Francisc de Assisi (București)

WhatsApp Image 2023-10-05 at 2.41.37 PM

PS Cornel Damian la hramul Parohiei Sf. Francisc de Assisi (București)

Miercuri, 4 octombrie 2023, credincioșii Parohiei Sfântul Francisc de Assisi din București, dar  și din alte parohii ale orașului, s-au adunat în jurul altarului pentru a-l sărbători și pentru a trăi o experiență spirituală de comuniune în jurul Patronului ceresc al acestei comunități: Sfântul Francisc de Assisi.

Această sărbătoare a fost precedată de un timp de pregătire prin rugăciune și aprofundarea vieții și a spiritualității Sf Francisc de Assisi care a fost animat de Pr. Andrei Dumitrescu. Sfânta Liturghie solemnă de hram fost prezidată de PS Cornel Damian, Episcop Auxiliar de București, însoțit la altar de mai mulți preoți.

Celebrarea a fost o ocazie specială pentru a gusta prezența și harurile Sfântului Francisc, și în același timp, am experimentat comuniunea sfinților și a frumosului care atinge punctul culminat în Sfânta Liturghie.

Atmosfera de comuniune și de rugăciune a fost susținută de corul Bisericii Sfântul Francisc de Assisi, care a reușit să ne introducă în spiritul de adorație față de  iubirea și milostivirea lui Dumnezeu.

La predică, Pr. Claudiu Herciu a insistat asupra umilinței Sfântului Francisc, umilință care l-a făcut să spună deseori că este cel mai mare păcătos, umilință care a atras după el un număr mare de oameni și discipoli. Un al element subliniat în cuvântului de învățătură a fost înțelegerea de către Sfântul Francisc de Assisi a faptului că este mai important să-l slujești pe Creator decât pe creaturi și acest lucru a fost sursa convertirii și a fericirii Sfântului Francisc de Assisi.

La sfârșitul Liturghiei, PS Cornel Damian a mulțumit comunității și tuturor participanților pentru frumusețea Liturghiei și a reamintit că, după exemplul Sfântului Francisc, cu toții suntem chemați să mergem să reparăm prin viața și implicarea noastră Biserica lui Cristos.

Pr. Iosif Tiba

Hits: 668

/ Știri / Tags: ,

Share the Post