Interviu: Pr. Tarciziu Șerban – Sf. Fecioară Maria, profil ce traversează și anticipă viața creștină

Notă:  Articolul de mai jos reprezintă o formă mai elaborată a unui interviu pe care l-am oferit reprezentanților „Asociației pentru Dialog și Valori universale” care au propus o mini-dezbatere referitoare la figura și rolul Sfintei Fecioară Maria așa cum sunt evocate în două din Bisericile creștine tradiționale – Catolică și Ortodoxă –, într-o biserică neo-protestantă – Biserica Adventistă de Ziua a șaptea – și, respectiv, în Comunitatea Musulmană. Interviul poate fi urmărit aici.

Pr. Tarciziu-Hristofor Șerban

Sfânta Fecioara Maria este considerată în Bisericile creștine tradiționale ca fiind persoana cea mai vrednică de cinste, de laudă, pentru că ea este mama lui Isus. Și de aceea atât credincioșii creștini cât și credincioșii musulmani o cinstesc pe Maria pentru rolul jucat în împlinirea voinței lui Dumnezeu, ca și pentru calitățile ei care au făcut-o vrednică să devină Mama Trimisului lui Dumnezeu pe pământ. Toate acestea au făcut din Maria un model de viață.

În acest sens, trebuie subliniat faptul că, potrivit credinței creștine, ea a colaborat în mod admirabil la Planul de mântuire a omenirii: s-a supus voinței lui Dumnezeu, acceptând să-l primească în sânul ei și să-l zămislească pe Isus; a participat, cu toată discreția, la activitatea lui publică; i-a fost alături în ultimele clipe ale vieții de pe pământ – în timpul pătimirii și în clipa morții lui. Totodată, ea se află alături de grupul de ucenici „în încăperea de sus” așteptând în rugăciune coborârea Duhului Sfânt în ziua de Rusalii. Prin urmare, prin angajamentul ei, ea este pentru noi un model de dăruire totală în slujba voinței divine. Totodată, o considerăm ca mijlocitoare pe lângă Fiul ei.

Însă, un aspect suplimentar deosebește credința creștină de cea musulmană în privința profilului și rolului Mariei în istoria mântuirii. Este vorba de cel legat de viziunea referitoare la sfârșitul vieții ei. În mod tradițional, Bisericile creștine, deopotrivă Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă, nu vorbesc despre moartea Mariei, ci vorbesc despre „adormirea spre înviere a Mariei”. Și tocmai aceasta este tema sărbătorii din ziua de 15 august, și anume că, după ce și-a încheiat viața pe pământ, Maria „a adormit în Domnul” și „a fost ridicată cu trupul transfigurat de înviere la cer”, alături de Fiul ei. În plus, Biserica Catolică celebrează, în ziua de 22 august, sărbătoarea „Încoronării Mariei ca Regină” de către Fiul ei.

De fapt, nicăieri în Evanghelie nu ni se vorbește despre „adormirea Maicii Domnului” și nici despre „înălțarea ei la cer” ori despre „încoronarea ei ca regină”. Și totuși, dacă nicăieri nu sunt exprimate în mod explicit toate aceste adevăruri de credință, întâlnim în Epistolele Sfântului Paul exprimări clare ale destinului lui Isus mort, înviat, înălțat la cer și așezat pe tronul său de mărire, la „la dreapta Tatălui” (vezi Marcu 16,19) care deschide fiecărui botezat o cale similară. Astfel, apostolul le scrie creștinilor din Roma: „Și după cum toți mor în Adam, tot la fel, în Cristos, toți vor fi readuși la viață. Dar fiecare la rândul lui: cel dintâi, Cristos, după aceea cei care sunt ai lui Cristos” (Rom 15, 22-23), explicând, în Rom6,8, că „Dacă am murit împreună cu Cristos, credem că vom și trăi împreună cu el, știind că Cristos cel înviat din morți nu mai moare, moartea nu mai are nici o putere asupra lui.” Or, dacă acest adevăr de credință este valabil pentru toți cei care cred în învierea lui Isus Cristos, Biserica a considerat că „adormirea” și înălțarea la cer a Mamei Fiului lui Dumnezeu se înscriu perfect în această viziune, și că, celebrând în mod solemn cele întâmplate Sfintei Fecioare Maria, ea întărește în noi convingerea că și noi vom avea parte de o înviere și de o ridicare în slavă alături de Isus.

Să notăm, totuși faptul că, în Coran, este schițată, în Surata 19, versetele 32 și 34, o posibilă prefigurare a destinului Mariei care se dovedește a fi, oarecum, asemănător celui prezent în creștinism. În aceste versete Isus spune: „Eu sunt cu adevărat slujitorul lui Allah [Dumnezeu]… Oriunde aș fi, sunt binecuvântat… El și-a arătat bunătatea față de mama mea…” și de aceea, „pacea care a fost asupra mea în ziua în care m-am născut și care va fi asupra mea în ziua în care voi muri, ca și în ziua în care voi învia”, o însoțește și pe Maria. Cu alte cuvinte, în aceste versete s-ar afla exprimată, fie și numai aluziv, o posibilă perspectivă referitoare la destinul glorios al Mariei de dincolo de moarte, în ciuda faptului că comentatorii nu s-au mai preocupat să o detalieze.

Așadar, după această scurtă incursiune mariologică putem scoate în evidență un aspect esențial de credință și de viață. Dacă credința musulmană reține de la Maria doar faptul că este o ființă cu totul deosebită datorită calităților ei care au făcut-o vrednică să devină mama profetului Isus, precum și datorită supunerii ei la voința lui Dumnezeu, credința creștină reține, în plus, câteva aspecte ale parcursului vieții ei pământești, legate lucrarea Fiului ei de mântuirea a lumii, precum și pe cele legate de destinul vieții ei de dincolo de moarte care sunt asemănătoare cu cele ale lui Isus Cristos glorificat. Interesul creștin față de destinul Mariei este important în măsura în care el trasează și anticipă destinul vieții oricărui ucenic credincios al lui Isus.

Hits: 1429